Din jurnal

Erau tineri. Erau fraieri. Erau indragostiti.

Iata combinatia fatala a magnificelor elixire ce pulseaza in fiinta umana.

Ea era ca un gand egoist in miezul verii. El era indeajuns de tanar incat sa o divinizeze.

Se incolaceau distinct sub lumina lunii, iar corpurile lor pareau de alabastru. Parul ei pe fata lui, bratele lui pe umerii ei, mangaindu-i pielea... nici pasiunea intensa a tineretii nu este indeajuns de puternica pentru a rezista timpului. Frivola, evanescenta...dispare mai repede decat viata unui fluture impuns cu acul spre a fi pus la insectar – abia in acest moment fatal se arata privirii pulsul unei intense vietuiri.

E o dimineata de mai.el alearga pe trotuarul strazii principale. Cladiri trec pe langa el, si caini, magazine de ziare, cosuri de gunoi, cersetori si tinere usoare, copii, garduri. Trec, dar nu indeajuns de repede. Mii de impulsuri electrice ii penetreaza venele, ii frang coastele, ii aplica tensiune in tendoane si in creier. Sperase sa petreaca noaptea cu ea, sa o aiba in pat cu el, sa o stranga, sa o patrunda, sa faca dragoste cu ea. Dar de curand a aflat ca dragostea nu exista. Se temea sa recunoasca aceasta notiune ca fiind lipsita de obiect real, dar iata ca realul l-a lovit cu nepasare peste fata-i plina de lacrimi si prospetime.

Ei erau tineri si se credeau indragostiti. Iubirea ii orbea. Tineretea ii pacalea. Nu aveau cum sa afle ca si amintirile se schimba cu timpul, ca dragostea nu mai este o valoare universala, ca nu exista un “acela” ales de o forta superioara ce iti doreste implinirea, nu exista o zdrobire mortala de culmile extazului, nici vreo lume noua, utopica in care singura era esti chiar tu.

Anihilarea acestei lumi in cuprinsul ei total, la primirea unui cuvant, a unei scrisori, unei priviri, poarta numele de tradare suprema. Nimic nu se compara cu ea. Intreaga lume este moarta, totusi existand. Ce cauti aici? Ar trebui sa fii aerul respirat de mii de piepturi, ploaia pe geamurile fericitilor. Ce este realul pentru tine? Unde te-a dus disocierea ce te haituie de ani intregi, si careia esti prea slabit ca sa ii mai rezisti?

Tocmai de aceea intri intro farmacie de cartier...satisfactia este garantata acolo.

Stii, defapt nici nu iti doresti acest cancer care sa-ti scotoceasca prin maruntaiele cangrenate. Nu iti doresti demonul acela din uterul tau, nemernicul ala care se hraneste cu viata ta. Nu ai nevoie de inca o palma, nici de lacrimi. Nu ai nevoie de complexe. Iubirea e complet inutila, doar o secretie mazgoasa in creier. Si dat fiindca tu esti deasupra acestui nivel, poti sa distrugi sentimentele inainte de a fi incatusat de ele.

Trecerea timpului este inca o absurditate de care nu ai nevoie. Privesti oamenii care sunt prea ocupati sa te observe, jigodie. Prea ocupati cu zambetele lor.

Inca ceva, cel pe care il iubesti poate respira si fara tine. Doare, nu? da. In ochii sai se reflecta altineva acum. Esti, din punctul asta de vedere, un trecut ce inca mai rasufla. Esti viitor. Esti singur. Iubirea de sine te sperie. Se cere o schimbare completa. Cafeaua? Tot dulce. Tot mai apune soarele, tot mai traieste vecina, tot masturbarea este eterna. Tot nu incelegi ce s-a intamplat. Tot mai urmaresti prosteste himere.

Aparent, determinismul tau e facut tandari. Defapt, doar speranta ta e sparta in mii de cioburi. Ai nevoie doar de alcool, alprazolam si analgezice. Multe analgezice...cine crede ca sufletul nu poate fi anesteziat nu a trecut prin transcendentul chimic.

Pilulele astea sunt incantatoare cand faci abuz de ele. Nu esti iubit? Fii altcineva. Nu poti? Exista mii de substante ce se dau cu si fara reteta in raiul farmaceutic.

