Despre Elfi

Pe marginea fjordului intr-o lume inghetata unde fulgii nu cad. Linia bizara ce ar trebui sa desparta oceanul de cer s-a estompat dramatic. Unitatea universala zace moarta, frematand dinaintea mea. Unitate gri, metalica, monotona. Mortala.
Apa, cheia catre intelepciune. Marile filosofii europene s-au dezvoltat pe malurile Mediteranei. Si de ce le mentionez tocmai pe ele? Deoarece...desi uitati, lasati in pod, plini de praf, filosofii greci au creat Europa asa cum o stim. Ideile de bine, de rau, de viata, chiar si dorinta cititorului de a ma combate aici, toate sunt rezultatul formarii pe mulajul modelului impus de dumnealor: Socrate, Anaxagora, Heracit, Platon, Seneca, Aristotel, Pitagora, Euclid.
"O tigara ar merge bine cu momentul asta". Asa e. Ar merge de minune cu nostalgia. Dar e atat de frig incat tigara nu ar sta aprinsa mai mult de doua minute. Pe tot acest tinut imi voi creste noile radacini. Aici, langa apa fara de care nu pot fi impacata. "Iordanul" la mile departare in spate; cu pacatele spalate pasesc acum pe teritoriul inghetat si cu suflarea mea voi readuce pulsatiile trairii la "Marea Moarta". Un loc uitat, parasit, numai bun pentru paradisul meu. Promisiunea ca nu voi mai suferi sculpteaza nori si valuri, aburi si fum, esarfe si parfum in realitatea voastra. Nimeni nu va mai calca cu bocancii jegosi pe Raiul ce l-am ascuns adanc in hipocamp. Iar daca vrei sa ajungi acolo va trebui sa treci granitele nebuniei si sa pasesti in Disperare. Sa sapi printre circumvolutiuni, sa sfasii meningele, sa bagi dintii prin straturile de mielina; iar daca esti nevrednic, vei ramane cu resturi moarte de tesut in maini si nu vei fi simtit miracolul biochimic. Hehe! vezi tu, tocmai asta este capcana. Nu asa dai la o parte straturile realitatii. Poti sa tai in carne mult si bine ca nu vei gasi nicicand Divinul. E nevoie de un anume tip de simtire, una "sensibila" pentru a cuprinde in palme Secretul. Fragil si vechi, ranit...atat de ranit incat slabit fiind mai scapa din cand in cand cate un gand, cate-o amintire ce se rostogoleste prin canalul lacrimal, umezeste ochiul, taice ca o lama obrazul - lasand in urma sa o rana finuta - iar in final se ascunde in trandafirii mei uscati, printre dantelele, manusile si corsetele mele, in metalul inelelor pe care refuz sa le dau jos, in perna mea, in cafeaua de dimineata. Doar un orb nu le-ar vedea cum se ascund dupa cani, printre voalurile rochiei, printre suvitele de  par si in privirea mea. Si ce pacat. Sunt asa dragute lacrimile astea. Mici, curate, zambarete, jucause. Niste mici elfi care toata ziua fac nazbatii si ma pun in situatii dubioase.
Scumpe, dragalase lacrimi...imi pare atat de rau ca va eliberez printre nemernici.