Black Sun Hysteria

Logo created for the event with the same name.
For more details, click here.

Thank you :)

Meet Cinnamon the Kitty

Debut

Se pare ca unul din textele mele a fost publicat de revista boema :)  scroll pana la pagina 31.
Multumesc "fanilor", nu ar fi fost niciodata posibil fara voi.

Chained...

A new piece with a new style but the same concept. Stripped and chained. Vulnerable and hurt, nailed to reality like Jesus to his cross. There is really no chance to escape this bond. No knife could cut it, not even the cold hands of death could untangle it. There must be a way out, I just don't see it. My brain is full of adrenaline, blood pumped in my veins with high pressure, my mind lost in the fore coming seizure euphoria.
Chained to sleepless nights, drowning in fear and paranoia, all as a result of...past trauma. I wear my scars with pride.

New blog

Hey guys ! Long time no see. No problem. I just started another blog, only to empty my bag of fury.
Go check it! Would love to see you guys there. Enjoy it! (or not). Link is below:

                   elise comenteaza

Everlasting

Hath thou ever seen such beauty one must preserve it at all costs?
Hath thou ever felt a moment so pure and eerie that it's memory would trickle upon your mind untill death?
One cannot trap or enslave such moments to his will, but one could relive them, ever so faintly and evanescent.


The story of this rose is one that goes far back in time.
The rose itself has withered,
Spreading the perfume, oh!
Of death and obliteration,
Of necrosis and athanasia.

It's memory still lives,
Lingering  on paper
And in tears.


Click me, I will take you to the Rose.

Missed me?

           Da, știu, în ultima vreme nu au mai fost postări, și stiu că suferiți. Mulți dintre voi intră zilnic sperând că s-a mai întâmplat ceva pe aici. Aflați că nu mai sunt postări deocamdată deoarece sunt prinsă cu niște proiecte despre care veți afla și voi imediat ce voi termina cu ele. Deocamdată, bucurați-vă de diacriticele cu care vă veți întâlni de acum încolo (sper).

Și cum nu am ceva frumos să vă povestesc, așa cum v-am obișnuit, m-am gântit ca ar fi amuzant să vă împărtășesc ce caută unii și aterizează pe aici. Apoi, vedem noi cu ce vă mai distrez.

Buuun, așadar să începem.

1. elisebast.blogspot.com – de ce ai căuta așa ceva pe google?! Bara aia de sus din browser este pentru scris adrese. Și treaba asta nu s-a întâmplat numai odata...
2. xxx maladii – porno cu nebune?
3. Elisebast.blogspot.com+they-brake-as-easely-astea-cups - ...why? Bara de la browser e pentru adrese, nu google.
4. Logică, ființă, foc, apă – avem și puțină filosofie pe aici, dar acesta nu este blog pentru filosofare.
5. Ce este când ai fața foarte rosie și încinsă – nu sunt medic dar presupun că o fi tensiune cerebrală, sau vreo reacție alergică.
6. Ce vagin frumos are soția mea - ...O.o te cred?
7. cele mai frumosse pizde – nu avem pizde pe aici.
8. costume colorate latex – și mie îmi plac, dar nu am așa ceva. Nu pe blog, ci ascunse undeva in șifonier, alături de cătușe și alte jucării pentru provocat durere.
9. de ce se izbesc pasarile in geamuri – pentru că probabil nu văd geamul. Sau, poate sunt masochiste și speră ca persoana de a carui geam se izbesc este astrasa de bdsm.
10. de la ce distanta se vede o tigara - ...nu prea mare...
11. elise fata posedata de demoni – nu sunt posedată, sunt specială. Așa mi-a spus mama.

             Acum , pentru ca ați fost așa cuminți și răbdători :

                                                                    | |

                                                                    | |

                                                                    | |

                                                                    | |

                                                                    \ /

                                                              Potato    :D

            Și în final, uitați un preot ce calcă în picioare sute de ani de stiința , îi face pe toti filosofii empiriști să se răsucească în mormânt folosind în mod eronat principiile cunoșterii prin simțuri, și se șterge la cur cu aposteriorismul kantian. Acest om ar fi în stare să nege orice principu al fizicii si matematicii cu toată puterea imbecilismului indus. Îl văd în stare să spună : cum să fie 2+2 = 4 ? pai ce eu vad vreun doi în natură cu înca un doi făcâd patru? Păi, ai vedea, dar știi, nu vei gasi numerele fugind printre boscheți precum pokemonii. Copii, nu faceți asta acasă. Defapt, nu o faceți nicăieri! Niciodată! Și dacă nu iți fuge pământul de sub picioare e pentru că .... eh, dar nu o să încep acum să dau lecții de fizică aici. Eu știu, și voi știți ce se petrece, așa că hai să îl ascultăm înca o dată pe preot cum readuce în vigoare teoria geocentrică și să ne tragem un faceplam cu The Orbital FacePalm Cannon. 

Amor et mors

Erau tineri. Erau fraieri. Erau indragostiti.

