La stiri...din nou

Se pare ca ma iubeste presa... iata alta poezie care a ajuns la stiri : http://www.stiri-azi.ro/ziare/articol/articol/ti-am-ranjit-de-sub-tramvai--de-elise-bast/sumar-articol/76270738/

Pentru cei ce nu se obosesc sa mai dea clic, am postat mai jos poemul cu pricina XD

 Intr-o noapte lina , clara
 In Galatiul imputit,
Gumpele in vant zburara
Descantand un parvenit.
Intr-o noapte lina , rece
Ma plimbam eu cu Mihai.
Inca nu batuse ceasul zece
Si tu deja te neprai.
Si mergeai asa pe strada,
Ca de Parkinson trasnit.
Ma priveai ca pe o prada
Cand in drum ne-am intalnit.
M-ai impins urat si tare-
Rupt in gura ce erai,
Si s-a-ntamplat o aratare...
Ti-am ranjit de sub tramvai!

Open wound

Millions of rainbows crush onto windows and bleed as they hit themselves against the broken glass.

Shattered pieces of mirror and silver cut open their skin, and all the color is pouring on our miserable lives!

All the life in them is slowly drifting away, never to return again, and all the hope and magik of the world will suffer as my dying heart, wounded and punctured, sewed shut again only to be cut open after a while. I hear her cry, she begs crawling, arms folded on her  skin  as if she was hugging herself for is no one there for her. All hope and faith is wasted away, but still a glimpse of light appears in her big, innocent eyes when I mention she might die. But she won't...there is no escape for her, she was the sacrifice, meant to suffer. Love and affection will always evade her desperate cries. 

She too has felt men’s strange desires of life, but never will she understand why they never think beyond life, beyond every object they can see and feel and smell or taste. Has indeed every little piece of divine died on us?

Maybe they are the ones that cut open the falling, dying rainbows, and let them bleed onto the ground. Their blood maybe was spilled on us as a punishment for every back that we stabbed, every innocence we took away, every heart we’ve wounded with selfishness and indifference.

And she just lies on the floor, where she was stricken and fell , there is where she will lay until all the voices will be silent.  Ah..life, this brutal criminal has stricken others too, but they were weak enough to commit suicide.

And in fact, why not? To close thy eyes, to feel the warm hug and get buried within your dreams, never to see the sun again, or the smile of the one you love. All they ever want is the comfort of love; must be why most suicides are committed by lovers who cannot fulfill their love.

Love…terrible monster brought in this wretched place by angels as punishment for our lack of faith. And even if we see it’s wicked eyes and bloody smile, we still jump into it’s deadly  grasp, blinded by it’s shine and perfection, for it is the only touch of heaven that has remained.

This wretched race of mortals should suffer. But you see, self purification through pain is just a myth. There is no dignity, no final forgiveness to be offered. This is pure damnation, thrust upon men for their foolishness.  The only thing they can accomplish with this insane pain is regaining the love of the close ones, or  their pity. The best one can hope for in this life is revenge, and the luck of being spared by the searing pain of the blade.

In the corner of her room, well protected by ribs and skin, she looks herself in the mirror. All the scars on her skin, like parasites, have decided to open themselves again and make their will over this weak body. They will infect her skin and make the brain twist and turn in a soup of nightmares, ill thoughts and tears until he will be able to take no more. As the heart, the body will crawl on the floor in search of a darkened corner to lay. Tears will stream on that pale face, arms will shake and shred the fair skin on the chest and neck, the lips will then kiss those wounds and tears will wash them.

Big glassy eyes will see the reflection in the mirror without recognizing the damaged person laying beyond it. Reflections…they pass like moments. My eyes, her eyes, our lips, our arms unfolding to reveal…wounds.

Go watch a movie, damn!

Hello there! How are my little readers today? I hope they are fine, because I will share something with you and that is........tadam! a new site for streaming movies: Watch'a'Movie !
It's fast, light, friendly, simple and has tons of movies you and I have never heard of! Give it a try, you will surely like it.
For those of you who are new here, here is a list of all the sites that benefited from my contribution :

Watch'a'Movie
Watch'a'Cartoon
MovieDB
AnimeWorld 
MusicFanatics

Rubbit (now, this site is +18, I do not support children watching porn, but they do anyway! just make sure you lock your door)

Guess Who!

Here we have Evangeline and Shaad'har.
This second girl(the red head) is rarely seen. She could be called Elise's dark side, although  they work alongside to get where they need to. Even if I called her "dark", she is not evil, but more like just. She does not leave her friends, but would sacrifice herself for them...always there when you need her, at the very last moment, when you think you are fucked, she appears with her radical changes.
She is blinded in the right eye due to an "accident".
They look like they were to decide whether to attack someone or not :))
Anyway, the point is, this antisocial redhead is a major part in Elise's world, for if Shaad'har wasn't there, they all would not be here today.
 Till next time, drop a tear in the candle flame and chant three times: "No more pain in my body...No more suffering in my soul...No more hate within these veins...So mote it be"!

