Anorexie

Se ridica de pe jos.Isi scutura fusta de praf inainte de a privi in jur. Vantul sufla, iar ea este imbracata sumar. Asfaltul este inghetat iar ea este desculta pe strazile pustii, urmarind fantomele a ceea ce a fost si ceea ce ar fi putut fi. Amare posibile realitati ce nu-si vor fi cunoscut niciodata implinirea intru realitate. Trasatura ei definitorie-ca si a ta, dealtfel- este ipocrizia. Iubirea poate fi simulata , iar acesta este un fapt binecunoscut tuturor. Unii nu reusesc asta , dar au fost victimele unui astfel de tratament. Masti colorate rad isteric in nopti ploioase. Zambetul nu le dispare niciodata. Si apoi...ei devin mastile. Devin propriile alter egouri, lipsite de personalitate si de simtiri autentice.
Si in febritiatea cu care circul din jurul tau se desfasoara...fara sa incetineasca macar o clipa, fara ca cineva sa se impiedice, fara ca cineva sa planga sau sa rada cu adevarat...tu esti un amarat de spectator la acest show. Paiete si sclipici, elefanti si femei grase dezbracate, pahare de vin si paine, lumanari si beculete, puf si peteala, sani si brate, tobe si cimpoaie, zbierete si rasete, toate intr-o invalmaseala inabusitoare de transpiratie cangrenata a mii de spirite purulente! Nimeni nu va reusi  sa se vindece, nimeni nu va ajunge acasa  posedandu-si toate membrele, posedandu-si mintile, posedandu-si viata! Voma si sudoare, plansete si sange! zgarieturi...sobolani chitaind in tevile de apa prin care nu mai curge nimic. Nimic decat o scursura de rugina, rahat si sobolani tocati maruntiti de masinariile apocaliptice in zona imputita a orasului. Zona genitala a existentei - o tarfa folosita de toti cei ce traiesc si lasata la o parte de fiecare dintre ei.
O pizda plina de jeg si par pubian. De rani purulente si scurgeri scarbavnice. De untura de porc si fiere. De sperma si sange. Toate intr-un singur loc, intr-o imensa masina de tocat! o masina in care fiintele vii intra fara sa stie incotro se duc ...de unde ies parti din ele, tocate, improscate, inveninate.
Un trandafir...unind doua maini sub o impreunare serena....dar ce sa vezi! Sunt doua maini ale aceleiasi persoane. Cu lacrimi pe obraji si gura schimonosita intr-un spasm...o minte ce deruleaza pe replay prima intalnire...si trandafirul e acum uscat...cum obrazul nu mai este.
Si atunci sfaturile reci curg navala...de parca ar fi o datorie sa ofere cumva sfaturi. Pentru ca este ciudat sa afiseze doar o tacere, o invelesc in expimari sablon...si asta este realitatea. Atunci cand cea pe care o iubesti cu disperare nu va fi niciodata a ta ci mereu a altora, iar tu vei fi martor la toate nemerniciile la care ei o vor supune. Realitatea este atunci cand mama ta ia mai multe droguri decat tine. Realitatea este atunci cand ajungi sa nu mai simti nicio urma de regret cand este pe masa de ginecologie iar medicul te supune unui chiuretaj. Atunci cand nu mai auzi pe cel nenascut cum zbiara de o durere pe care nu o poate exprima. Atunci cand sufletul iti este damnat sa fie sfasiat inca de la nastere...urmand mai apoi corpul sa fie rupt in mii de bucati de mainile unuia ce ar trebui sa lupte pentru viata si sa isi foloseasca cunostiintele in avantajul ei. Dar ce ipocrizie din partea mea. Defapt sunt complet de accord cu avortul. Poate as fi inteles-o pe maica-mea daca ar fi decis sa ma expulzeze din caldura comfortabila a uterului ei. Poate nici nu m-ar fi deranjat prea mult durerea. Ar fi ca intr-unul din visele in care ma sufoc si din care nu ma pot trezi, riscand sa ma asfixiez in somn. Cele cateva zile de viata ce s-ar termina in minute de durere in timp ce sunt rupta in bucati, exact ca unul din cosmarurile mele cu care ma confrunt aproape in fiecare seara. Daca ma gandesc mai bine , as fi preferat sa mor atunci si sa termin cu totul, decat sa culeg mormanul asta de gunoiaie numite amintiri. As fi simtit durerea asta doar o singura data , ar fi fost o experienta unica, dar eu...eu trebuie sa mor in fiecare vis...de fiecare data cand adorm...
