Posts
Hello there! How are my little readers today? I hope they are fine, because I will share something with you and that is........tadam! a new site for streaming movies: Watch'a'Movie !
It's fast, light, friendly, simple and has tons of movies you and I have never heard of! Give it a try, you will surely like it.
For those of you who are new here, here is a list of all the sites that benefited from my contribution :
Watch'a'Movie
Watch'a'Cartoon
MovieDB
AnimeWorld
MusicFanatics
Rubbit (now, this site is +18, I do not support children watching porn, but they do anyway! just make sure you lock your door)
Tuesday, March 26, 2013
Sunday, March 24, 2013
Guess Who!
This second girl(the red head) is rarely seen. She could be called Elise's dark side, although they work alongside to get where they need to. Even if I called her "dark", she is not evil, but more like just. She does not leave her friends, but would sacrifice herself for them...always there when you need her, at the very last moment, when you think you are fucked, she appears with her radical changes.
She is blinded in the right eye due to an "accident".
They look like they were to decide whether to attack someone or not :))
Anyway, the point is, this antisocial redhead is a major part in Elise's world, for if Shaad'har wasn't there, they all would not be here today.
Till next time, drop a tear in the candle flame and chant three times: "No more pain in my body...No more suffering in my soul...No more hate within these veins...So mote it be"!
Friday, March 22, 2013
Silent Evangeline
Yes, she is a part of Elise, and a great friend of hers. You may notice that Evangeline doesn't have a mouth. That is because she was silenced forever by the enormous amount of pain that was thrust upon her.
Also, you may notice that her eyes do not shine...well that is because her spirit is almost dead. And she is dancing her way to death, gentile and frail, like a rose with no thorns.
What else there is to be done when what is coming to get you cannot be stopped in any way? You go down...but with honor, with no fear but only enjoying your last moments.
You are welcome to check out more of Evangeline on Deviant Art here.
Next up...pictures of Eloise.
'Till next time...taste a bit of death.
Tuesday, March 19, 2013
Empiria a Neantului (partea I)
Fugea prin tronsoane inguste. Simtea sub talpa subtire a balerinilor asfaltul ciobit, crapat. Incerca sa nu isi piarda suflul si sa isi mentina picioarele in miscare. Era napadita de sentimental acela pe care il ai de obicei cand alergi redepe de o perioada indelungata de timp : simtea sa isi pierde controlul asupra picioarelor, ca nu le mai simte cum ar trebui sa le simta, partea superioara a corpului ii era napadita de durere. Ca si cum un cleste I-ar fi prins intestinele si le-ar fi rasucit cu ura. Ii abuza acest cleste chiar si flexibilitatea coastelor, care acum stau gata sa se rupa in mii de bucati minuscule. Ii tinea plamanii cu putere , ca nu cumva sa gaseasca macar o secunda in care sa reuseasca sa si-i umple cu aer. Coloana ii trosneste si pare sa nu mai fie capabila sa ii sustina greutatea corpului…ceva i se catara pe spate, intepand-o fara mila, si facandu-si incet drum spre craniul pe care urma sa il zgarie pe interior, ravasindu-i meningele.
Se ascunde intr-un bloc parasit, sperand ca va scapa de ceea ce o urmareste.
“Sa te feresti de chestia aia. Nu o lasa sa ajunga la tine, sub nicio forma!”
Off..asta ii spusese tata inainte sa plece afara. Aceasta chestie haituise regatul de sute de ani, asa ca majoritatea oamenilor traiau in subterana, fara sa fi vazut vreodata lumina soarelui.
Urca scarile. Isi aude inima batand in urechile infundate. Deschide o usa de sticla, spre un loc imens de depozitare. Se ascunde pe langa pereti, dupa cutiile mari, dupa borcanele cu murauri, biciclete si piese vechi de calculatoare.
Acea “chestie” este un animalut antropomorf, cam cat un copil de sapte ani la statura, dar veninul lui are un efect teribil. Este deajuns sa te vada pentru a te inveninta. Ce se intampla apoi? Anii de viata ai celor pe care ii iubesti mai mult iti sunt transferati tie, ei devin mai batrani, in timp ce tu intineresti. Au fost cazuri in care cel inveninat, a ajuns iarasi la stadiu embrionar. Oricat de bine ar suna sa ai ani in plus de viata, ce rost ar avea daca cei pe care ii iubesti nu vor fi langa tine. Imediat ce incepi sa te atasezi de cineva, acela va fi ca si mort. Va trebui sa ii privesti pe toti acestia pierzandu-si viata in mod groaznic, fara speranta de a-i putea ajuta sau usura durerile.