Silent Evangeline

Allow me to introduce to you...Evangeline!
Yes, she is a part of Elise, and a great friend of hers. You may notice that Evangeline doesn't have a mouth. That is because she was silenced forever by the enormous amount of pain that was thrust upon her.
Also, you may notice that her eyes do not shine...well that is because her spirit is almost dead. And she is dancing her way to death, gentile and frail, like a rose with no thorns.
What else there is to be done when what is coming to get you cannot be stopped in any way? You go down...but with honor, with no fear but only enjoying your last moments.
You are welcome to check out more of Evangeline on Deviant Art here.
Next up...pictures of Eloise.
'Till next time...taste a bit of death.

Empiria a Neantului (partea I)

Fugea prin tronsoane inguste. Simtea sub talpa subtire a balerinilor asfaltul ciobit, crapat. Incerca sa nu isi piarda suflul si  sa isi mentina picioarele in miscare. Era napadita de sentimental acela pe care il ai de obicei cand alergi redepe de o perioada indelungata de timp : simtea sa isi pierde controlul asupra picioarelor, ca nu le mai simte cum ar trebui sa le simta, partea superioara a corpului ii era napadita de durere. Ca si cum un cleste I-ar fi prins intestinele si le-ar fi rasucit cu ura. Ii abuza acest cleste chiar si flexibilitatea coastelor, care acum stau gata sa se rupa in mii de bucati minuscule. Ii tinea plamanii cu putere , ca nu cumva sa gaseasca macar o secunda in care sa reuseasca sa si-i umple cu aer. Coloana ii trosneste si pare sa nu mai fie capabila sa ii sustina greutatea corpului…ceva i se catara pe spate, intepand-o fara mila, si facandu-si incet drum spre craniul pe care urma sa il zgarie pe interior, ravasindu-i  meningele.
Se ascunde intr-un  bloc parasit, sperand ca va scapa de ceea ce o urmareste.
“Sa te feresti de chestia aia. Nu o lasa sa ajunga la tine, sub nicio forma!”
Off..asta ii spusese tata inainte sa plece afara. Aceasta chestie haituise regatul de sute de ani, asa ca majoritatea oamenilor traiau in subterana, fara sa fi vazut vreodata lumina soarelui.
Urca scarile. Isi aude inima batand in urechile infundate. Deschide o usa de sticla, spre un loc imens de depozitare. Se ascunde pe langa pereti, dupa cutiile mari, dupa borcanele cu murauri, biciclete si piese vechi de calculatoare.
Acea “chestie” este un animalut antropomorf, cam cat un copil de sapte ani la statura, dar veninul lui are un efect teribil. Este deajuns sa te vada pentru a te inveninta. Ce se intampla apoi? Anii de viata ai celor pe care ii iubesti mai mult iti sunt transferati tie, ei devin mai batrani, in timp ce tu intineresti. Au fost cazuri in care cel inveninat, a ajuns iarasi la stadiu embrionar. Oricat de bine ar suna sa ai ani in plus de viata, ce rost ar avea daca cei pe care ii iubesti nu vor fi langa tine. Imediat ce incepi sa te atasezi de cineva, acela va fi ca si mort. Va trebui sa ii privesti pe toti acestia pierzandu-si viata in mod groaznic, fara speranta de a-i putea ajuta sau usura durerile.
Se aud pasi….apoi nimic. Ea isi scoate capul din ascunzatoare, priveste precauta peste tot…nu se aude nimic…isi tine rasuflarea…o raceala ii cuprinde corpul. Si ce greu este sa nu respiri puternic, mai ales dupa o asa fuga. Nimic de jur imprejur…se ridica incet, paseste pe varfuri privind in toate partile. Geamul! Este deschis! Mai priveste odata in spate. Isi aduna forta in picioare, trage aer adanc in piept alearga spre fereastra, se prinde cu mainile de pervaz ca si cum ar sari capra si se propulseaza afara din camera aceea mortuara. Cade pe asfalt julindu-si palmele si genunchii. Se taraste repede catre copaci, catre verdeata, orice i-ar putea oferi acoperire. Caderea nu fu prea grava , se afla doar la etajul I, dar sub influenta adrenalinei, aproape ca nu simtise nimic.