Si acum iata...sunt chiar eu insarcinata...chiar cu demonul ce ne baga pe toti la tocator. Oamenii astia cu mintile goale- si asta nu te exclude, drag cititor - nu aceepta realitatea asa cum este. De ce sa pui vietii zorzoane si sa o impopotonezi? De ce sa o faci sa arate ca o aratare? Ca un travestit gras ce poarta o rochie stramta ale carei cusaturi pocnesc pe colaceii de grasime? Un travestit cu machiaj a la drag queen, scurs si plin de sudoare...
de ce atatea idealuri pe care nu le pot urma? Apoi eu sunt cea care nu se imtegreaza , eu sunt cea absurda intr-o lume care este falsa. Poate excesul cu care imi administrez serul adevarului ma va damna in cele din urma, definitiv.
Cum este posibil ca altii sa guste din ceea ce imi este rezerat mie? La masa asta mare, plina de mancare, unde noi vom fi pentru totdeauna flamanzi, spre eternitate fiindu-ne interzis sa gustam din deliciile unei depravate lumi ce nu ne vrea. Delicii ce se intind lenese in fata noastra.
Copii cu mainile murdare, cu pantalonii rupti, lacrimeaza ca niste icoane martore la orgii satanice. Mame insarcinate nu se pot hrani...ingerul mortii isi plimba degetele reci pe spatele lor intr-un mod sexual si le promote eliberare. In schimbul unor servicii, desigur. Barbati mizeri nu se pot trezi din betie, blestemati sa simta pentru eternitate ameteala si greata alcoolului. Nu, nu va inceta. Nu va inceta niciodata! Vei simti mereu cum lumea se invarte , cum nu iti poti prinde gandurile , cum nu stii exact ce faci si unde esti , dar culmea , ai o urma de constienta, implantata artificial, deajuns cat sa realizezi ca nu te poti controla si ca vei plati cu viata pentru ceea ce vei face.
Batrani tusind cu sange...abia isi mai pot tarsai picioarele , abia isi mai pot misca mainile , abia mai pot respira.Abia mai pot suporta durerea. Nu mai stiu cine sunt si ce se petrece in jurul lor. Au amintiri disparate ...si regretele greselilor ce le-au facut, si amintirile ce ii haituie mereu , fara sa fie capabili sa le lege una de alta sau sa isi dea seama cine sunt defapt. Fiinte inconstiente, tembelizate, urmarind firul unui film ce nu are sens. Au doar simtire, tot ce pot face este sa planga. Sunt pe moarte , si totusi Ea nu vrea sa ii ia. Nu inainte sa se mai joace asa cu ei cateva mii de ani. Cat poate un biet suflet sa mai implore dupa moarte?  cat sa se mai chinuie? unde se va ajunge?! procesul de dezumanizare este deja finalizat...dar poate vrea sa ii refaca oameni pentru a-i supune acestui proces iarasi si iarasi si iarasi.
Toti acestia sunt aici , acum, pe o strada umeda si intunecata intr-un cartier periferic al unui oras industrial. Toti sunt aici fiindu-si reciproc martori ai torturii, ai lacrimilor, ai imposibilitatii de eliberare.
Toti sunt aici, in veci flamanzi, in veci vii.....