Iata combinatia fatala a magnificelor elixire ce pulseaza in fiinta umana.

Ea era ca un gand egoist in miezul verii. El era indeajuns de tanar incat sa o divinizeze.

Se incolaceau distinct sub lumina lunii, iar corpurile lor pareau de alabastru. Parul ei pe fata lui, bratele lui pe umerii ei, mangaindu-i pielea... nici pasiunea intensa a tineretii nu este indeajuns de puternica pentru a rezista timpului. Frivola, evanescenta...dispare mai repede decat viata unui fluture impuns cu acul spre a fi pus la insectar – abia in acest moment fatal se arata privirii pulsul unei intense vietuiri.

E o dimineata de mai.el alearga pe trotuarul strazii principale. Cladiri trec pe langa el, si caini, magazine de ziare, cosuri de gunoi, cersetori si tinere usoare, copii, garduri. Trec, dar nu indeajuns de repede. Mii de impulsuri electrice ii penetreaza venele, ii frang coastele, ii aplica tensiune in tendoane si in creier. Sperase sa petreaca noaptea cu ea, sa o aiba in pat cu el, sa o stranga, sa o patrunda, sa faca dragoste cu ea. Dar de curand a aflat ca dragostea nu exista. Se temea sa recunoasca aceasta notiune ca fiind lipsita de obiect real, dar iata ca realul l-a lovit cu nepasare peste fata-i plina de lacrimi si prospetime.

Ei erau tineri si se credeau indragostiti. Iubirea ii orbea. Tineretea ii pacalea. Nu aveau cum sa afle ca si amintirile se schimba cu timpul, ca dragostea nu mai este o valoare universala, ca nu exista un “acela” ales de o forta superioara ce iti doreste implinirea, nu exista o zdrobire mortala de culmile extazului, nici vreo lume noua, utopica in care singura era esti chiar tu.

Anihilarea acestei lumi in cuprinsul ei total, la primirea unui cuvant, a unei scrisori, unei priviri, poarta numele de tradare suprema. Nimic nu se compara cu ea. Intreaga lume este moarta, totusi existand. Ce cauti aici? Ar trebui sa fii aerul respirat de mii de piepturi, ploaia pe geamurile fericitilor. Ce este realul pentru tine? Unde te-a dus disocierea ce te haituie de ani intregi, si careia esti prea slabit ca sa ii mai rezisti?

Tocmai de aceea intri intro farmacie de cartier...satisfactia este garantata acolo.

Stii, defapt nici nu iti doresti acest cancer care sa-ti scotoceasca prin maruntaiele cangrenate. Nu iti doresti demonul acela din uterul tau, nemernicul ala care se hraneste cu viata ta. Nu ai nevoie de inca o palma, nici de lacrimi. Nu ai nevoie de complexe. Iubirea e complet inutila, doar o secretie mazgoasa in creier. Si dat fiindca tu esti deasupra acestui nivel, poti sa distrugi sentimentele inainte de a fi incatusat de ele.

Trecerea timpului este inca o absurditate de care nu ai nevoie. Privesti oamenii care sunt prea ocupati sa te observe, jigodie. Prea ocupati cu zambetele lor.

Inca ceva, cel pe care il iubesti poate respira si fara tine. Doare, nu? da. In ochii sai se reflecta altineva acum. Esti, din punctul asta de vedere, un trecut ce inca mai rasufla. Esti viitor. Esti singur. Iubirea de sine te sperie. Se cere o schimbare completa. Cafeaua? Tot dulce. Tot mai apune soarele, tot mai traieste vecina, tot masturbarea este eterna. Tot nu incelegi ce s-a intamplat. Tot mai urmaresti prosteste himere.

Aparent, determinismul tau e facut tandari. Defapt, doar speranta ta e sparta in mii de cioburi. Ai nevoie doar de alcool, alprazolam si analgezice. Multe analgezice...cine crede ca sufletul nu poate fi anesteziat nu a trecut prin transcendentul chimic.

Pilulele astea sunt incantatoare cand faci abuz de ele. Nu esti iubit? Fii altcineva. Nu poti? Exista mii de substante ce se dau cu si fara reteta in raiul farmaceutic.

E de inteles ca inca il mai iubesti, dar vei gasi imediat o noua iubire. In aceasta cutie de carton se afla comprimatele filmate cu eliberare prelungita. Iubitul tau cu nume complicat, poreclit Xanax sau Rivotril sau Prozac. Va fi mereu acolo pentru tine. Nu te va parasi daca nu il alungi. Numele lui il vei striga de acum noptile, mangaindu-ti pielea. El te va iubi asa cum iti doresti, iti va da totul. Te va invata sa te iubesti, iti va mangaia neuronii, esenta lui iti va curge prin vene. Doar sopteste-i numele, cheama-l, si va fi al tau pentru eternitate. Lasa-l sa te patrunda, privestte-l, simte-l prin tine si cere-i mai mult, mereu mai mult...vei afla pasiunea, vei transpira un interminabil orgasm in asternuturi. Iubirea asta este eterna, te asigur. Mereu te va intelege si iti va face exact ceea ce vrei sa iti faca.