Sta cateva secunde langa copac, tragandu-si rasuflarea si felicitandu-se pentru brava ei fapta si aterizarea silentioasa si destul de reusita, mai ales pentru printesa acestui tinut. Dupa cate va secunde, ca de nicaieri, tasneste spre palat fugind la fel de repede ca si inainte. Aceeasi durere ii cuprinde corpul, dar ea trebuia sa afle daca nu cumva se aflase macar pentru o miime de secunda sub privirea acelei bestii. Priveste in jos in timpul fugii si observa ce distanta mare reuseste sa parcurga, cu un  numar destul de mic de pasi. Atunci ii venise in minte ca ar fi ca un ghepard, si acest gand ii tinu durerea la o parte, dandu-i puterea sa continue. Traverseaza orasul parasit si desi isi propusese sa fuga pana acasa, iata ca se lasa doborata de oboseala si se opri langa o fantana arteziana ce inca mai scuipa apa din statuetele impersonandu-l pe tatal ei, regele si pe ea, ca mica printesa. Se aseaza langa fantana, isi curata rochia alba de praf, si picioarele de sange. Dupa ce isi potoleste setea isi stropeste fata , pieptul si parul cu apa si parca acum rasufla mai usor. Cu spatele sprijinit de ceea ce candva fusese o arcada acum napadita de iedera si ierburi, isi privea gambele julite intrebandu-se de unde naiba au mai aparut si ranile alea. Privirea ii zbura incet spre apa din fantana si sclipocirile picaturilor in lumina aurie si rogvaivul intens raspandind in aer parfumuri discrete si nostalgice. Restul drumului fu o plimbare relaxanta prin orasul recastigat de natura, pasari , veverite si umbre se fugareau prin crengile inalte ale artarilor. De dupa aceasta priveliste  rasare  castelul.
De fiecare data cand isi sprijinea privirea de aceasta imagine, nu poate sa nu se intrebe ce s-a intamplat cu mama ei adevarata. Este o poveste pe care o banuieste a fi dureroasa, si pe care nimeni nu indraznise sa i-o spuna. Dar il avea pe tatal ei, care era cel mai bland si mai iubitor tata. O invatase scrima, si latina, iar ea era autodidacta in chimie si literatura. Isi aminteste la un moment dat ca dupa Razboiul Neantului, tata se intorsese acasa ranit, cu insemnul casei regale (varcolacul) de pe armura plin de sangele dusmanilor, cu pletele inchegate de sange si palmele ranite de sabia grea ce s-a abatut peste crestetele nevrednicilor ce au indraznit sa se impotriveasca vointei sale. Si dupa ce privise moartea in ochi si isi batuse joc de ea, tot reusise sa zambeasca, asigurand mica printesa ca nu doare deloc si ca s-a intors acasa cu gandul la ea si cum aveau ei sa se joace in curtea palatului cand s-o mai incalzi oleaca si cum or sa fugareasca ei pisici pana or prinde vreuna si aceea avea sa devina pisica ei.
Si chiar daca timpul trecuse, regele Thorodan era inca in putere si tot nu isi pierduse simtul umorului. Cum ar putea, cand fiica-sa facea niste pozne dintre cele mai dragalase? Dar mama ei vitrega era destul de rece cu ea, si nu isi aminteste sa fi vorbit de mai mult de doua-trei ori cu ea. Totusi, bucuria era ca nu reusise sa isi impuna niciodata vointa asupra printesei.
Se intorcea spre casa zambind. Astazi era ziua in care urma sa ii citeasca regelui povesti si apoi vor manca impreuna prajituri cu fructe. Iar regele iar isi va umple barba cu frisca, si printesa va rade. Dar regele se va preface ca defapt sunt spume si se transforma in varcolac chiar acolo in plin soare, in miezul zilei, si o va fugari pe printesa prin toata sala tronului sub amuzamentul pajilor. Dar printesa nu se va lasa prinsa,iar pana la urma regele va obosi. Din cand in cand insa, se lasa prinsa, iar Thorodan ii ravaseste parul roscat si-i saruta obrajii palizi.
Astazi, ceea ce a gasit acasa a fost diferit. Fusese inveninata, nici ea nu stie cum, si tatal deja arata mai batran.
Nu stia cum sa reactioneze. Impietrise, isi deschise ochii mari ce incepeau sa lacrimeze, iar urletul ei fuse unul dintre cele mai infioratoare. Nici regele nu auzise asa urlet in miezul luptei, si fusese in destule batalii. Din departari ii raspunsera lupii cu un planset amar. Regele o imbratisa.
"Nu-i nimic, scumpa lu' tata. Sunt oricum batran, iar cand eu nu o sa mai fiu, tu vei conduce regatul. Nimeni nu scapa de demonul acela...iar cei ce stau mai mult de o secunda sub privirea lui, isi pierd carnea de pe ei. Bine ca esti intreaga! iubita lu' tata! scumpa lu'tata!" si-i tot saruta capul si fata in timp ce-o imbratisa. Avea sa isi vada tatal imbatranind inainte de vreme...

