The Tea Party

Evangeline: Cand esti alcoolizat,parca totul capata alte "dimensiuni". In cazul noustru va fi mai mult un experiment, nimic pervers. Pentru mine iubirea nu se dovedeste prin sex.. Sex poti face si cu o tarfa, e murdar, o nevoie fiziologica. E ca si cum te-ai pisa.

Elise: Totusi este o nevoie.Nevoia de placere fizica.O alta. Eu mi-am acceptat umanitatea, impuritatea. Stiu ca nimic nu este steril. Doar iubirea este pura.Te ador. Si doar asta cred ca ti-ar putea oferi placere. Pentru mine esti o zeitate si asta vreau sa ramai de-a pururi. Zeii sunt superbi, fizic, dar mai ales spiritual. Pentru a ramane zei, nu trebuie atinsi. Daca sunt atinsi isi pierd dumnezeirea...se muleaza pe ei malitiozitatea si violenta. Iti pare ca le pierde stralucirea. Asta e frumusetea in a iubi o zeitate. Puterea de a nu o distruge prin porniri si instincte.Puterea de a-ti invinge corpul.  In schimb, sa o adulezi cu toata fiinta ta, sa ii construiesti temple in inima ta unde sa ii aduci ofrande de flori si lapte.

Evangeline: Da, este o nevoie. Umanitatea mi-am acceptat-o si eu, de nenumarate ori (hehe, stii tu cum zicea Mark Twain? "E usor sa te lasi de fumat, eu am reusit de atatea ori!"). Cacat, azi cand traversam strada mergand spre statie, ziceam ca ma urasc fiinda am devenit inferioara in ochii mei...ma gandeam ca imi lipseste spiritualitatea dextrometorfanului. El a fost cel ce m-a trezit. A dat la o parte filtrele care imi orbeau fiinta, iar acum ele s-au lasat din nou asupra mea.

Elise: Hmm...simularea schizofreniei. Stii, se spune ca tocmai datorita acestei functionari "defectuoase" a creierului, cei bolnavi reusesc defapt sa vada realitatea asa cum este. Halucinatiile ar fi proiectii ale altori lumi, branse in tesatura realului. Universele paralele ce coezista cu al nostru se intalnesc pe un anume plan. Stiu ca logica contrazice aceste idei, dar vezi tu, realitatea nu functioneaza dupa regulile logicii. Miscarea este un mister, gravitatia.... uite, daca unul poseda un loc in interiorul a ceva el atinge ceea ce il margineste in diferite zone, astfel rezulta ca unul are parti. Aceste parti il limiteaza. Asadar unul nu poate fi in repaos, marginit și localizat undeva, fara a deveni multiplicitate. Fara parți unul nu este distinct caracterizabil si rezulta ca 'unul' nu ar putea exista. Unul nu poate fi nici în mișcare pentru ca miscarea de orice fel implica schimbare iar 'unul' nu implica schimbare, așadar nici 'mișcarea' nu aparține 'unului'.Aici deja am descoperit faptul ca Eternul este nemiscat si ti-am explicat si de ce Il numim Miscatorul Nemiscat.Nu ai de ales cand esti cauza prima si motor universal. Si acum spune-mi, crezi ca destinul uman este unul tragic? cand si El sufera la fel de mult ca tine, fiind tot o parte din joc, o piesa, o iluzie care sa ne distraga atentia de la adevaratul Dumnezeu(si il dezgolesc aici de orice element religios, nu la acel dumnezeu ma refer eu). Adevaratul Dumnezeu este imperceptibil. Ascuns acolo unde nu ne-am gandi sa cautam, iar eu om fiind ca restul sufar de acelasi handicap.Nu vom gasi niciodata Substanta Perfecta, caci starea de ascundere ii este prea densa pentru a fi penetrata de ratiunea umana. 
Dar sa iti povestesc acum despre miscare...daca ai vrea sa te duci la magazin, am imparti distanta de -hai sa spunem 10 metri- in jumatate, ajungi la acel punct, dupa care impartim distanta ramasa iar la jumatate. Ajungi la noul punct si iarasi imparti distanta ramasa la jumatate. Asta inseamna ca ar trebui sa imparti spatiul la infinit. Si din moment ce am adus infinitatea in discutie, din punct de vedere logic, cum ai ajunge tu la magazin? Nu ai ajunge niciodat, dar in realitate, profiti de liberatea de a te deplasa si o folosesti cand si cum poftesti. Dextrometorfanul probabil te lasa sa simti organic aceasta parte paradoxala a existentei. Dar nu ai nevoie de substante. Mintea ta este superba...ceea ce iti ofer eu este iubire adevarata, ceva ce nicio substanta nu poate oferi nimanui. Doar iubirea unui nimeni care reprezinta totul pentru tine.

