Primavara la Auschwitz

Soarele...mângâie cu razele-i aurii
restul de păr ce-a mai rămas pe scalpul unui evreu,
răspândind licăriri de aur.
Toţi sunt fericiţi.
Viermişorii din vechea rană impuroiata a domnului rabin
şi-au scos căpşoarele şi zâmbesc, satisfăcuţi de gustul cărnii.
Curând vor fi mari şi-şi vor lua zborul,
lăsând în urma lor alţi pui.
Pretutindeni e cântec şi joc.
Mirosul florilor gâdila nările prizonierilor,
ca, de altfel, şi muştele.
Herr Offzier îşi mângâie camaradul cu corp de metal,
pistolul-mitralieră Mauser...
Naziştii canta imuri din popor,aducând omagii Rasei Pure.
Înainte, când iarna era în toi,
Evreii ţipau.
Bicuirile au încetat.
Acum, evreii se îndreaptă voiniceşte către camerele de gazare.
Plini de bunăvoie, gardienii le indica amabili
că-şi pot lăsa hainele lângă uşă.
Tinerele fete nu mai sunt violate,
ci acum fac dragoste cu ofiţerii.
Virginitatea prinde aripi albe şi pluteşte, pluteşte,
aşezându-se pe ramua unui cireş înflorit.
Roz...parfum...iubire...
Acum, Herr Doktor Mengele este plăcut surprins
de faptul că bravii reprezentanţi ai raselor inferioare
şi-au îmbrăţişat cu seninătate destinul:
stau pe podeaua curată, întinşi,goi,ca nişte cupluri în rai...
Îmbrăţişaţi! Femei, bărbaţi,copii...unii au murit făcând dragoste...
Alte dăţi s-ar fi format o piramidă de cadavre...Verzi.
Intrăm într-o încăpere în care naziştii colectează, plini de sârguinţă,
grăsime jidovita, din care urmează să prepare minunatul săpun cu aromă de flori de câmp.
Dinţi de aur, topiţi, vor lua drumul decolteurilor distinselor Damen,pe post de coliere,
dăruite de iubitorii lor soţi,bravii ostaşi ai Wehrmacht-ului!
Gestapoviştii îşi poartă îmbrăcămintea de sărbătoare.
Plini de voioşie, ei pe cei ce au mânjit naţional-socialismul îi vor anihila.
Cu toţii muncesc pentru victorie,
Schutzstaffel va triumfa.
Tinerii pornesc în pas de gasca către Hitler Jugend...
Evreii strigă în cor:„Arbeit macht Frei!“
Primăvara...Sieg heil!

Evangeline I

Draperiile visinii lasa sa se descopere o dupa amiaza ningand. Contrasteaza albul decadent...vinul din pahar , efectul e resimtit din plin de o minte pentru care pana si durerea a tacut. Frigul din camera a ingetat chiar si lumina zilei , dar Evangeline nu simte nimic , nici amintirea scurgandu-se in clar-obscur pe paharul prafuit.
"Lasa sa ninga...si corbii sa zboare."
incerca sa se ridice , dar este amortita complet si capul parca ii vajaie...inspira adanc si lasa muschii sa ii tremure. Isi imbraca incet haina si iese din casa cu pasi nesiguri.
Intalnind albul ochii ii privesc in gol la micile globuri negre plutitoare. E relaxata acum si reuseste sa schiteze un zambet, desi convulsiv.
Isi priveste pielea alba a mainilor , ghetutele si dresurile dungate in alb si negru , dantela fustei care iese de sub haina si...chiar atunci...si-a dat seama ca este intradevar frumoasa.Frumoasa si singura intr-o mare de globuri negre putitoare si tremurande. Un fulger albastru strabate cerul in stanga ei dar reuseste sa il surprinda doar cu coltul ochiului. Vantul ii zboara parul peste fata. Si ce minunat e mirosul ierii astazi ...si linistea parca te injunghie. Gustul vinului inca ii mai staruie pe limba.Cu pasi inceti isi croieste drum prin zapada. Astazi corbii au decis sa poarte pambici si sa isi lase urmele aripilor pe cer in urma zborului lor. Totusi , doar cei alesi pot vedea asta. O aura de fum peste case si peste oameni...ii impiedica sa vada adevarul Evangelinei. Printre blocurile de caramida rosie , un baietel se soaca cu un con de brad. Il arunca , il prinde , il arunca din nou , il foloseste ca minge de fotbal..."de ce trebuie ca oamenii sa fie atat de agresivi cu obiectele ? conul ala simte si el durerea...dar ce stii tu." si trece mai departe , fara sa ii mai pese de bietul con de brad. liniste...tacare materializata acoperind soarele...
Lumina difuza acopera totul intr-o placenta roz-lila. Curand totul dsevine mov sub ninsoare.Evangeline e singura , pe un pod de lemn privind stejarii carbonizati si ninsi. Inspira adanc...e rece. Pasii se aud incet ... fara graba. Se indreapta catre leaganul acela in copac unde isi ingropase toate amintirile. Il priveste , ii sopteste , il impinge odata , inca odata...si se lasa intunericul.