E de inteles ca inca il mai iubesti, dar vei gasi imediat o noua iubire. In aceasta cutie de carton se afla comprimatele filmate cu eliberare prelungita. Iubitul tau cu nume complicat, poreclit Xanax sau Rivotril sau Prozac. Va fi mereu acolo pentru tine. Nu te va parasi daca nu il alungi. Numele lui il vei striga de acum noptile, mangaindu-ti pielea. El te va iubi asa cum iti doresti, iti va da totul. Te va invata sa te iubesti, iti va mangaia neuronii, esenta lui iti va curge prin vene. Doar sopteste-i numele, cheama-l, si va fi al tau pentru eternitate. Lasa-l sa te patrunda, privestte-l, simte-l prin tine si cere-i mai mult, mereu mai mult...vei afla pasiunea, vei transpira un interminabil orgasm in asternuturi. Iubirea asta este eterna, te asigur. Mereu te va intelege si iti va face exact ceea ce vrei sa iti faca.

Iarna, sub cerul gri..ninge..esti singura...vrei un capat de lume, un pod, un port, un parc...un pat. Ai un iubit pe care nu il vede nimeni, nu il stie nimeni in afara de tine. Nu ti-l pot lua, nu-l pot intoarce impotriva ta. Iata...cel mai frumos secret.

Un sacrificiu din care castigi doar eternitatea. Fara neintelegeri sau lacrimi. Te va incalzi cand vei simti frig, te va apara de canicula, te va iubi mereu...doar .inghite .pilula...

Si intradevar am fost iubita asa cum mi-am dorit. O fericire ce nu poate fi rapita, manjita, violata.

Respira...zambeste...simti?

They break as easily as...tea cups

I will say it straight. I've been fed lies and illusions. Years of looking into some eyes, I fooled myself the look they sometimes gave me didn't mean what it actually meant. This is the tragedy when you know someone so closely, yet you choose denial when things go wrong. Was it merely a dream? a good dream? the best dream of my life? it was the thing that kept me going as I was laying on my cross. No matter what I did, and how I tried to be there when needed...it was all for nothing. It passed, and it cracked me...like the wind cracking some dried up twigs. There is evidence that it wasn't a dream. It was the greatest fuckup of my life, painted in purple. Still, it must not matter so much, if it would birds would shut their voices, and clouds would remain still, tears would not wash graves no more and the wind would not play in my hair spreading somebody else's scent around me and behind me as I walk alone in a hot, quelled, cotton-mouth day. I find myself in the same state again: my tears crystalised and damn! they brake as easily as a porcelain tea cup. I try squeezing them out, but the shards get stuck in my eyes. Yet not even blood won't come out.

Iarna

Erau personajele unui roman neterminat .

El respira durere ,

Ea il imortalizase in caietul de franceza .

Nevazuta , nestiuna ,

Doar ea mergea cu dragoste pe urmele lui ,

Melancolizand iarna…

Ultima pagina a cartii a fost acoperita de coperta veche.

S-a terminat la fel cum a inceput: cu o obsesie.

Totusi, imi place sa-i mai rasfoiesc din cand in cand paginile...

Axis Libri

Axis Libri is a festival dedicated to literature in the small town I currently live in.
My editor invited me to hold a speech and read a bit of my work so far.
The event is going to take place between 22-26 this month.
All my readers are welcome :) for those of you who won't be able to make it but are interested, the event will be taped and I will post my part of the footage.
Also, I don't want to get your hopes up, but there might be an exhibition of my drawings and paintings this summer. I repeat: might be!
As soon as everything will be cleared out, I will let you know.
'Till next time, enjoy my stories, and wish me luck if you will ;)

Hide thy scars

Some scars we can hide. Some we cannot, no matter how hard we try. They can be seen in our eyes, in the way we walk, in the way our spirit seems to lay heavy onto our bodies. Some of them can be seen on our skin or in the way we respond to what happens to us in daily life.
The past makes us who we are. Not only our past...our ancestors past is within us. Not many feel bonded with their own history, they were born without wings...
The future is what we make it today...the future was decided that moment when you caved into one's smile, into the perfect moment that reaps your mind obsessively, in that second that you wish you would have kept still...in warm frozen time, so that you can forever gaze into those eyes that gently rape your soul.
It is not hard to believe, our hearts are truly meant to be broken time after time until old age or the quick twist of a long sharp blade.
Until next time...think of what you lost, and let just one tear cut open your soul while streaming down your face.