A reusit sa traiasca pana la Craciun, dar aproape isi pierduse mintile. Inainte de asta- sa isi dadu seama in ce pozitie se afla si ce avea sa se intample cu el, asa ca o numise pe fiica-sa noua regina a tinutului. Regina Empiria...suna destul de bine, dar nu destul de bine cat sa-i aduca macar impulsul de a zambi.
In timp ce deschidea unul din cadourile de sub bradul imens din salon, tatal ei statea pe canapea zambind la Empiria. Avea un zambet inocent, de copil, si aceeasi ochi limpezi si albastri. Mai mult era el incantat de ce se afla sub poleiala aurie decat fata. Un pumnal, mic, elegant, bine ascutit. Regele nu mai putea vorbi, dar asta era felul lui de a spune "mai tii minte cand te invatam sa lupti cu spada?". Il imbratisa pe batranul si inocentul tata, iar el incepu sa rada si o saruta pe frunte.
Usile se dadura de perete in salon. Era sotia sa, mama regina, Yuribelle. Maiestuoasa si frumoasa, dar emanand aroganta si malitiozitate. Face o reverenta in fata regelui sarutandu-i mana. "Fa-mi loc sa trec, copila" ii spuse fara macar sa se uite la ea.
"Acesta este cadoul meu pentru tine, majestate" spuse deschizand o cutie mica de bijuterii. "Este verigheta ta. Ne vom reinoi juramintele, cat mai curand posibil, fara discutii". Regele o privea confuz, apoi ii cazuse privirea asupra fiicei sale. "Tata! tata! tata! tata!" incepu sa strige, ridicand bratele spre fiica-sa. Iar ea se apropia de el, vrand sa il imbratiseze si sa il calmeze. Si atunci, reusi sa spuna "Hai la tata!". Ceva destul de complicat, cu atat mai mult cu cat regele nu mai vorbea. Plangea in bratele Empiriei, plangea cu hohote ascunzandu-si fata in faldurile rochiei si agatandu-se de ea cu putere.
Fata incerca sa isi pastreze calmul, ii mangaia crestetul carunt si in final reusi sa scoata fata regelui din ascunzatoare si sa ii sterga lacrimile. Privea in gol, apoi, se adresa cu raceala mamei vitrege: "Esti izgonita de la curte, si din acest tinut. Nesupunerea se pedepseste cu moartea."
"CE? cum indraznesti, copila?"
Dar Empiria nu ii raspunse ci continua sa priveasca in gol, spre portretul tatalui ei. Inca tinea in mana pumnalul de la tatal ei. Regele il privi, apoi catre tanara regina, cu subinteles.
"Cum ar fi, tata, sa ramanem doar noi doi din nou?" regele dadea aprobator din cap, stergandu-si fata ca un copil mic ce scanceste.
"Cum ar fi sa fugarim iarasi pisici prin curte si prin palat?" de data aceasta hatanase violent din cap razand.
"Si cum ar fi sa iti spun povesti in fiecare seara, si sa nu mai fii suparat din cauza ei?" isi atinti ochii asupra Empiriei, privind-o ca si cum ar fi intruparea unei minuni.
"Atunci, asa sa fie, majestate"
Se intoarse brusc catre mama vitrega, cu pumnalul ascuns intre faldurile rochiei. Pasea incet spre ea, privind-o rece.
"Daca ai impresia ca poti scapa asa usor de mine, te inseli, mucoaso!"
Se priveau fata in fata. Regele isi freca mainile parand speriat. Mama regina vazand toata scena, o pufneste rasul, dar nici nu apuca sa hohoteasca de doua ori. Empiria ii infipse pumnalul in gat, cu o miscare sigura si brusca, ce paru sa pice de nicaieri. Regina mama, Yuribelle, se prabuseste intr-o balta se sange tulbure si gros, in spasme ce inceteaza dupa jumatate de minut. Thorodan avea o figura uimita, parand ca nu intelege prea bine ce se intampla. Batea din palme. Empiria se intorsese catre tatal ei la timp, ca sa vada cum intinereste vazand cu ochii. Asadar, nu ea fusese cea inveninata..."Empiria! fata lu'tata vino incoa! astazi mi-ai facut cel mai frumos cadou cu putinta, mi-ai redat viata!"
Dupa cateva luni, in miezul iernii, vraciul cere o audienta cu regele. Si o capata. De la el aveau sa afle ca omul simtise ceva in neregula la inmormantarea reginei. In noaptea aceea dezgropase femeia ca sa caute "insemnul" pe corpul ei. Si il gasi, pe gamba. Era o pasare alba lipsita de aripi, cu ochii rosii, ciugulind dintr-o inima. Cautase in cartile vechi ce doar la el se mai gaseau si iata ce aflase: "Majestate, regina nu fusese inveninata. Regina va fura cu buna stiinta viata. Inghitise din pielea napalita a Demonului, si asta ii daduse puterea! A invinuit-o cu buna stiinta pe printesa, ca sa o alungati de la Curte, si ea sa devina regina dupa moartea majestatii tale, si nemuritoare de mana timpului. Nu o tineti inmormantata pe teritoriul sfant al Majestatii sale, trebuie sa fie arsa, si dusa departe, caci in ea sta in asteptare samanta Demonului!"
Yuribelle fu dezgropata si arsa. Din carnea ei porneau scantei vii ce pareau ca tipa de puterea focului. Vocile iadului se faceau auzite in padure, iar lupii le raspundeau. Flacarile sclipeau in ochii Empiriei care se oferise sa duca aceste ramasite cat mai departe de aceasta lume, si poate daca va gasi puterea, sa starpeasca Demonul si sa reinstaureze vechea ordine a regatului. Aceasta spera sa fie prima fapta ce-o va consacra ca regina.