Iarna, sub cerul gri..ninge..esti singura...vrei un capat de lume, un pod, un port, un parc...un pat. Ai un iubit pe care nu il vede nimeni, nu il stie nimeni in afara de tine. Nu ti-l pot lua, nu-l pot intoarce impotriva ta. Iata...cel mai frumos secret.

Un sacrificiu din care castigi doar eternitatea. Fara neintelegeri sau lacrimi. Te va incalzi cand vei simti frig, te va apara de canicula, te va iubi mereu...doar .inghite .pilula...

Si intradevar am fost iubita asa cum mi-am dorit. O fericire ce nu poate fi rapita, manjita, violata.

Respira...zambeste...simti?

Adevaruri si Uitare

Sunt atatea lucruri pe care as vrea sa le spun, dar nu stiu de unde sa incep. Nu stiu nici cum sa le spun. Nu pot cuprinde ideile in cuvinte, nici macar pentru mine. Am invatat sa recunosc ceea ce se intampla deasupra mea, fie ca sunt idei, amintiri din aceasta viata sau altele. Toate tablourile prin care providenta incearca sa comunice cu mine s-au mixat iremediabil cu imaginile propriului eu pana au ajuns sa fie o masa pastoasa de o culoare nedefinita ce nu cred ca are nume. Ar fi poate culoarea eternitatii, culoarea ce se afla dincolo de marginile universului, de psihicul uman si de spiritul mizer si limitat a cei ce care ii numim oameni. Stiti, acei trecatori de pe strada ce privesc pe langa tine sau prin tine fara sa iti ia in seama existenta. Asta doar daca nu cumva ai parul mov si te imbraci doar in negru zi de zi.

De obicei cand scriu ceva, pornesc de la o idee, o imagine, un sentiment. De data aceasta nu voi face asa. Nu am cum. Concentrandu-ma pe eternitatea la care as vrea sa ma refer aici, culoarea ei nu imi permite sa disting in ea cea distinct. Toate diminetile in care suna ceasul ca sa plecam la munca, pauzele, trudin 8 ore pe zi ca sa ne putem plati datoriile fata de societate, familie si noi insine. Toate cafelele pe care le ingeram pentru efectul stimulent, toate tigarile fumate, toate visele pierdute, toate iubirile, nu conteaza in majoritatea momentelor. Omul se gandeste ca este aici si acum doar sub o asemenea presiune: eu trebuie sa cumpar cutare, eu trebuie sa platesc cutare, eu trebuie sa fac x sacrificii. Dar existenta nu presupune doar aceasta latura vulgara pe care o numim “realitate”.

Sufar de o boala groaznica, la fel ca multe din fiintele cu capacitati cognitive superioare. Ma raportez prea mult la trecut. Ce naiba, fai sa o spun pe sleau. Ma raportez mereu la trecut. Prezentul este pentru mine ca un episod neinteresant al unui serial. Prefer sa ma uit de mii de ori la episoadele trecute, lasandu-le pe cele prezente sa se deruleze cum le e voia. Si stiu prea bine ca o continua raportare la trecut impiedica evolutia. Totusi sa fie si evolutia tot o iluzie? Deja sunt ceea ce am fost, ceea ce ma face prezentul si ceea ce voi deveni. Toate intr-un mix perfect, greu de perceput in intregime de ratiunea umana.

Sunt nefericita. Acelesi lucruri gandite si razgandite, intoarse pe toate partile de mii de ori si tot degeaba. Sunt blocata in aceasta etapa spirituala de ani intregi. Sa imi fi atins limitele deja? Dar daca le-as fi atins, nu crezi, cititorule, ca acest sentiment s-ar fi diminuat macar putin?

Ca sa ajung mai departe, ar trebui sa ma impac cu cine sunt,, am fost si voi fi. Trebuie sa o iau , din lipsa unor cuvinte mai bune, pe calea lui carpe diem.

Cunoscutii si apropiatii mei au fost de multe ori pasivi la nevoile mele, in schimb strainii mi-au fost de ajutor. Asta probabil pentru ca desi toate drumurile noastre in timp si spatiu par a se asemana cu miscarea browniana, Providenta ne scoate pe cineva in cale doar daca vrea ca ceva sa se schimbe in noi sau in drumul nostru. Dar mantuirea nu va veni niciodata daca avem “treburi neterminate” cu oameni pe care i-am ranit. Fie in viata asta fie in cele trecute.

Teoretic nu este bine sa ne vizitam vietile trecute, caci ele ne-ar putea distruge prezentul. Dar...umbra lucrurilor ce-au fost suntem chiar noi. Clipa de fata este singura care exista si tocmai de aceea este unica, singura ce conteaza. Suntem insa supusi erorii si nu o putem percepe ca atare deoarece notiunea de timp ne tine incatusati. Nu vreau sa par anarhista, dar societatea, asa cum este ea in momentul de fata si cum a fost inca de la inceputuri, distruge individul. Probabil am inceput cu stangul drumul descoperirii. Probabil ar trebui sa renuntam la tot ce stim si sa o luam de la capat, dar asta nu va fi posibil cat oamenii sunt ocupati 8 ore pe zi trudind pentru lucruri de care societatea le dicteaza ca au nevoie.