The pure kiss

Evangeline kissing Elise. A warm embrace that is beyond time or experience.
What can be more delightful than being at peace with your own mind?
Only death...a silenced soul of a wounded body.
This is a true friendship, and this kiss is meant to show love, not sexuality. Pure love, that can look beyond the grave and see eternity.

Till next time...make sure pain will cover your smile in darkened feathers...

Guess Who!

Here we have Evangeline and Shaad'har.
This second girl(the red head) is rarely seen. She could be called Elise's dark side, although  they work alongside to get where they need to. Even if I called her "dark", she is not evil, but more like just. She does not leave her friends, but would sacrifice herself for them...always there when you need her, at the very last moment, when you think you are fucked, she appears with her radical changes.
She is blinded in the right eye due to an "accident".
They look like they were to decide whether to attack someone or not :))
Anyway, the point is, this antisocial redhead is a major part in Elise's world, for if Shaad'har wasn't there, they all would not be here today.
 Till next time, drop a tear in the candle flame and chant three times: "No more pain in my body...No more suffering in my soul...No more hate within these veins...So mote it be"!

Silent Evangeline

Allow me to introduce to you...Evangeline!
Yes, she is a part of Elise, and a great friend of hers. You may notice that Evangeline doesn't have a mouth. That is because she was silenced forever by the enormous amount of pain that was thrust upon her.
Also, you may notice that her eyes do not shine...well that is because her spirit is almost dead. And she is dancing her way to death, gentile and frail, like a rose with no thorns.
What else there is to be done when what is coming to get you cannot be stopped in any way? You go down...but with honor, with no fear but only enjoying your last moments.
You are welcome to check out more of Evangeline on Deviant Art here.
Next up...pictures of Eloise.
'Till next time...taste a bit of death.

The Liar

This is one of my first drawings, entitled "The Liar". It is not a portrait, I just started drawing a face and I went along with it. This is what came up. It is the result of inspiration, spontaneity and photoshop.
The eyes amaze me to this day, they seem so natural, so clear, vivid, lifelike, seductive, inspiring...

Meeting Elise

One of my drawings. She is Elise, a troubled lady, a fighter, usually the main caracter, or the one telling the story. She has multiple personalities as you may have guessed, Evangeline and Eloise. Her way of acting, thinking and seeing the world changes depending on which personality takes over.
You will soon meet the other two, Evangeline and Eloise.
You may consider this a privilege , as we have agreed to let you take a look in our world.

The Tea Party

Evangeline: Cand esti alcoolizat,parca totul capata alte "dimensiuni". In cazul noustru va fi mai mult un experiment, nimic pervers. Pentru mine iubirea nu se dovedeste prin sex.. Sex poti face si cu o tarfa, e murdar, o nevoie fiziologica. E ca si cum te-ai pisa.

Elise: Totusi este o nevoie.Nevoia de placere fizica.O alta. Eu mi-am acceptat umanitatea, impuritatea. Stiu ca nimic nu este steril. Doar iubirea este pura.Te ador. Si doar asta cred ca ti-ar putea oferi placere. Pentru mine esti o zeitate si asta vreau sa ramai de-a pururi. Zeii sunt superbi, fizic, dar mai ales spiritual. Pentru a ramane zei, nu trebuie atinsi. Daca sunt atinsi isi pierd dumnezeirea...se muleaza pe ei malitiozitatea si violenta. Iti pare ca le pierde stralucirea. Asta e frumusetea in a iubi o zeitate. Puterea de a nu o distruge prin porniri si instincte.Puterea de a-ti invinge corpul.  In schimb, sa o adulezi cu toata fiinta ta, sa ii construiesti temple in inima ta unde sa ii aduci ofrande de flori si lapte.

Evangeline: Da, este o nevoie. Umanitatea mi-am acceptat-o si eu, de nenumarate ori (hehe, stii tu cum zicea Mark Twain? "E usor sa te lasi de fumat, eu am reusit de atatea ori!"). Cacat, azi cand traversam strada mergand spre statie, ziceam ca ma urasc fiinda am devenit inferioara in ochii mei...ma gandeam ca imi lipseste spiritualitatea dextrometorfanului. El a fost cel ce m-a trezit. A dat la o parte filtrele care imi orbeau fiinta, iar acum ele s-au lasat din nou asupra mea.

