In late june

Au trecut cateva luni de cand ultimul foton incandescent a atins fata aceasta palida. A trecut si mai mult timp de cand inima ei s-a impetrit. Cand era mica, credea ca daca asa ceva se va intampla vreodata, va putea fi salvata daca va reusi sa isi intepe degetul cu un bold cu gamalie rosie, picurandu-si sangele pe pamant si invocand vulpea cu cioc.
Dar acum stie ca aberatiile astea mistice nu le poate crede decat o minte mistica, mintea de copil. Ea cea de azi a gasit o alta solutie de a trece peste problme. Cu ceai, sau cafea, vodka sau vin rosu. Si vinul rosu, nu il va sorbi oricum domnisoara, ci cu zahar. Mult zahar.
Va privi pe geam bandu-si vinul indulcit, fumand o tigara...la fel cum face de ani de zile. Muzica o va asculta la un volum foarte mic, savurand nemiscarea de care nu mult se poate bucura. Curand se va lumina, si toti oamenii isi vor parasi casele calduroase, vor  iesi in frigul de afara ca sa ia metroul si sa se duca la munca. Dar ea nu trebuie sa faca asta. Defapt, nu va iesi din casa cu saptamanile. A adoptat fara sa vrea, comportamentul unei persoane pe care a cunoascut-o in trecut, in adolescenta. O persoana care i-a obsedat mintile fragile si le-a impins de colo-colo, izbindu-le de peretii cranieni, de sinapse, de dorintele ei, iar cand gustul lasat de aceste sentimente devenea prea amar, isi potolea limba cu vin indulcit si mitea cu o doza de plans. Plaansul, zice ea, e un mod bun de a-ti elibera nervii si frustrarile. Nu ranesti pe nimeni asa. Iar cand simti ca trebuie sa ranesti ceva, raneste-ti propria persoana. Intotdeauna, daca ceva nu a mers cum vroiai, nu esti vinovat decat tu. Tu cu prestantele tale care nu s-au ridicat destul de sus, cu incercarile tale patetice, cu umanitatea ta care te impinge spre ignoranta si nemernicie. Si desi nu ranise pe nimeni, era in proprii ochi o nemernica.
Dar astazi, domnisoara isi va sorbi incet vinul indulcit, isi va raspandi gustul pe buzele-i fragede, va prinde putina culoare in obraji si isi va relaxa somaticul. Se va lasa cuprinsa de amorteala, iti va simti propriul corp moale si alb, isi va vedea ochii lai clari, mai sticlosi si mirosul parului ei si-l va simti ca si cum ar fi altcineva. Cineva care o adora, cineva care nu i-ar reprosa ca doarme prea mult sau ca oboseala o impiedica sa se miste prea mult.
Nu este aceasta dedublare sanatoasa? In lipsa ei, singuratatea, stresul, deprimarea, i-ar fi scurtat viata fara ezitare. De cate ori nu a facut oare dragoste cu acest alter ego? Si cate orgasme nu au impartit cand lumea parea ca le tranteste la pamant? Au fost mereu impreuna si mai apropiate ca orice prieteni. Singura dragoste de care ar fi avut nevoie.
"De ce trebuie sa iubim pe altcineva? Eu pot sa te iubesc doar pe tine si nu vreau sa te impart".
"Nu stiu de ce trebuie sa iubim pe cineva...cred ca trebuie. Ne place. Nu vreau sa fiu pusa in situatia de a respinge...va suferi."
"Asa vom suferi noi!"
"Va fi bine. Culca-te."

Dar nu a fost bine.
"Ai de ales, eu sau el!!!"
"Nu ma obliga sa aleg...te rog! te rog nu pleca!"
"Nu vrei sa alegi? Nici nu ar trebui sa alegi defapt! eu sunt singura optiune! dar nu ma mai vrei. Adio!
"Nu pleca! Asculta, te rog.."
"Am auzit destul. Nici macar de mine nu ai nevoie. Iti esti autosuficienta, de asta ma ucizi acum."