Se aud pasi….apoi nimic. Ea isi scoate capul din ascunzatoare, priveste precauta peste tot…nu se aude nimic…isi tine rasuflarea…o raceala ii cuprinde corpul. Si ce greu este sa nu respiri puternic, mai ales dupa o asa fuga. Nimic de jur imprejur…se ridica incet, paseste pe varfuri privind in toate partile. Geamul! Este deschis! Mai priveste odata in spate. Isi aduna forta in picioare, trage aer adanc in piept alearga spre fereastra, se prinde cu mainile de pervaz ca si cum ar sari capra si se propulseaza afara din camera aceea mortuara. Cade pe asfalt julindu-si palmele si genunchii. Se taraste repede catre copaci, catre verdeata, orice i-ar putea oferi acoperire. Caderea nu fu prea grava , se afla doar la etajul I, dar sub influenta adrenalinei, aproape ca nu simtise nimic.
Sta cateva secunde langa copac, tragandu-si rasuflarea si felicitandu-se pentru brava ei fapta si aterizarea silentioasa si destul de reusita, mai ales pentru printesa acestui tinut. Dupa cate va secunde, ca de nicaieri, tasneste spre palat fugind la fel de repede ca si inainte. Aceeasi durere ii cuprinde corpul, dar ea trebuia sa afle daca nu cumva se aflase macar pentru o miime de secunda sub privirea acelei bestii. Priveste in jos in timpul fugii si observa ce distanta mare reuseste sa parcurga, cu un numar destul de mic de pasi. Atunci ii venise in minte ca ar fi ca un ghepard, si acest gand ii tinu durerea la o parte, dandu-i puterea sa continue. Traverseaza orasul parasit si desi isi propusese sa fuga pana acasa, iata ca se lasa doborata de oboseala si se opri langa o fantana arteziana ce inca mai scuipa apa din statuetele impersonandu-l pe tatal ei, regele si pe ea, ca mica printesa. Se aseaza langa fantana, isi curata rochia alba de praf, si picioarele de sange. Dupa ce isi potoleste setea isi stropeste fata , pieptul si parul cu apa si parca acum rasufla mai usor. Cu spatele sprijinit de ceea ce candva fusese o arcada acum napadita de iedera si ierburi, isi privea gambele julite intrebandu-se de unde naiba au mai aparut si ranile alea. Privirea ii zbura incet spre apa din fantana si sclipocirile picaturilor in lumina aurie si rogvaivul intens raspandind in aer parfumuri discrete si nostalgice. Restul drumului fu o plimbare relaxanta prin orasul recastigat de natura, pasari , veverite si umbre se fugareau prin crengile inalte ale artarilor. De dupa aceasta priveliste rasare castelul.
De fiecare data cand isi sprijinea privirea de aceasta imagine, nu poate sa nu se intrebe ce s-a intamplat cu mama ei adevarata. Este o poveste pe care o banuieste a fi dureroasa, si pe care nimeni nu indraznise sa i-o spuna. Dar il avea pe tatal ei, care era cel mai bland si mai iubitor tata. O invatase scrima, si latina, iar ea era autodidacta in chimie si literatura. Isi aminteste la un moment dat ca dupa Razboiul Neantului, tata se intorsese acasa ranit, cu insemnul casei regale (varcolacul) de pe armura plin de sangele dusmanilor, cu pletele inchegate de sange si palmele ranite de sabia grea ce s-a abatut peste crestetele nevrednicilor ce au indraznit sa se impotriveasca vointei sale. Si dupa ce privise moartea in ochi si isi batuse joc de ea, tot reusise sa zambeasca, asigurand mica printesa ca nu doare deloc si ca s-a intors acasa cu gandul la ea si cum aveau ei sa se joace in curtea palatului cand s-o mai incalzi oleaca si cum or sa fugareasca ei pisici pana or prinde vreuna si aceea avea sa devina pisica ei.
Si chiar daca timpul trecuse, regele Thorodan era inca in putere si tot nu isi pierduse simtul umorului. Cum ar putea, cand fiica-sa facea niste pozne dintre cele mai dragalase? Dar mama ei vitrega era destul de rece cu ea, si nu isi aminteste sa fi vorbit de mai mult de doua-trei ori cu ea. Totusi, bucuria era ca nu reusise sa isi impuna niciodata vointa asupra printesei.