Cineva mi-a spus la un moment dat ca nu sunt pregatita sa port negru. Ca sa porti aceasta culoare trebuie sa iti dedici viata meditatiei si campul tau energetic trebuie sa fie in cutare fel.

Cat tupeu. Acel om ma judeca plecand de la varsta mea si de la faptul ca nu am citit indeajuns de mult. Am impresia ca cuvintele lui au fost : “ orice este sub o carte pe zi, e inacceptabil”. I-am spus: “ domnule, cu tot respectul, cand vine vorba de carti- ca si de orice altceva, de altfel - tin sa mentionez ca pun pretul pe calitate si nu pe cantitate. Nu stiu cat ati citit dumneavoastra, dar stiu CE am citit eu. In afara de asta, nu totul se rezuma la citit. Nu cred ca pot trai si implini doar prin ce au spus si au simtit altii inaintea mea. Unele lucruri trebuie sa le faci pe cont propriu. Este destul, nu credeti, ca societatea a ajuns deja la un punct in care satula fiind de aceeleasi materiale redigerate promoveaza noncultura, ca sa nu spun <cacaturi> . “

M-a aprobat.

Venise apoi vorba de inelele pe care refuz sa le dau jos.

“Orice este admisibil, daca are justificare. Care este justificarea ta?”

Nu trebuie sa ma justific in fata nimanui, dar o voi face, doar de dragul discutiei. Aceste bijuterii nu le dau jos si nu le schimb locul. In mod intamplator, am dobandit cate unul in fiecare moment important al vietii mele. Fara ele nu ma simt eu. Sunt un reminder a ceea ce a fost atunci. In ele este stocata multa energie, care ma ajuta sa trec de zilele in care sunt secata. Vreau sa le port toata viata si sa le dau jos abia la moarte. Sa le primeasca cineva care va fi capabil sa le aiba in grija si sa imi simta energia. Imaginile si cuvintele nu inseamna nimic. Acea energie in schimb, ea valoreaza totul. Este harta inimii mele, a mintii mele, a locurilor unde am fost, a sentimentelor ce m-au incercat, a viselor, a obsesiilor, a durerilor.

Iar vestimentatia neagra are cam acelasi rol. In aceasta culoare ma simt protejata. O armura ce nu lasa nimic sa se apropie de mine. Este o anomalie, stiu. Am trecut prin multe cacaturi, dar mereu m-am simtit puternica si mereu am trecut peste ele. Mereu am fost capabila sa percep alte energii din jurul meu. Practic a fost aceeasi discutie pe care am avut-o de nenumarate ori cu parintii mei care nici pana in mometul de fata nu inteleg sentimentul care mi-l da aceasta culoare, nu cuprind sensibilitatea pe care tocmai din acest motiv am invatat sa o ascund inca din copilarie. Le era rusine sa mearga cu mine pe strada....vai, daca ar sti ce putere au avut cuvintele lor. Daca ar sti cum plangeam in mine, dar nu stiu si nici nu vor sti. Aveau impresia ca ii uram, dar nu era deloc asa. Nu i-am urat niciodata. Am spus-o altora doar ca sa nu ma respinga si ei. Dar nu o spuneam fara motiv. Nu “imi uram parintii” doar ca sa fiu rebela, ci pentru ca situatia o cerea, pentru ca numite lucruri pe care mi le faceau dureau a naibii de tare, dar mereu m-am aratat indiferenta fata de ei. Asta pentru ca mintea mea infuentabila (si hiperperceptibila) de copil observase ca orice sentiment puternic este cenzurat.

De cate ori nu am vrut sa ma arunc in genunchi in fata lor si sa plang, zbierand ca imi cer iertare, aratandu-le cum se hraneste regretul din mine, amenintand ca ma devoreaza complet. De cate ori nu am vrut sa ii cer iertare maica-mii ca am ranit-o asa rau cand m-am nascut si din nou cand nu am devenit ceea ce vroia sa devin. Asemenea simtaminte erau admisibile cand eram copil. Cand m-am suparat la un moment dat pe tata nu stiu din ce motiv, cred ca aveam vreo 4 sau 5 ani, iar el amenintase ca pleaca de acasa si imi arata cu degetul in noapte tinuturile de peste Dunare. Cand am auzit asta, am simtit ca se frange ceva in mine. A fost prima oara cand am simtit cum mi se sparge inima in cioburi ca de sticla. Am tacut. Ajunsa acasa, stateam cu mama in bucatarie si desenam...si dintr-o data am inceput sa plang. Inima mea de copil nu putea sa tina in ea atata tristete si vinovatie. Am plans cu sughituri, am plans pana am simtit ca lesin, nu puteam vorbi, nu stiam ce sa spun, plangeam si ma uitam de la balcon la intunericul ce acoperea toata faleza si simteam ca mi se rupe tot sufletul in bucati. Bineinteles ca tata glumise. Si bineinteles ca a uitat de acest episod cand am crescut. Probabil de asta a spus ce a spus...dar eu nu am uitat...nu am uitat...