In late june

Au trecut cateva luni de cand ultimul foton incandescent a atins fata aceasta palida. A trecut si mai mult timp de cand inima ei s-a impetrit. Cand era mica, credea ca daca asa ceva se va intampla vreodata, va putea fi salvata daca va reusi sa isi intepe degetul cu un bold cu gamalie rosie, picurandu-si sangele pe pamant si invocand vulpea cu cioc.
Dar acum stie ca aberatiile astea mistice nu le poate crede decat o minte mistica, mintea de copil. Ea cea de azi a gasit o alta solutie de a trece peste problme. Cu ceai, sau cafea, vodka sau vin rosu. Si vinul rosu, nu il va sorbi oricum domnisoara, ci cu zahar. Mult zahar.
Va privi pe geam bandu-si vinul indulcit, fumand o tigara...la fel cum face de ani de zile. Muzica o va asculta la un volum foarte mic, savurand nemiscarea de care nu mult se poate bucura. Curand se va lumina, si toti oamenii isi vor parasi casele calduroase, vor  iesi in frigul de afara ca sa ia metroul si sa se duca la munca. Dar ea nu trebuie sa faca asta. Defapt, nu va iesi din casa cu saptamanile. A adoptat fara sa vrea, comportamentul unei persoane pe care a cunoascut-o in trecut, in adolescenta. O persoana care i-a obsedat mintile fragile si le-a impins de colo-colo, izbindu-le de peretii cranieni, de sinapse, de dorintele ei, iar cand gustul lasat de aceste sentimente devenea prea amar, isi potolea limba cu vin indulcit si mitea cu o doza de plans. Plaansul, zice ea, e un mod bun de a-ti elibera nervii si frustrarile. Nu ranesti pe nimeni asa. Iar cand simti ca trebuie sa ranesti ceva, raneste-ti propria persoana. Intotdeauna, daca ceva nu a mers cum vroiai, nu esti vinovat decat tu. Tu cu prestantele tale care nu s-au ridicat destul de sus, cu incercarile tale patetice, cu umanitatea ta care te impinge spre ignoranta si nemernicie. Si desi nu ranise pe nimeni, era in proprii ochi o nemernica.
Dar astazi, domnisoara isi va sorbi incet vinul indulcit, isi va raspandi gustul pe buzele-i fragede, va prinde putina culoare in obraji si isi va relaxa somaticul. Se va lasa cuprinsa de amorteala, iti va simti propriul corp moale si alb, isi va vedea ochii lai clari, mai sticlosi si mirosul parului ei si-l va simti ca si cum ar fi altcineva. Cineva care o adora, cineva care nu i-ar reprosa ca doarme prea mult sau ca oboseala o impiedica sa se miste prea mult.
Nu este aceasta dedublare sanatoasa? In lipsa ei, singuratatea, stresul, deprimarea, i-ar fi scurtat viata fara ezitare. De cate ori nu a facut oare dragoste cu acest alter ego? Si cate orgasme nu au impartit cand lumea parea ca le tranteste la pamant? Au fost mereu impreuna si mai apropiate ca orice prieteni. Singura dragoste de care ar fi avut nevoie.
"De ce trebuie sa iubim pe altcineva? Eu pot sa te iubesc doar pe tine si nu vreau sa te impart".
"Nu stiu de ce trebuie sa iubim pe cineva...cred ca trebuie. Ne place. Nu vreau sa fiu pusa in situatia de a respinge...va suferi."
"Asa vom suferi noi!"
"Va fi bine. Culca-te."

Dar nu a fost bine.
"Ai de ales, eu sau el!!!"
"Nu ma obliga sa aleg...te rog! te rog nu pleca!"
"Nu vrei sa alegi? Nici nu ar trebui sa alegi defapt! eu sunt singura optiune! dar nu ma mai vrei. Adio!
"Nu pleca! Asculta, te rog.."
"Am auzit destul. Nici macar de mine nu ai nevoie. Iti esti autosuficienta, de asta ma ucizi acum."

Si asa s-a dus alter egoul, iar ea nu mai avea cui sa ii faca confidente. A ramas pe deplin singura, langa niste pseudo-prieteni ce nu i se puteau strecura prin vise, prin vene, prin vermis, ce nu ii puteau sti gandurile, poemele si tristetile. Defapt, nici nu se mai ranea pe sine cand simtea nevoia sa raneasca pe cineva, intrucat in proprii ei ochi nu mai era cineva.
Timpul a trecut si amintirile dureroase i-au ingropat zambetul in pene arse.
Dar in aceasta seara, zambeste. Cineva i-a trimis un sarut spre buze, cineva din trecut, un bun prieten pe care-l folosise ca model pentru un nou alter ego. Iar acum nu mai avea nevoie nici de acesta. Prietenul ei s-a intors, si si-au jurat sa nu mai lase nimic sa-i desparta, si-au jurat sa nu isi mai incalce promisiunile, sau sa se indoaie unul de celalalt.
In seara aceasta isi va bea vinul zambind, isi va lasa gandurile sa rezoneze cu ritmurile muzicii si isi va face plimbarea de la miezul noptii prin mijlocul strazii, asa cum face de obicei. Isi va lasa sperantele libere, pentru prima oara in ultimii cativa ani si convingerea ca viata i se va schimba ii va proteja eul cu aripile ei maiestuoase.

Rasarit cald de soare. Rasarit roz perlat infasurat in dantele aurii. Rasaritul dupa noaptea de tortura, noaptea in care i s-a varsat sangele. A reusit sa isi roada legaturile si sa isi taraie corpul mai mult mort decat viu din altarul unde ar fi trebuit sa fie sacrificata. Cu bratele dislocate, cu sange pe maini, cu pielea jupuita pe gambe, cu parul smotocit si plina de cicatrici si arsuri...s-a tarat in patru labe afara din altar, lasand in urma o dara de lichide corporale.
Gusta nesatula din parfumul soarelui de care s-a ascuns...din mangaierea vantului discret.
Ce diferenta poate face un sarut...

