A fi Tristete

Ironic imi pare acum gustul agoniei. Mai conteaza inca un apus gadilat de perdeaua transparenta a camerei in care zac? Izolare...echivalentul unei injectii cu mercur.
Dincolo de usa se aud rasete...rasete infundate, ca si cum s-ar ineca cu rasuflarea mortii. Rasete de oameni nebuni care - de ce sa mint - ma lasa rece. Ma uit pe la colturi sperand ca voi gasi vreun gand...dar nu e nimic acolo in afara de senzatia (omniprezenta) care imi ofera un continuu salt in trecut. Ca si cum mi-ar fi fost ingaduit sa ma plimb intr-un deset sub soarele arzator. Sa ma plimb dupa placul meu si sa caut prin marea de clipe ce au fost...sa caut neincetat pana le gasesc pe cele ce-mi lipsesc. Si dupa ce-am ratacit prin desertul diurn al bolnavei ratiuni umane, m-am gasit pe mine. Naiva si stupida in adevaratul sens al cuvantului. Demna de admiratie.
Doar acum, impiedicandu-ma de o insignifianta piatra, realizez greata care m-a cuprins.
As putea spune ca pana sa ajung a descoperi ca sunt Tristete, nu mi-am dat seama de adoratia mea eterna pentru Singuratate si de acea misterioasa, mistica zvacnire din interiorul meu al carei nume nu l-am putut descifra decat ca fiind Iubire Suferinda.
Dragostea mea, doar tu esti dincolo de clipe, mai presus de astralul spiritului meu. In eterna durere  adanc ingropata in intunecimea mea. Materiala? Probabil. Acesta este un fapt asupra caruia certitudinea nu va reusi sa-si odihneasca in veci aripile obosite.
Ma privesti pasind ritmic, in ton cu negrul vestimentatiei...e greu sa fii aici? dupa fiecare colt...urmarindu-mi pasii asa cum la randul meu si eu am urmarit un alt suflet ars? E greu sa accepti suferinta si sa ii oferi un loc in spiritul tau, dar cu cat iti dai mai repede seama ca nu te va parasi niciodata, cu atat va fi mai bine pentru tine. Ea este aceea ce nu te va parasi niciodata, aceea ce te va imbratisa in noptile reci dar si in noptile calde. Ea va fi acolo zambindu-ti parsiv cand vei cauta samanta fericirii si o va ascunde de tine mereu...
Liniste absoluta printre oameni si masini. O clipa eterna...un concept de care deja m-am plictisit,
Liniste absoluta... vreau sa imi aud soaptele, bataile inimii tacute...oare bate intr-adevar? Dar uite cum zambesc in societate! ha! nu ai putea nicicand ghici ce se ascunde sub pielea mea, sub privirea mea care pare sa spuna :"salut! sunt draguta si prietenoasa si as pune oricand problemele tale inaintea problemelor mele". Nu ca nu ar fi adevarat...dar ai putea citi printre aceste randuri? Nu o pot spune mai clar de atat.
Nu am pentru cine sa zambesc. Scopul meu este unul precis. Acela de a fi Suferinta. Frumoasa si trista ca un ultim adio intr-o seara de toamna...

Pasesc ritmic in ton cu muzica. Pasesc pe strada ciobita de amintiri si lacrimi de demult infloresc din nou. Dar nu ma plictisi iarasi cu intrebarea :"ce mai faci?", traiesc mai mult decat tine si cu siguranta traiesc mai intens ca tine.
Iarta-ma si iarta-mi mersul ritmic in ton cu severitatea prezentului.
Nimeni nu-mi aude pasii...Nici macar eu.Singurul lucru care imi poate dovedi ca exist sunt bataile inimii.
Am doar doua optiuni : sa iubesc totul sau sa iubesc nimic! daca ar fi sa iubesc totul as suferi mai mult si in plus...ar insemna ca trebuie sa te iubesc si pe tine iar tu ma dezgusti. Deja sunt o sinucigasa, nu am de ce sa ma tem. Suferinta nu va disparea...iar eu nu pot iubi si NU POT IERTA.
Mai crede cineva in Suferinta in afara de mine? crede in ea...si va fi deajuns. Nu va disparea.
Nu isi permite sa se autodistruga la incipitul acestei lumi, printre crapaturile ei moartea poate fi descoperita, mai ales cand individul este zavorat intr-o sfera de intuneric.
Cand ceilalti dorm...cand ceilalti se fut si beau...aceasta fata se cauta pe sine in sfera de intuneric in care a fost inchisa, damnata intru eternitate la aceasta soarta.
Dar eu sunt Tristete, singura intr-o strada aglomerata, zgariind cu amorteala apusul si sperand ca cineva ma poate vedea dincolo de zidul ce ma urmeaza oriunde ma duc.
Tristetea zambeste ironic uneori cand sta singura pe o banca. Totul este previzibil. Totul. Dar in naivitatea mea am sperat in oameni...
El ii ofera o floare, ea il va rani curand.
El nu ii ofera flori, ea vrea sa il ajute dar el o va calca in picioare.
Tristetea vede dincolo de minciuna unui zambet dulce. In orice gest frumos se ascunde o amareala...dar uneori...nesimtirea nu mai ascunde amareala si o da pe fata ca la jocurile de carti. Iar Tristetea stie asta. Tristetea este si Singuratate si Suferinta. De aceea paseste ritmic - privind asfaltul manjit de lacrimi - in ton cu hainele negre, in ton cu muzica linistii absolute. Suferinta nu spera. E greu, dar frumos sa fii Tristete. Un privilegiu..

Frumoasa si singura...domnita in negru inaccesibila muritorilor, priveste ironic prostimea si rade in sinea ei.