A fi...Tristete de Ianuarie

Credeam ca sufeream intens. Credeam ca nu imi voi mai reveni vreodata. Reflexie roz-verde. Era ianuarie cand ne plimbam pe malul Dunarii noi doua, si era intuneric. Dar acum, ma ador pe “eu” de atunci. Intuiam viitorul privind estul cerului toxic inrosit.

Counvulsii.

Nu aveam nevoie de tine atunci si nu am nevoie de tine nici acum. As vrea sa uit portul de marmura alba si drumul de caramida rosie, si cum te urmaream prin ninsoare. Si atunci tindeam sa te imortalizez, dar in caietul de franceza.

Daca exista o constiinta universala a spiritelor, cum se face ca nu ma simti? Cum se face ca nu imi raspunzi viselor? Sunt cu tine, in camera ta, in fiecare noapte, dar mereu vei fi al alteia.

Credeam ca sufeream intens, pana am cazut in capcana aceea. Credeam ca nu exista durere mai mare pentru mine, dar apoi un monstru m-a crucificat si mi-a baut tot sangele, s-a hranit din visele si durerile mele. Tu esti doar un mucos pe langa el. Si totusi m-ai obsedat ani intregi.

Acum, nu mai cred nimic. Sunt pregatita oricand pentru o noua “cea mai mare durere” cu care sa o inlocuiesc pe asta. Defapt, nu mai exista durere in lipsa receptorilor, iar eu mi-am pierdut receptorii. S-au ars in suferinta precum hartia in focul semineului.

Poti spune ca tot ce s-a intamplat pana acum este facticial? Dar ar trebui sa renunti la paradigma narativista si sa treci la metempsihoza.

Sunt vant, sunt foc, sunt apa, sunt pamant, sunt tristete.

Din jurnal

Erau tineri. Erau fraieri. Erau indragostiti.

Iata combinatia fatala a magnificelor elixire ce pulseaza in fiinta umana.

Ea era ca un gand egoist in miezul verii. El era indeajuns de tanar incat sa o divinizeze.

Se incolaceau distinct sub lumina lunii, iar corpurile lor pareau de alabastru. Parul ei pe fata lui, bratele lui pe umerii ei, mangaindu-i pielea... nici pasiunea intensa a tineretii nu este indeajuns de puternica pentru a rezista timpului. Frivola, evanescenta...dispare mai repede decat viata unui fluture impuns cu acul spre a fi pus la insectar – abia in acest moment fatal se arata privirii pulsul unei intense vietuiri.

E o dimineata de mai.el alearga pe trotuarul strazii principale. Cladiri trec pe langa el, si caini, magazine de ziare, cosuri de gunoi, cersetori si tinere usoare, copii, garduri. Trec, dar nu indeajuns de repede. Mii de impulsuri electrice ii penetreaza venele, ii frang coastele, ii aplica tensiune in tendoane si in creier. Sperase sa petreaca noaptea cu ea, sa o aiba in pat cu el, sa o stranga, sa o patrunda, sa faca dragoste cu ea. Dar de curand a aflat ca dragostea nu exista. Se temea sa recunoasca aceasta notiune ca fiind lipsita de obiect real, dar iata ca realul l-a lovit cu nepasare peste fata-i plina de lacrimi si prospetime.

Ei erau tineri si se credeau indragostiti. Iubirea ii orbea. Tineretea ii pacalea. Nu aveau cum sa afle ca si amintirile se schimba cu timpul, ca dragostea nu mai este o valoare universala, ca nu exista un “acela” ales de o forta superioara ce iti doreste implinirea, nu exista o zdrobire mortala de culmile extazului, nici vreo lume noua, utopica in care singura era esti chiar tu.

Anihilarea acestei lumi in cuprinsul ei total, la primirea unui cuvant, a unei scrisori, unei priviri, poarta numele de tradare suprema. Nimic nu se compara cu ea. Intreaga lume este moarta, totusi existand. Ce cauti aici? Ar trebui sa fii aerul respirat de mii de piepturi, ploaia pe geamurile fericitilor. Ce este realul pentru tine? Unde te-a dus disocierea ce te haituie de ani intregi, si careia esti prea slabit ca sa ii mai rezisti?

Tocmai de aceea intri intro farmacie de cartier...satisfactia este garantata acolo.

Stii, defapt nici nu iti doresti acest cancer care sa-ti scotoceasca prin maruntaiele cangrenate. Nu iti doresti demonul acela din uterul tau, nemernicul ala care se hraneste cu viata ta. Nu ai nevoie de inca o palma, nici de lacrimi. Nu ai nevoie de complexe. Iubirea e complet inutila, doar o secretie mazgoasa in creier. Si dat fiindca tu esti deasupra acestui nivel, poti sa distrugi sentimentele inainte de a fi incatusat de ele.