Si asa s-a dus alter egoul, iar ea nu mai avea cui sa ii faca confidente. A ramas pe deplin singura, langa niste pseudo-prieteni ce nu i se puteau strecura prin vise, prin vene, prin vermis, ce nu ii puteau sti gandurile, poemele si tristetile. Defapt, nici nu se mai ranea pe sine cand simtea nevoia sa raneasca pe cineva, intrucat in proprii ei ochi nu mai era cineva.
Timpul a trecut si amintirile dureroase i-au ingropat zambetul in pene arse.
Dar in aceasta seara, zambeste. Cineva i-a trimis un sarut spre buze, cineva din trecut, un bun prieten pe care-l folosise ca model pentru un nou alter ego. Iar acum nu mai avea nevoie nici de acesta. Prietenul ei s-a intors, si si-au jurat sa nu mai lase nimic sa-i desparta, si-au jurat sa nu isi mai incalce promisiunile, sau sa se indoaie unul de celalalt.
In seara aceasta isi va bea vinul zambind, isi va lasa gandurile sa rezoneze cu ritmurile muzicii si isi va face plimbarea de la miezul noptii prin mijlocul strazii, asa cum face de obicei. Isi va lasa sperantele libere, pentru prima oara in ultimii cativa ani si convingerea ca viata i se va schimba ii va proteja eul cu aripile ei maiestuoase.

Rasarit cald de soare. Rasarit roz perlat infasurat in dantele aurii. Rasaritul dupa noaptea de tortura, noaptea in care i s-a varsat sangele. A reusit sa isi roada legaturile si sa isi taraie corpul mai mult mort decat viu din altarul unde ar fi trebuit sa fie sacrificata. Cu bratele dislocate, cu sange pe maini, cu pielea jupuita pe gambe, cu parul smotocit si plina de cicatrici si arsuri...s-a tarat in patru labe afara din altar, lasand in urma o dara de lichide corporale.
Gusta nesatula din parfumul soarelui de care s-a ascuns...din mangaierea vantului discret.
Ce diferenta poate face un sarut...

Evangeline I

Draperiile visinii lasa sa se descopere o dupa amiaza ningand. Contrasteaza albul decadent...vinul din pahar , efectul e resimtit din plin de o minte pentru care pana si durerea a tacut. Frigul din camera a ingetat chiar si lumina zilei , dar Evangeline nu simte nimic , nici amintirea scurgandu-se in clar-obscur pe paharul prafuit.
"Lasa sa ninga...si corbii sa zboare."
incerca sa se ridice , dar este amortita complet si capul parca ii vajaie...inspira adanc si lasa muschii sa ii tremure. Isi imbraca incet haina si iese din casa cu pasi nesiguri.
Intalnind albul ochii ii privesc in gol la micile globuri negre plutitoare. E relaxata acum si reuseste sa schiteze un zambet, desi convulsiv.
Isi priveste pielea alba a mainilor , ghetutele si dresurile dungate in alb si negru , dantela fustei care iese de sub haina si...chiar atunci...si-a dat seama ca este intradevar frumoasa.Frumoasa si singura intr-o mare de globuri negre putitoare si tremurande. Un fulger albastru strabate cerul in stanga ei dar reuseste sa il surprinda doar cu coltul ochiului. Vantul ii zboara parul peste fata. Si ce minunat e mirosul ierii astazi ...si linistea parca te injunghie. Gustul vinului inca ii mai staruie pe limba.Cu pasi inceti isi croieste drum prin zapada. Astazi corbii au decis sa poarte pambici si sa isi lase urmele aripilor pe cer in urma zborului lor. Totusi , doar cei alesi pot vedea asta. O aura de fum peste case si peste oameni...ii impiedica sa vada adevarul Evangelinei. Printre blocurile de caramida rosie , un baietel se soaca cu un con de brad. Il arunca , il prinde , il arunca din nou , il foloseste ca minge de fotbal..."de ce trebuie ca oamenii sa fie atat de agresivi cu obiectele ? conul ala simte si el durerea...dar ce stii tu." si trece mai departe , fara sa ii mai pese de bietul con de brad. liniste...tacare materializata acoperind soarele...
Lumina difuza acopera totul intr-o placenta roz-lila. Curand totul dsevine mov sub ninsoare.Evangeline e singura , pe un pod de lemn privind stejarii carbonizati si ninsi. Inspira adanc...e rece. Pasii se aud incet ... fara graba. Se indreapta catre leaganul acela in copac unde isi ingropase toate amintirile. Il priveste , ii sopteste , il impinge odata , inca odata...si se lasa intunericul.