Empiria a Neantului (partea I)

Fugea prin tronsoane inguste. Simtea sub talpa subtire a balerinilor asfaltul ciobit, crapat. Incerca sa nu isi piarda suflul si  sa isi mentina picioarele in miscare. Era napadita de sentimental acela pe care il ai de obicei cand alergi redepe de o perioada indelungata de timp : simtea sa isi pierde controlul asupra picioarelor, ca nu le mai simte cum ar trebui sa le simta, partea superioara a corpului ii era napadita de durere. Ca si cum un cleste I-ar fi prins intestinele si le-ar fi rasucit cu ura. Ii abuza acest cleste chiar si flexibilitatea coastelor, care acum stau gata sa se rupa in mii de bucati minuscule. Ii tinea plamanii cu putere , ca nu cumva sa gaseasca macar o secunda in care sa reuseasca sa si-i umple cu aer. Coloana ii trosneste si pare sa nu mai fie capabila sa ii sustina greutatea corpului…ceva i se catara pe spate, intepand-o fara mila, si facandu-si incet drum spre craniul pe care urma sa il zgarie pe interior, ravasindu-i  meningele.
Se ascunde intr-un  bloc parasit, sperand ca va scapa de ceea ce o urmareste.
“Sa te feresti de chestia aia. Nu o lasa sa ajunga la tine, sub nicio forma!”
Off..asta ii spusese tata inainte sa plece afara. Aceasta chestie haituise regatul de sute de ani, asa ca majoritatea oamenilor traiau in subterana, fara sa fi vazut vreodata lumina soarelui.
Urca scarile. Isi aude inima batand in urechile infundate. Deschide o usa de sticla, spre un loc imens de depozitare. Se ascunde pe langa pereti, dupa cutiile mari, dupa borcanele cu murauri, biciclete si piese vechi de calculatoare.
Acea “chestie” este un animalut antropomorf, cam cat un copil de sapte ani la statura, dar veninul lui are un efect teribil. Este deajuns sa te vada pentru a te inveninta. Ce se intampla apoi? Anii de viata ai celor pe care ii iubesti mai mult iti sunt transferati tie, ei devin mai batrani, in timp ce tu intineresti. Au fost cazuri in care cel inveninat, a ajuns iarasi la stadiu embrionar. Oricat de bine ar suna sa ai ani in plus de viata, ce rost ar avea daca cei pe care ii iubesti nu vor fi langa tine. Imediat ce incepi sa te atasezi de cineva, acela va fi ca si mort. Va trebui sa ii privesti pe toti acestia pierzandu-si viata in mod groaznic, fara speranta de a-i putea ajuta sau usura durerile.
Se aud pasi….apoi nimic. Ea isi scoate capul din ascunzatoare, priveste precauta peste tot…nu se aude nimic…isi tine rasuflarea…o raceala ii cuprinde corpul. Si ce greu este sa nu respiri puternic, mai ales dupa o asa fuga. Nimic de jur imprejur…se ridica incet, paseste pe varfuri privind in toate partile. Geamul! Este deschis! Mai priveste odata in spate. Isi aduna forta in picioare, trage aer adanc in piept alearga spre fereastra, se prinde cu mainile de pervaz ca si cum ar sari capra si se propulseaza afara din camera aceea mortuara. Cade pe asfalt julindu-si palmele si genunchii. Se taraste repede catre copaci, catre verdeata, orice i-ar putea oferi acoperire. Caderea nu fu prea grava , se afla doar la etajul I, dar sub influenta adrenalinei, aproape ca nu simtise nimic.
Sta cateva secunde langa copac, tragandu-si rasuflarea si felicitandu-se pentru brava ei fapta si aterizarea silentioasa si destul de reusita, mai ales pentru printesa acestui tinut. Dupa cate va secunde, ca de nicaieri, tasneste spre palat fugind la fel de repede ca si inainte. Aceeasi durere ii cuprinde corpul, dar ea trebuia sa afle daca nu cumva se aflase macar pentru o miime de secunda sub privirea acelei bestii. Priveste in jos in timpul fugii si observa ce distanta mare reuseste sa parcurga, cu un  numar destul de mic de pasi. Atunci ii venise in minte ca ar fi ca un ghepard, si acest gand ii tinu durerea la o parte, dandu-i puterea sa continue. Traverseaza orasul parasit si desi isi propusese sa fuga pana acasa, iata ca se lasa doborata de oboseala si se opri langa o fantana arteziana ce inca mai scuipa apa din statuetele impersonandu-l pe tatal ei, regele si pe ea, ca mica printesa. Se aseaza langa fantana, isi curata rochia alba de praf, si picioarele de sange. Dupa ce isi potoleste setea isi stropeste fata , pieptul si parul cu apa si parca acum rasufla mai usor. Cu spatele sprijinit de ceea ce candva fusese o arcada acum napadita de iedera si ierburi, isi privea gambele julite intrebandu-se de unde naiba au mai aparut si ranile alea. Privirea ii zbura incet spre apa din fantana si sclipocirile picaturilor in lumina aurie si rogvaivul intens raspandind in aer parfumuri discrete si nostalgice. Restul drumului fu o plimbare relaxanta prin orasul recastigat de natura, pasari , veverite si umbre se fugareau prin crengile inalte ale artarilor. De dupa aceasta priveliste  rasare  castelul.