More digital art

Hello! today I rediscovered an old passion: photomanipulation. However, I will not post here something that would not be in the theme of the blog.
In other words, those of you that visit my blog(and seem to enjoy it, wink wink), are welcome to also take a look at my Deviations. You will find the link below, don't be shy, click it!

http://elisebast.deviantart.com/

The Liar

This is one of my first drawings, entitled "The Liar". It is not a portrait, I just started drawing a face and I went along with it. This is what came up. It is the result of inspiration, spontaneity and photoshop.
The eyes amaze me to this day, they seem so natural, so clear, vivid, lifelike, seductive, inspiring...

Aletheia

Sa beau din raul Lethargiei, paharul inmanat de vaslasul batran

Sa-nceteze aletheia*, anamneza* si vizarea*,

Sa se dezlantuie luntrea si seninatatea sa ma cuprinda.

In schimbul unui banut, doar un banut, imi va oferi uitarea*

Durerii ce m-a schingiuit pe mii de cruci

Si toate le-am purat pe umerii franti

Pe aripile-mi parjolite, sub soarele asupritor a carui raza sunt.

Sa ating autenticitarea lui Dasein* prin moarte, prin smirna si tamaie!

Frunze, ninsoare, lacrimi si inimi frante vor cadea pe mormantu-mi

La care nu esti binevenit ca muritor nedemn, coplesit de ate*,

Inconstient la sine, la lume, la egalitate, ca demon te vei defini

Caci ai decis in lumea umbrelor sa ramai de-a pururi.

Si realitatea e doar ceea ce TU simti, si indoiala inaltatoare

Nu are loc in inima ta, nici in sufletul pe care l-ai alungat

Odata cu “Das Licht”* . Vei ramane chiar sub profan*,

Lipsit de pana sau ciocan*, lipsit de foc, lipsit de antidot

La todetita* ce te-ndoaie si te stoarce de speranta,

De putere, de setea de-a cunoaste…esti mai mort decat voi fi vreodata.



Dictionar filosofic simplificat:

aletheia- stare de cunoastere, la greci
anamneza- concept platonician, amintire a ideilor pe care sufletul le-ar fi contemplat in existența sa antepamanteana.
vizare- concept husserlian, se refera la constiinta, atat timp cat constiinta vizeaza, fiinta umana este vie
uitarea: in mitul original, decedatului ii se pun banuti in palma sau pe pleoape, pentru a plati luntrasul ce ii va duce pe lumea de dincolo. Totusi, banutul nu este dat pentru efortul vaslasului, ci pentru paharul din apa raului, ce aduce cu sine impacarea, uitarea celor lumesti. Acesta este un mit pagan, dincolo de el rezida ideea ca iadul este pe pamant, se plateste in timpul vietii pentru greselile facute.
Dasein: spiritul la Heidegger, se refera la faptul-de-a-fi-in-lume, faptul-de-a-fi-in-moarte, faptul-de-a-fi-in-vederea-a, faptul-de-a-fi-impreuna.
ate: se refera la starea de ate, ce poarta numele zeitei Ate, cea ce provoca deziluzii, falsitate si neplacere. Putem sa ne referim la aceasta stare ca fiind si o stare de ascundere, in functie de caz. Starea de ascundere a Daseinului, ce nu se arata ca lucru in sine.
das licht: lumina, in germana. Concept Heideggerian ce se refera la cunoastere
profan: concept eliadesc. Lumea se imparte in lumea profana, cea ce o putem percepe imediat si inautentic, lume materiala,; si lumea sacra, lume a ideilor, a magicului, a misticului
pana sau ciocan: modalitatile de a filosofa, cu aluzie la Nietzsche, cel ce "filosofa cu ciocanul" distrugand sistemele ce au fost create pana la dansul, considerandu-le nesanatoase pe motiv ca se bazau pe un mod de a fi nesanatos, acela influentat de crestinismul care ataca vointa de a trai.
todetita: una din bolile spiritului la care face referire Noica in "Cele sase maladii ale spiritului contemporan" , todetita se refera la lipsa individualului, celelalte maladii sunt : catholita(din grecescul kathoulu, nevoia de a-si ridica propria persoana la o forma variabila de universalitate), horetita( din grecescul horos, este maladia ce se produce din neputiinta de a infaptui conform propriei dorinti). Desigur, celelalte trei maladii sunt reversul celor sus numite: atodetita, achatolita, ahoretita

Elise enjoying the autumn wind

Another self portrait.
"Elise enjoying the autumn wind in her hair".
I did not forget about the promise I made, Portraits of Eloise and Evangeline coming up! In addition to them, I will also add for you paintings of The Saviour (no, not Jesus), the unknown tired rider that helped Elise rebuild her Labyrinth Garden. 
Also, I would like to announce that in a matter of days, you will also have the english version of my stories.
'Till then...don't let the wind dry up your tears.