Trecerea timpului este inca o absurditate de care nu ai nevoie. Privesti oamenii care sunt prea ocupati sa te observe, jigodie. Prea ocupati cu zambetele lor.

Inca ceva, cel pe care il iubesti poate respira si fara tine. Doare, nu? da. In ochii sai se reflecta altineva acum. Esti, din punctul asta de vedere, un trecut ce inca mai rasufla. Esti viitor. Esti singur. Iubirea de sine te sperie. Se cere o schimbare completa. Cafeaua? Tot dulce. Tot mai apune soarele, tot mai traieste vecina, tot masturbarea este eterna. Tot nu incelegi ce s-a intamplat. Tot mai urmaresti prosteste himere.

Aparent, determinismul tau e facut tandari. Defapt, doar speranta ta e sparta in mii de cioburi. Ai nevoie doar de alcool, alprazolam si analgezice. Multe analgezice...cine crede ca sufletul nu poate fi anesteziat nu a trecut prin transcendentul chimic.

Pilulele astea sunt incantatoare cand faci abuz de ele. Nu esti iubit? Fii altcineva. Nu poti? Exista mii de substante ce se dau cu si fara reteta in raiul farmaceutic.

E de inteles ca inca il mai iubesti, dar vei gasi imediat o noua iubire. In aceasta cutie de carton se afla comprimatele filmate cu eliberare prelungita. Iubitul tau cu nume complicat, poreclit Xanax sau Rivotril sau Prozac. Va fi mereu acolo pentru tine. Nu te va parasi daca nu il alungi. Numele lui il vei striga de acum noptile, mangaindu-ti pielea. El te va iubi asa cum iti doresti, iti va da totul. Te va invata sa te iubesti, iti va mangaia neuronii, esenta lui iti va curge prin vene. Doar sopteste-i numele, cheama-l, si va fi al tau pentru eternitate. Lasa-l sa te patrunda, privestte-l, simte-l prin tine si cere-i mai mult, mereu mai mult...vei afla pasiunea, vei transpira un interminabil orgasm in asternuturi. Iubirea asta este eterna, te asigur. Mereu te va intelege si iti va face exact ceea ce vrei sa iti faca.

Iarna, sub cerul gri..ninge..esti singura...vrei un capat de lume, un pod, un port, un parc...un pat. Ai un iubit pe care nu il vede nimeni, nu il stie nimeni in afara de tine. Nu ti-l pot lua, nu-l pot intoarce impotriva ta. Iata...cel mai frumos secret.

Un sacrificiu din care castigi doar eternitatea. Fara neintelegeri sau lacrimi. Te va incalzi cand vei simti frig, te va apara de canicula, te va iubi mereu...doar .inghite .pilula...

Si intradevar am fost iubita asa cum mi-am dorit. O fericire ce nu poate fi rapita, manjita, violata.

Respira...zambeste...simti?

Mydriasis

These eyes see beyond your pathetic mask.
All the sinful moments in your life lay bare before her, and her judgement shall not favor you, nor your Gods.
There is no innocence behind these doll eyes and candy hair. Pupils dilated allow you to see beyond. What will you find?
A mix of hate, pain, shame, revenge, all held in place by power of self control and Zolpidem.

Sfera si pustoaica

"O boala ma impiedica sa ofer macar un cuvant bland, ma invenina, ma punea in lanturi. Acest...necrofag nu ma ranea doar pe mine. Actionam prin pasivitate. Acum stiu ce pot face cuvintele. Dar numai eu am fost afectata de puterea lor, pe termen lung. Probabil ca nu am murit atunci pentru ca nu mi-a fost ingaduit. Poate Providenta a decis ca eu sa port aceasta cantitate industriala de sensibilitate- un borcan de miere menit sa atraga cat mai multe muste. Prietena mea imaginara din copilarie era melancolia. Imi dadea inca de pe atunci jucarii cu care sa-mi exersez psihicul: imagini, amintiti, mirosuri."

Pun pariu ca un paianjen mic, care nu fusese invitat sa se legene pe panza cu confratii sai, s-a strecurat noaptea in patul meu, mi-a taiat pielea si mi-a ascuns in inima o mingiuta mica cu tepi de metal pe suprafata-i lucioasa. Din cand in cand, se umfla cu melancolie (ca un peste balon), iar tepii imi penetreaza peretii cardiaci. Medicii mi-au spus ca sunt depresiva, eu spun ca doar am un alt tip de simtire (unul care este aratat cu un deget grosier apartinand unei brute). Dar adevarul este ca un paianjen mic, care nu fusese invitat sa se legene pe panza cu confratii sai, s-a strecurat noaptea in patul meu, mi-a taiat pielea si mi-a ascuns in inima o mingiuta mica cu tepi de metal pe suprafata-i lucioasa, care se umfla din cand in cand cu melancolie.