De fiecare data cand isi sprijinea privirea de aceasta imagine, nu poate sa nu se intrebe ce s-a intamplat cu mama ei adevarata. Este o poveste pe care o banuieste a fi dureroasa, si pe care nimeni nu indraznise sa i-o spuna. Dar il avea pe tatal ei, care era cel mai bland si mai iubitor tata. O invatase scrima, si latina, iar ea era autodidacta in chimie si literatura. Isi aminteste la un moment dat ca dupa Razboiul Neantului, tata se intorsese acasa ranit, cu insemnul casei regale (varcolacul) de pe armura plin de sangele dusmanilor, cu pletele inchegate de sange si palmele ranite de sabia grea ce s-a abatut peste crestetele nevrednicilor ce au indraznit sa se impotriveasca vointei sale. Si dupa ce privise moartea in ochi si isi batuse joc de ea, tot reusise sa zambeasca, asigurand mica printesa ca nu doare deloc si ca s-a intors acasa cu gandul la ea si cum aveau ei sa se joace in curtea palatului cand s-o mai incalzi oleaca si cum or sa fugareasca ei pisici pana or prinde vreuna si aceea avea sa devina pisica ei.
Si chiar daca timpul trecuse, regele Thorodan era inca in putere si tot nu isi pierduse simtul umorului. Cum ar putea, cand fiica-sa facea niste pozne dintre cele mai dragalase? Dar mama ei vitrega era destul de rece cu ea, si nu isi aminteste sa fi vorbit de mai mult de doua-trei ori cu ea. Totusi, bucuria era ca nu reusise sa isi impuna niciodata vointa asupra printesei.
Se intorcea spre casa zambind. Astazi era ziua in care urma sa ii citeasca regelui povesti si apoi vor manca impreuna prajituri cu fructe. Iar regele iar isi va umple barba cu frisca, si printesa va rade. Dar regele se va preface ca defapt sunt spume si se transforma in varcolac chiar acolo in plin soare, in miezul zilei, si o va fugari pe printesa prin toata sala tronului sub amuzamentul pajilor. Dar printesa nu se va lasa prinsa,iar pana la urma regele va obosi. Din cand in cand insa, se lasa prinsa, iar Thorodan ii ravaseste parul roscat si-i saruta obrajii palizi.
Astazi, ceea ce a gasit acasa a fost diferit. Fusese inveninata, nici ea nu stie cum, si tatal deja arata mai batran.
Nu stia cum sa reactioneze. Impietrise, isi deschise ochii mari ce incepeau sa lacrimeze, iar urletul ei fuse unul dintre cele mai infioratoare. Nici regele nu auzise asa urlet in miezul luptei, si fusese in destule batalii. Din departari ii raspunsera lupii cu un planset amar. Regele o imbratisa.
"Nu-i nimic, scumpa lu' tata. Sunt oricum batran, iar cand eu nu o sa mai fiu, tu vei conduce regatul. Nimeni nu scapa de demonul acela...iar cei ce stau mai mult de o secunda sub privirea lui, isi pierd carnea de pe ei. Bine ca esti intreaga! iubita lu' tata! scumpa lu'tata!" si-i tot saruta capul si fata in timp ce-o imbratisa. Avea sa isi vada tatal imbatranind inainte de vreme...

A reusit sa traiasca pana la Craciun, dar aproape isi pierduse mintile. Inainte de asta- sa isi dadu seama in ce pozitie se afla si ce avea sa se intample cu el, asa ca o numise pe fiica-sa noua regina a tinutului. Regina Empiria...suna destul de bine, dar nu destul de bine cat sa-i aduca macar impulsul de a zambi.
In timp ce deschidea unul din cadourile de sub bradul imens din salon, tatal ei statea pe canapea zambind la Empiria. Avea un zambet inocent, de copil, si aceeasi ochi limpezi si albastri. Mai mult era el incantat de ce se afla sub poleiala aurie decat fata. Un pumnal, mic, elegant, bine ascutit. Regele nu mai putea vorbi, dar asta era felul lui de a spune "mai tii minte cand te invatam sa lupti cu spada?". Il imbratisa pe batranul si inocentul tata, iar el incepu sa rada si o saruta pe frunte.