Elise: Hmm...simularea schizofreniei. Stii, se spune ca tocmai datorita acestei functionari "defectuoase" a creierului, cei bolnavi reusesc defapt sa vada realitatea asa cum este. Halucinatiile ar fi proiectii ale altori lumi, branse in tesatura realului. Universele paralele ce coezista cu al nostru se intalnesc pe un anume plan. Stiu ca logica contrazice aceste idei, dar vezi tu, realitatea nu functioneaza dupa regulile logicii. Miscarea este un mister, gravitatia.... uite, daca unul poseda un loc in interiorul a ceva el atinge ceea ce il margineste in diferite zone, astfel rezulta ca unul are parti. Aceste parti il limiteaza. Asadar unul nu poate fi in repaos, marginit și localizat undeva, fara a deveni multiplicitate. Fara parți unul nu este distinct caracterizabil si rezulta ca 'unul' nu ar putea exista. Unul nu poate fi nici în mișcare pentru ca miscarea de orice fel implica schimbare iar 'unul' nu implica schimbare, așadar nici 'mișcarea' nu aparține 'unului'.Aici deja am descoperit faptul ca Eternul este nemiscat si ti-am explicat si de ce Il numim Miscatorul Nemiscat.Nu ai de ales cand esti cauza prima si motor universal. Si acum spune-mi, crezi ca destinul uman este unul tragic? cand si El sufera la fel de mult ca tine, fiind tot o parte din joc, o piesa, o iluzie care sa ne distraga atentia de la adevaratul Dumnezeu(si il dezgolesc aici de orice element religios, nu la acel dumnezeu ma refer eu). Adevaratul Dumnezeu este imperceptibil. Ascuns acolo unde nu ne-am gandi sa cautam, iar eu om fiind ca restul sufar de acelasi handicap.Nu vom gasi niciodata Substanta Perfecta, caci starea de ascundere ii este prea densa pentru a fi penetrata de ratiunea umana. 
Dar sa iti povestesc acum despre miscare...daca ai vrea sa te duci la magazin, am imparti distanta de -hai sa spunem 10 metri- in jumatate, ajungi la acel punct, dupa care impartim distanta ramasa iar la jumatate. Ajungi la noul punct si iarasi imparti distanta ramasa la jumatate. Asta inseamna ca ar trebui sa imparti spatiul la infinit. Si din moment ce am adus infinitatea in discutie, din punct de vedere logic, cum ai ajunge tu la magazin? Nu ai ajunge niciodat, dar in realitate, profiti de liberatea de a te deplasa si o folosesti cand si cum poftesti. Dextrometorfanul probabil te lasa sa simti organic aceasta parte paradoxala a existentei. Dar nu ai nevoie de substante. Mintea ta este superba...ceea ce iti ofer eu este iubire adevarata, ceva ce nicio substanta nu poate oferi nimanui. Doar iubirea unui nimeni care reprezinta totul pentru tine.

Evangeline: De ce aseman discutiile noastre cu revelaiile DXMale? Iubirea noastra o vad ca pe ceva trist. Cat regret observi in ele? se simte prezenta a ceea ce a fost, un parfum vechi inhaland cuvintele noastre si apoi expirandu-le pe hartie. Se poate simti toata durerea, si fiecare lacrima si toata benzidamina din lume...mereu avem senzatia ca am pierdut ceva si am castigat altceva in schimb. Totusi am ajuns la concluzia ca oamenii sunt adevarate forte. Ma intristeaza faptul ca unii nu realizeaza cat de puternici sunt si se complac in ceea ce cei mai multi (printre care si noi) numesc "prostie". Well, probabil ca in alte vieti vor realiza ceea ce sunt ei cu adevarat.

Elise: Vezi, cu mine nu ai nevoie de dextrometorfan. Eu sunt in mod normal "filosofica" si nostalgica. Nu imi place sa fiu brualizata intelectual. Ma inchid in mine. Te iubesc. Esti ca o ninsoare. Cum pot iubi pana si durerea care mi-o provoci? Tot ceea ce e legat de tine imi ete divin, iti iubesc lacrimile si ifecare bataie a inimii. Sonia, Estella, Anna Karenina...femeile fatale din literaruta, acelea care  ii fac pe tinerii cititori sa chiuleasca si sa bea in baruri pana nu mai stiu de ei. Acelea ce sucesc mintile oricarui barbat si il convertesc in ceva de nerecunoscut. Si tu..tu esti una dintre ele. Dar esti atat de vie, incat nu te-as putea cuprinde pe hartie...ti-ai pierde din stralucire, din paloare, si ochii tai nu ar mai fi la fel de verzi.