They break as easily as...tea cups

I will say it straight. I've been fed lies and illusions. Years of looking into some eyes, I fooled myself the look they sometimes gave me didn't mean what it actually meant. This is the tragedy when you know someone so closely, yet you choose denial when things go wrong. Was it merely a dream? a good dream? the best dream of my life? it was the thing that kept me going as I was laying on my cross. No matter what I did, and how I tried to be there when needed...it was all for nothing. It passed, and it cracked me...like the wind cracking some dried up twigs. There is evidence that it wasn't a dream. It was the greatest fuckup of my life, painted in purple. Still, it must not matter so much, if it would birds would shut their voices, and clouds would remain still, tears would not wash graves no more and the wind would not play in my hair spreading somebody else's scent around me and behind me as I walk alone in a hot, quelled, cotton-mouth day. I find myself in the same state again: my tears crystalised and damn! they brake as easily as a porcelain tea cup. I try squeezing them out, but the shards get stuck in my eyes. Yet not even blood won't come out.

Festivalul Axis Libri

Festivalul Axis Libri s-a desfasurat ca pe roate, daca nu punem la socoteala decalajele datorate ploii.
Totusi, ultimele trei zile vremea a fost numai buna pentru lecturari in aer liber.
Am avut ocazia sa fiu ascultata de "greii greilor" in ceea ce priveste literatura, iar aplauzele lor mi-au mers la suflet. Am strans mana unor personalitati culturale, multumita sponsorului meu : domnul Valentin Ajder, manager al editurii Eikon.
Este destul de usor sa castigi aprecierea publicului tanar, dar nu m-am asteptat sa castig aprecierea "veteranilor".
Filmarea de la eveniment o gasiti mai jos. Din pacate, am ramas fara baterie la jumatatea prezentarii, dar veti putea gasi in mod sigur poze sau alte articole pe plaiurile nemarginitului si mult apreciatului internet.
Cu aceasta ocazie, din "stashul" de materiale proprii am lecturat lucrarea: Despre elfi(o gasiti pe blog), care din pacate nu se afla saracuta in filmare din motivul anterior mentionat.
Ce altceva mai pot spune in afara de...vizionare placuta!
(da, eu sunt cea cu parul mov)

Iarna

Erau personajele unui roman neterminat .

El respira durere ,

Ea il imortalizase in caietul de franceza .

Nevazuta , nestiuna ,

Doar ea mergea cu dragoste pe urmele lui ,

Melancolizand iarna…

Ultima pagina a cartii a fost acoperita de coperta veche.

S-a terminat la fel cum a inceput: cu o obsesie.

Totusi, imi place sa-i mai rasfoiesc din cand in cand paginile...

Axis Libri

Axis Libri is a festival dedicated to literature in the small town I currently live in.
My editor invited me to hold a speech and read a bit of my work so far.
The event is going to take place between 22-26 this month.
All my readers are welcome :) for those of you who won't be able to make it but are interested, the event will be taped and I will post my part of the footage.
Also, I don't want to get your hopes up, but there might be an exhibition of my drawings and paintings this summer. I repeat: might be!
As soon as everything will be cleared out, I will let you know.
'Till next time, enjoy my stories, and wish me luck if you will ;)

Hide thy scars

Some scars we can hide. Some we cannot, no matter how hard we try. They can be seen in our eyes, in the way we walk, in the way our spirit seems to lay heavy onto our bodies. Some of them can be seen on our skin or in the way we respond to what happens to us in daily life.
The past makes us who we are. Not only our past...our ancestors past is within us. Not many feel bonded with their own history, they were born without wings...
The future is what we make it today...the future was decided that moment when you caved into one's smile, into the perfect moment that reaps your mind obsessively, in that second that you wish you would have kept still...in warm frozen time, so that you can forever gaze into those eyes that gently rape your soul.
It is not hard to believe, our hearts are truly meant to be broken time after time until old age or the quick twist of a long sharp blade.
Until next time...think of what you lost, and let just one tear cut open your soul while streaming down your face.

Oh happy day!

When Jesus walked? Nah!
Happy day for me because my talent in drawing and painting was recognized.
The Gothic Culture group on Facebook shared one of my drawings , "Silent Evangeline", to be more specific.
I feel I am on the right path, and slowly but surely, I will get where I want to go.

Thanks a million time guys...and I thank all my readers. I appreciate your support.