Usile se dadura de perete in salon. Era sotia sa, mama regina, Yuribelle. Maiestuoasa si frumoasa, dar emanand aroganta si malitiozitate. Face o reverenta in fata regelui sarutandu-i mana. "Fa-mi loc sa trec, copila" ii spuse fara macar sa se uite la ea.
"Acesta este cadoul meu pentru tine, majestate" spuse deschizand o cutie mica de bijuterii. "Este verigheta ta. Ne vom reinoi juramintele, cat mai curand posibil, fara discutii". Regele o privea confuz, apoi ii cazuse privirea asupra fiicei sale. "Tata! tata! tata! tata!" incepu sa strige, ridicand bratele spre fiica-sa. Iar ea se apropia de el, vrand sa il imbratiseze si sa il calmeze. Si atunci, reusi sa spuna "Hai la tata!". Ceva destul de complicat, cu atat mai mult cu cat regele nu mai vorbea. Plangea in bratele Empiriei, plangea cu hohote ascunzandu-si fata in faldurile rochiei si agatandu-se de ea cu putere.
Fata incerca sa isi pastreze calmul, ii mangaia crestetul carunt si in final reusi sa scoata fata regelui din ascunzatoare si sa ii sterga lacrimile. Privea in gol, apoi, se adresa cu raceala mamei vitrege: "Esti izgonita de la curte, si din acest tinut. Nesupunerea se pedepseste cu moartea."
"CE? cum indraznesti, copila?"
Dar Empiria nu ii raspunse ci continua sa priveasca in gol, spre portretul tatalui ei. Inca tinea in mana pumnalul de la tatal ei. Regele il privi, apoi catre tanara regina, cu subinteles.
"Cum ar fi, tata, sa ramanem doar noi doi din nou?" regele dadea aprobator din cap, stergandu-si fata ca un copil mic ce scanceste.
"Cum ar fi sa fugarim iarasi pisici prin curte si prin palat?" de data aceasta hatanase violent din cap razand.
"Si cum ar fi sa iti spun povesti in fiecare seara, si sa nu mai fii suparat din cauza ei?" isi atinti ochii asupra Empiriei, privind-o ca si cum ar fi intruparea unei minuni.
"Atunci, asa sa fie, majestate"
Se intoarse brusc catre mama vitrega, cu pumnalul ascuns intre faldurile rochiei. Pasea incet spre ea, privind-o rece.
"Daca ai impresia ca poti scapa asa usor de mine, te inseli, mucoaso!"
Se priveau fata in fata. Regele isi freca mainile parand speriat. Mama regina vazand toata scena, o pufneste rasul, dar nici nu apuca sa hohoteasca de doua ori. Empiria ii infipse pumnalul in gat, cu o miscare sigura si brusca, ce paru sa pice de nicaieri. Regina mama, Yuribelle, se prabuseste intr-o balta se sange tulbure si gros, in spasme ce inceteaza dupa jumatate de minut. Thorodan avea o figura uimita, parand ca nu intelege prea bine ce se intampla. Batea din palme. Empiria se intorsese catre tatal ei la timp, ca sa vada cum intinereste vazand cu ochii. Asadar, nu ea fusese cea inveninata..."Empiria! fata lu'tata vino incoa! astazi mi-ai facut cel mai frumos cadou cu putinta, mi-ai redat viata!"
Dupa cateva luni, in miezul iernii, vraciul cere o audienta cu regele. Si o capata. De la el aveau sa afle ca omul simtise ceva in neregula la inmormantarea reginei. In noaptea aceea dezgropase femeia ca sa caute "insemnul" pe corpul ei. Si il gasi, pe gamba. Era o pasare alba lipsita de aripi, cu ochii rosii, ciugulind dintr-o inima. Cautase in cartile vechi ce doar la el se mai gaseau si iata ce aflase: "Majestate, regina nu fusese inveninata. Regina va fura cu buna stiinta viata. Inghitise din pielea napalita a Demonului, si asta ii daduse puterea! A invinuit-o cu buna stiinta pe printesa, ca sa o alungati de la Curte, si ea sa devina regina dupa moartea majestatii tale, si nemuritoare de mana timpului. Nu o tineti inmormantata pe teritoriul sfant al Majestatii sale, trebuie sa fie arsa, si dusa departe, caci in ea sta in asteptare samanta Demonului!"
Yuribelle fu dezgropata si arsa. Din carnea ei porneau scantei vii ce pareau ca tipa de puterea focului. Vocile iadului se faceau auzite in padure, iar lupii le raspundeau. Flacarile sclipeau in ochii Empiriei care se oferise sa duca aceste ramasite cat mai departe de aceasta lume, si poate daca va gasi puterea, sa starpeasca Demonul si sa reinstaureze vechea ordine a regatului. Aceasta spera sa fie prima fapta ce-o va consacra ca regina.