Evangeline: De ce aseman discutiile noastre cu revelaiile DXMale? Iubirea noastra o vad ca pe ceva trist. Cat regret observi in ele? se simte prezenta a ceea ce a fost, un parfum vechi inhaland cuvintele noastre si apoi expirandu-le pe hartie. Se poate simti toata durerea, si fiecare lacrima si toata benzidamina din lume...mereu avem senzatia ca am pierdut ceva si am castigat altceva in schimb. Totusi am ajuns la concluzia ca oamenii sunt adevarate forte. Ma intristeaza faptul ca unii nu realizeaza cat de puternici sunt si se complac in ceea ce cei mai multi (printre care si noi) numesc "prostie". Well, probabil ca in alte vieti vor realiza ceea ce sunt ei cu adevarat.

Elise: Vezi, cu mine nu ai nevoie de dextrometorfan. Eu sunt in mod normal "filosofica" si nostalgica. Nu imi place sa fiu brualizata intelectual. Ma inchid in mine. Te iubesc. Esti ca o ninsoare. Cum pot iubi pana si durerea care mi-o provoci? Tot ceea ce e legat de tine imi ete divin, iti iubesc lacrimile si ifecare bataie a inimii. Sonia, Estella, Anna Karenina...femeile fatale din literaruta, acelea care  ii fac pe tinerii cititori sa chiuleasca si sa bea in baruri pana nu mai stiu de ei. Acelea ce sucesc mintile oricarui barbat si il convertesc in ceva de nerecunoscut. Si tu..tu esti una dintre ele. Dar esti atat de vie, incat nu te-as putea cuprinde pe hartie...ti-ai pierde din stralucire, din paloare, si ochii tai nu ar mai fi la fel de verzi.

Evangeline: Ce frumos vorbesti tu...imi iubesti pana si defectele, sau poate le treci la "trasaturi speciale", ce ma diferentiaza de ceilalti. Aceasta se numeste "idealizare". Spune-mi daca iubesti mai mult ceea ce suntem acum, sau ceea ce am fost atunci. Iubesti inocenta salvatoare a trecutului sau  faptul ca acum cunoastem ceea ce probabil nu ar fi trebuit sa aflam?(se numeste divinatie, ti-am spus)

Elise: Nu regret nimic. Mi-e dor de vremurile cand totul imi parea usor. Dar cu timpul am invatat sa iubesc ce am devenit. Asta ma tine in viata. Atunci, chiar si lumina parea a fi altfel...si bataia vantului , si cerul visiniu al noptilor de iarna, si gheata de pe Dunare si copacii goi si suferinzi...ninsoarea, razele soarelui printre frunzele aramii...totul , totul pana la ultimul detaliu. Constanta sunt ochii tai. Care chiar si noptile ma urmaresc si imi ard visele...ochii tai incandescenti...ochii tai...cu cat trece timpul imi dau seama cat de mult te iubeam atunci, si cat te iubesc acum...cad va trece destul timp, voi muri sufocata de atata adoratie pentru tine.

Evangeline: Nu as fi crezut niciodata ca vom ajunge la asemenea "performante". Cu cat discutam mai mult, cu atat imi dau seama ca "infratirea" noastra nu fu deloc intamplatoare.