De gradul III

Buna ziua. Ma numesc Elise, si urmeaza sa va spun ca nu exista moarte demna. Demn poate fi doar modul in care traiesti. Nici chiar regii, cavalerii sau vitejii pe care istoria i-a consacrat nu au murit cu demnitate. Ceea ce incerc sa subliniez prin asta este ideea ca moartea mea, ca si a ta, si a lui si a lor,va fi ne-demna. Toate actele morale duse la indeplinire in scurta si patetica viata cu care ai fost binecuvantat nu te vor face sa arati mai bine cand iti vei da duhul eliberandu-ti sistemul digestiv pentru ultima oara. Ce e asa demn la a muri cu rahat la cur? Sau plangadu-ti de mila si de frica? pe de alta parte, daca nu iti plangi de mila, te-ai cam impacat cu gandul ca ai sa mori asa cum te-ai nascut.
Criminalii sunt aceia care ne scutesc de viata si de greutatea demnitatii. Si criminalii sunt de multe feluri, dar ii vom reduce aici la doua tipuri, criminali si spiritului si criminali ai trupului.
Unii reusesc chiar sa combine cele doua tipuri. Pe acestia din urma ii vom numi hibrizi.Sa retinem de asemenea ca unii criminali nu sunt persoane... Asez aceste randuri in onoarea unei bune prietene ce a avut ocazia de a studia indeaproape un asemenea specimen.

"Are colti, iubita mea. Colti imensi pe care ii infinge cu sete in carnea mea ca sa imi suga pe acolo sufletul. Si macar de ar termina deodata, dar asa nu ar mai fi placut pentru el. Vezi tu, astia sunt si sadici. Nu le e de ajuns sa te ucida, dar trebuie sa te ucida prin tortura, sa isi atinteasca privirea rece asupra ta cand te zbati neajutorat pe gresia alba, ca o ganganie impunsa cu acul si pusa la insectar. Stii cum sunt unii copii care smulg aripile fluturilor ca sa ii vada cum se misca spasmodic de durere? Cam asa si in cazul asta. Prind o placere care ii face sa se simta mai vii cand privesc la corpul viermiform al unei biete ganganii care se zbate pentru viata. Doar ca judecatori ontologici se pot simti in putere, asta pentru ca defapt, nu au nicio putere. Asa se razbuna pe propria incompetenta, cand vorbim de adulti, La copii e alta poveste. Isi inchipuie ca defapt chinuind insecta, isi impun vointa asupra parintilor care i-au pedepsit pe nedrept...dar nu toti criminalii sunt umani. Unii sunt in mintea ta".

Asta este o scrisoare destul de veche. Intr-una mai recenta, imi povesteste despre cum este sa bei cafeaua fara zahar, despre cum este sa iti refuzi orice placere.

"Asta pentru ca, iubita mea draga, daca iti faci asemenea placeri, se va bucura si mai mult cand iti smulge spiritul".

Ah...dar eu nu trebuie sa ma ingrijorez de asta. Spiritul meu sta conservat in anumite obiecte pe care nimeni nu va pune mana vreodata. In bijouxurile mele, in peretii camerei mele, in patul in care atat mi-au sangerat incheieturile si in care mi-au zacut durerile. Amintirile mele rupeau particele mici din angoasa mea, se scurgeau prin canalele trupului meu- ca niste vene energetice- ieseau prin varfurile degetelor, prin lacrimi sau prin insasi privirea mea, si se lipeau de pereti...peretii de acum imbibati de mine, ca fitilul unei lumanari imbibat in ceara topita ce-i mentie vie si calda flacara usturatoare.

"Dar vezi tu...simt cum ma schimb...cum devin din ce in ce mai putina. Raman o goala carcasa...o bucata de carne si atat! Draga mea, ma tem de moartea ce-mi pare iminenta...si nu la moartea trupeasca ma refer..."

"Ma duc, iubito. Ma sting...iata ultimele mele cuvinte inainte sa devin altceva...ma poti ucide, oricine poate ucide in fond, e un instinct de baza iar omul are posibilitatea sa traiasca ori ca animal, ori ca Fiinta. Ma poti ucide chiar fara regrete, fara procese de constiinta, fara lacrimi, fara vreun tremur al mainilor. Ai putea da dovada chiar de o precizie aproape medicala, ai putea fi un artist in crima, dar retine asta...daca eu voi cadea, te voi lua cu mine. Noptile, cand vei sta confortabil in patul tau imbibat de mine, fara motiv inima va incepe sa iti bata mai repede...in arpegii de angoasa, in vibrari de transcendent, apoi, de nicaieri, focul in care m-ai impins iti va frige mainile si fata iar tu il vei vedea si ii vei simti caldura inabusitoare pe obrazul tau patat de sange. Si vei arde la nesfarsit, si te vei fi obisnuit cu focul iar aceasta este cea mai groaznica soarta pentru un biet suflet. Cenusa mea nu ti-o vei spala nicicand de pe maini, si zgarieturile mele iti vor brazda pielea pana va putrezi. Si te vor urma acestea si dincolo de mormant, lipindu-se de spiritul tau ingrasat din durerea altora. Si vei fi intr-atat de obez, incat nu va fi nevoie sa fii constrans pentru tortura. Daca eu cad, te voi lua cu mine....".