Evangeline: Ce frumos vorbesti tu...imi iubesti pana si defectele, sau poate le treci la "trasaturi speciale", ce ma diferentiaza de ceilalti. Aceasta se numeste "idealizare". Spune-mi daca iubesti mai mult ceea ce suntem acum, sau ceea ce am fost atunci. Iubesti inocenta salvatoare a trecutului sau  faptul ca acum cunoastem ceea ce probabil nu ar fi trebuit sa aflam?(se numeste divinatie, ti-am spus)

Elise: Nu regret nimic. Mi-e dor de vremurile cand totul imi parea usor. Dar cu timpul am invatat sa iubesc ce am devenit. Asta ma tine in viata. Atunci, chiar si lumina parea a fi altfel...si bataia vantului , si cerul visiniu al noptilor de iarna, si gheata de pe Dunare si copacii goi si suferinzi...ninsoarea, razele soarelui printre frunzele aramii...totul , totul pana la ultimul detaliu. Constanta sunt ochii tai. Care chiar si noptile ma urmaresc si imi ard visele...ochii tai incandescenti...ochii tai...cu cat trece timpul imi dau seama cat de mult te iubeam atunci, si cat te iubesc acum...cad va trece destul timp, voi muri sufocata de atata adoratie pentru tine.

Evangeline: Nu as fi crezut niciodata ca vom ajunge la asemenea "performante". Cu cat discutam mai mult, cu atat imi dau seama ca "infratirea" noastra nu fu deloc intamplatoare.

Evangeline I

Draperiile visinii lasa sa se descopere o dupa amiaza ningand. Contrasteaza albul decadent...vinul din pahar , efectul e resimtit din plin de o minte pentru care pana si durerea a tacut. Frigul din camera a ingetat chiar si lumina zilei , dar Evangeline nu simte nimic , nici amintirea scurgandu-se in clar-obscur pe paharul prafuit.
"Lasa sa ninga...si corbii sa zboare."
incerca sa se ridice , dar este amortita complet si capul parca ii vajaie...inspira adanc si lasa muschii sa ii tremure. Isi imbraca incet haina si iese din casa cu pasi nesiguri.
Intalnind albul ochii ii privesc in gol la micile globuri negre plutitoare. E relaxata acum si reuseste sa schiteze un zambet, desi convulsiv.
Isi priveste pielea alba a mainilor , ghetutele si dresurile dungate in alb si negru , dantela fustei care iese de sub haina si...chiar atunci...si-a dat seama ca este intradevar frumoasa.Frumoasa si singura intr-o mare de globuri negre putitoare si tremurande. Un fulger albastru strabate cerul in stanga ei dar reuseste sa il surprinda doar cu coltul ochiului. Vantul ii zboara parul peste fata. Si ce minunat e mirosul ierii astazi ...si linistea parca te injunghie. Gustul vinului inca ii mai staruie pe limba.Cu pasi inceti isi croieste drum prin zapada. Astazi corbii au decis sa poarte pambici si sa isi lase urmele aripilor pe cer in urma zborului lor. Totusi , doar cei alesi pot vedea asta. O aura de fum peste case si peste oameni...ii impiedica sa vada adevarul Evangelinei. Printre blocurile de caramida rosie , un baietel se soaca cu un con de brad. Il arunca , il prinde , il arunca din nou , il foloseste ca minge de fotbal..."de ce trebuie ca oamenii sa fie atat de agresivi cu obiectele ? conul ala simte si el durerea...dar ce stii tu." si trece mai departe , fara sa ii mai pese de bietul con de brad. liniste...tacare materializata acoperind soarele...
Lumina difuza acopera totul intr-o placenta roz-lila. Curand totul dsevine mov sub ninsoare.Evangeline e singura , pe un pod de lemn privind stejarii carbonizati si ninsi. Inspira adanc...e rece. Pasii se aud incet ... fara graba. Se indreapta catre leaganul acela in copac unde isi ingropase toate amintirile. Il priveste , ii sopteste , il impinge odata , inca odata...si se lasa intunericul.