Posts
Credeam ca sufeream intens. Credeam ca
nu imi voi mai reveni vreodata. Reflexie roz-verde. Era ianuarie cand
ne plimbam pe malul Dunarii noi doua, si era intuneric. Dar acum, ma
ador pe “eu” de atunci. Intuiam viitorul privind estul cerului
toxic inrosit.
Counvulsii.
Nu aveam nevoie de tine atunci si nu am
nevoie de tine nici acum. As vrea sa uit portul de marmura alba si
drumul de caramida rosie, si cum te urmaream prin ninsoare. Si atunci
tindeam sa te imortalizez, dar in caietul de franceza.
Daca exista o constiinta universala a
spiritelor, cum se face ca nu ma simti? Cum se face ca nu imi
raspunzi viselor? Sunt cu tine, in camera ta, in fiecare noapte, dar
mereu vei fi al alteia.
Credeam ca sufeream intens, pana am
cazut in capcana aceea. Credeam ca nu exista durere mai mare pentru
mine, dar apoi un monstru m-a crucificat si mi-a baut tot sangele,
s-a hranit din visele si durerile mele. Tu esti doar un mucos pe
langa el. Si totusi m-ai obsedat ani intregi.
Acum, nu mai cred nimic. Sunt pregatita
oricand pentru o noua “cea mai mare durere” cu care sa o
inlocuiesc pe asta. Defapt, nu mai exista durere in lipsa
receptorilor, iar eu mi-am pierdut receptorii. S-au ars in suferinta
precum hartia in focul semineului.
Poti spune ca tot ce s-a intamplat pana
acum este facticial? Dar ar trebui sa renunti la paradigma
narativista si sa treci la metempsihoza.
Sunt vant, sunt foc, sunt apa, sunt
pamant, sunt tristete.
No comments:
Post a Comment