Si tu imi lipsesti...dar nu am indraznit sa plang pentru tine, draga mea. Am ramas fara lacrimi, toate s-au scurs dincolo de plansa a ceea ce as putea cuprinde cu intelesul.
Pastrez cu sfintenie tot ce mi-ai lasat si incerc sa-ti tin amintirea vie, dar ce as putea sa spun acum? "sper ca acel foc mistuitor sa nu te parleasca prea tare"? M-am impacat cu ideea ca te-ai dus... ca nedreptatea domneste si ca in ultima instanta, tot ce ne ramane este razbunarea dulce-acrisoara. Razbunarea la al carei gand ne trec fiori reci pe sira spinarii. Imi voi aminti mereu ceaiurile pe care le serveam impreuna, si mai ales in zilele de toamna cand ploua...

"Nu imi vine sa cred! m-a adus inapoi! sunt bine...sunt in viata! Da, mi-au ramas cicatrici, dar mi-am castigat razboiul. Si vom putea relua vechiul obicei de a bea ceai negru in zilele ploioase, si in noptile depline, fara vant doar noi ne vom tine de maini si vom topai in cerc ca vrajitoarele in vremea Sabbatului, iar prin singuratati doar rasul noastru dement va zgudui linistea...si vom canta iarasi ca atunci:

       <   Антихрист уже здесь, среди вас,
             Он смотрит на мир из ваших глаз.
             В каждом заронил он зерно темноты.
             Может быть, он – это я или ты.  >      "

Angoasa

oncologoic...scumpa apatie...

ploua marunt in curtea scolii parasite.

corbii zboara , uneori mai ciugulesc

dintr-o pisica moarta...si ploua marunt.

parfumuri de fabrici relaxeaza angoasa orei de franceza.

ploua. nu isi mai aminteste de mine.

 nu se gandeste la mine acum.

si niciodata

oncologic .

 rasuflare rece , ftizica , pe gatul meu bolnav.

batista plina de sange

azvarlita pe pat ca o femeie folosita si uitata.

doarme pe jos , podeaua trosneste ,

in departari vibreaza voci de corbi.

frunze cad si ploua

O vara calduroasa

<“Dati-va la o parte! Pana nu e prea tarziu!”

Striga de zor medicul ambulantei .

Nimeni nu il asculta , era deja prea tarziu ,

EA era moarta …

Ziua s-a scurs incet apoi …

Soarele parca tot vroia sa stea pe cer

Ca sa ne ucida pe toti .

Doar pe EL nu il afecta lumea exterioara .

Privea cuminte din fotoliul sau

Cum cladirea se topeste , ramanand doar

Scheletul de metal inrosit .

Privea in gol , nu-i venea sa creada!

Acum o secunda era cu EA . E imposibil

Ca totul sa se fi schimbat atat de repede .

Unde e EA? EA doarme undeva ,

Unde oamenii o analizeaza crezand ca a murit .

Iar EA le rade in nas .

Atat de prosti sunt .

Iar EL …EL o asteapta acasa , cum face de obicei .

Cu televizorul deschis…purici .

Se uita in gol…

Ba la ceas…pe cer…asteapta sa vina si EA .

Scheletul  metalic al cladirii se topeste…

Caldura dilata Timpul .

Ar putea incerca sa se ia la intrecere cu Lumina ,

Sa dea Timpul inapoi , sa o mai vada o data…

Iese pe balcon …norii se scurg de pe cerul rosu

In picaturi de plasma solara…

Acopera desertul , pamantul crapat…

Frunze si plante moarte acopera cadavrele .

Nu o sa mai ploua .

Sare in gol si e prins de o floare alba .

Totul se schimba…

E lumina…e viata…

Se aude ploaia…

Noaptea de ieri a fost cea mai blanda noapte…

Atunci Lumina era vie , EA era vie , EL era viu .

O priveste cum doarme…cum respira incet…

Cum buclele ii viseaza pe umeri ,

Cum ii curge o lacrima in vis…

O adora . Doar o priveste fara sa o atinga

Ii miroase lacom parfumul discret .

Ziua de ieri , cea mai dureroasa amintire…

EL doar statea in fotoliul sau , privind cerul .

Se ridica si iese pe balcon .

Se arunca…dar nu il mai prinde nimic .>

Se trezeste speriata . A fost un vis .

Plansese in somn . Ia o batista si isi sterge

Obrazul palid si ochii rosii .

Doar un vis…

Se imbraca si iese…

Caldura e insuportabila . Timpul se dilata…

Norii se topesc . EA uitase sa isi ia pastilele .

Ameteste…cade .E prea cald pentru EA .

Cineva cheama ambulanta…

Lume se aduna in jurul ei .

Medicul striga fara sa fie luat insa in seama :

“ Dati-va la o parte ! pana nu e prea tarziu!”

Timpul se scurge prea incet ,

Dar pentru EL nu conta .

EL o astepta , ca de obicei , acasa ,

Cu televizorul deschis…

Se uita la ceas … se uita la cer…

O visa…