A fi Tristete

Ironic imi pare acum gustul agoniei. Mai conteaza inca un apus gadilat de perdeaua transparenta a camerei in care zac? Izolare...echivalentul unei injectii cu mercur.
Dincolo de usa se aud rasete...rasete infundate, ca si cum s-ar ineca cu rasuflarea mortii. Rasete de oameni nebuni care - de ce sa mint - ma lasa rece. Ma uit pe la colturi sperand ca voi gasi vreun gand...dar nu e nimic acolo in afara de senzatia (omniprezenta) care imi ofera un continuu salt in trecut. Ca si cum mi-ar fi fost ingaduit sa ma plimb intr-un deset sub soarele arzator. Sa ma plimb dupa placul meu si sa caut prin marea de clipe ce au fost...sa caut neincetat pana le gasesc pe cele ce-mi lipsesc. Si dupa ce-am ratacit prin desertul diurn al bolnavei ratiuni umane, m-am gasit pe mine. Naiva si stupida in adevaratul sens al cuvantului. Demna de admiratie.
Doar acum, impiedicandu-ma de o insignifianta piatra, realizez greata care m-a cuprins.
As putea spune ca pana sa ajung a descoperi ca sunt Tristete, nu mi-am dat seama de adoratia mea eterna pentru Singuratate si de acea misterioasa, mistica zvacnire din interiorul meu al carei nume nu l-am putut descifra decat ca fiind Iubire Suferinda.
Dragostea mea, doar tu esti dincolo de clipe, mai presus de astralul spiritului meu. In eterna durere  adanc ingropata in intunecimea mea. Materiala? Probabil. Acesta este un fapt asupra caruia certitudinea nu va reusi sa-si odihneasca in veci aripile obosite.
Ma privesti pasind ritmic, in ton cu negrul vestimentatiei...e greu sa fii aici? dupa fiecare colt...urmarindu-mi pasii asa cum la randul meu si eu am urmarit un alt suflet ars? E greu sa accepti suferinta si sa ii oferi un loc in spiritul tau, dar cu cat iti dai mai repede seama ca nu te va parasi niciodata, cu atat va fi mai bine pentru tine. Ea este aceea ce nu te va parasi niciodata, aceea ce te va imbratisa in noptile reci dar si in noptile calde. Ea va fi acolo zambindu-ti parsiv cand vei cauta samanta fericirii si o va ascunde de tine mereu...
Liniste absoluta printre oameni si masini. O clipa eterna...un concept de care deja m-am plictisit,
Liniste absoluta... vreau sa imi aud soaptele, bataile inimii tacute...oare bate intr-adevar? Dar uite cum zambesc in societate! ha! nu ai putea nicicand ghici ce se ascunde sub pielea mea, sub privirea mea care pare sa spuna :"salut! sunt draguta si prietenoasa si as pune oricand problemele tale inaintea problemelor mele". Nu ca nu ar fi adevarat...dar ai putea citi printre aceste randuri? Nu o pot spune mai clar de atat.
Nu am pentru cine sa zambesc. Scopul meu este unul precis. Acela de a fi Suferinta. Frumoasa si trista ca un ultim adio intr-o seara de toamna...

Pasesc ritmic in ton cu muzica. Pasesc pe strada ciobita de amintiri si lacrimi de demult infloresc din nou. Dar nu ma plictisi iarasi cu intrebarea :"ce mai faci?", traiesc mai mult decat tine si cu siguranta traiesc mai intens ca tine.
Iarta-ma si iarta-mi mersul ritmic in ton cu severitatea prezentului.
Nimeni nu-mi aude pasii...Nici macar eu.Singurul lucru care imi poate dovedi ca exist sunt bataile inimii.
Am doar doua optiuni : sa iubesc totul sau sa iubesc nimic! daca ar fi sa iubesc totul as suferi mai mult si in plus...ar insemna ca trebuie sa te iubesc si pe tine iar tu ma dezgusti. Deja sunt o sinucigasa, nu am de ce sa ma tem. Suferinta nu va disparea...iar eu nu pot iubi si NU POT IERTA.
Mai crede cineva in Suferinta in afara de mine? crede in ea...si va fi deajuns. Nu va disparea.
Nu isi permite sa se autodistruga la incipitul acestei lumi, printre crapaturile ei moartea poate fi descoperita, mai ales cand individul este zavorat intr-o sfera de intuneric.
Cand ceilalti dorm...cand ceilalti se fut si beau...aceasta fata se cauta pe sine in sfera de intuneric in care a fost inchisa, damnata intru eternitate la aceasta soarta.
Dar eu sunt Tristete, singura intr-o strada aglomerata, zgariind cu amorteala apusul si sperand ca cineva ma poate vedea dincolo de zidul ce ma urmeaza oriunde ma duc.
Tristetea zambeste ironic uneori cand sta singura pe o banca. Totul este previzibil. Totul. Dar in naivitatea mea am sperat in oameni...
El ii ofera o floare, ea il va rani curand.
El nu ii ofera flori, ea vrea sa il ajute dar el o va calca in picioare.
Tristetea vede dincolo de minciuna unui zambet dulce. In orice gest frumos se ascunde o amareala...dar uneori...nesimtirea nu mai ascunde amareala si o da pe fata ca la jocurile de carti. Iar Tristetea stie asta. Tristetea este si Singuratate si Suferinta. De aceea paseste ritmic - privind asfaltul manjit de lacrimi - in ton cu hainele negre, in ton cu muzica linistii absolute. Suferinta nu spera. E greu, dar frumos sa fii Tristete. Un privilegiu..

Frumoasa si singura...domnita in negru inaccesibila muritorilor, priveste ironic prostimea si rade in sinea ei.