Se intorcea spre casa zambind. Astazi era ziua in care urma sa ii citeasca regelui povesti si apoi vor manca impreuna prajituri cu fructe. Iar regele iar isi va umple barba cu frisca, si printesa va rade. Dar regele se va preface ca defapt sunt spume si se transforma in varcolac chiar acolo in plin soare, in miezul zilei, si o va fugari pe printesa prin toata sala tronului sub amuzamentul pajilor. Dar printesa nu se va lasa prinsa,iar pana la urma regele va obosi. Din cand in cand insa, se lasa prinsa, iar Thorodan ii ravaseste parul roscat si-i saruta obrajii palizi.
Astazi, ceea ce a gasit acasa a fost diferit. Fusese inveninata, nici ea nu stie cum, si tatal deja arata mai batran.
Nu stia cum sa reactioneze. Impietrise, isi deschise ochii mari ce incepeau sa lacrimeze, iar urletul ei fuse unul dintre cele mai infioratoare. Nici regele nu auzise asa urlet in miezul luptei, si fusese in destule batalii. Din departari ii raspunsera lupii cu un planset amar. Regele o imbratisa.
"Nu-i nimic, scumpa lu' tata. Sunt oricum batran, iar cand eu nu o sa mai fiu, tu vei conduce regatul. Nimeni nu scapa de demonul acela...iar cei ce stau mai mult de o secunda sub privirea lui, isi pierd carnea de pe ei. Bine ca esti intreaga! iubita lu' tata! scumpa lu'tata!" si-i tot saruta capul si fata in timp ce-o imbratisa. Avea sa isi vada tatal imbatranind inainte de vreme...
A reusit sa traiasca pana la Craciun, dar aproape isi pierduse mintile. Inainte de asta- sa isi dadu seama in ce pozitie se afla si ce avea sa se intample cu el, asa ca o numise pe fiica-sa noua regina a tinutului. Regina Empiria...suna destul de bine, dar nu destul de bine cat sa-i aduca macar impulsul de a zambi.
In timp ce deschidea unul din cadourile de sub bradul imens din salon, tatal ei statea pe canapea zambind la Empiria. Avea un zambet inocent, de copil, si aceeasi ochi limpezi si albastri. Mai mult era el incantat de ce se afla sub poleiala aurie decat fata. Un pumnal, mic, elegant, bine ascutit. Regele nu mai putea vorbi, dar asta era felul lui de a spune "mai tii minte cand te invatam sa lupti cu spada?". Il imbratisa pe batranul si inocentul tata, iar el incepu sa rada si o saruta pe frunte.
Usile se dadura de perete in salon. Era sotia sa, mama regina, Yuribelle. Maiestuoasa si frumoasa, dar emanand aroganta si malitiozitate. Face o reverenta in fata regelui sarutandu-i mana. "Fa-mi loc sa trec, copila" ii spuse fara macar sa se uite la ea.
"Acesta este cadoul meu pentru tine, majestate" spuse deschizand o cutie mica de bijuterii. "Este verigheta ta. Ne vom reinoi juramintele, cat mai curand posibil, fara discutii". Regele o privea confuz, apoi ii cazuse privirea asupra fiicei sale. "Tata! tata! tata! tata!" incepu sa strige, ridicand bratele spre fiica-sa. Iar ea se apropia de el, vrand sa il imbratiseze si sa il calmeze. Si atunci, reusi sa spuna "Hai la tata!". Ceva destul de complicat, cu atat mai mult cu cat regele nu mai vorbea. Plangea in bratele Empiriei, plangea cu hohote ascunzandu-si fata in faldurile rochiei si agatandu-se de ea cu putere.
Fata incerca sa isi pastreze calmul, ii mangaia crestetul carunt si in final reusi sa scoata fata regelui din ascunzatoare si sa ii sterga lacrimile. Privea in gol, apoi, se adresa cu raceala mamei vitrege: "Esti izgonita de la curte, si din acest tinut. Nesupunerea se pedepseste cu moartea."
"CE? cum indraznesti, copila?"
Dar Empiria nu ii raspunse ci continua sa priveasca in gol, spre portretul tatalui ei. Inca tinea in mana pumnalul de la tatal ei. Regele il privi, apoi catre tanara regina, cu subinteles.
"Cum ar fi, tata, sa ramanem doar noi doi din nou?" regele dadea aprobator din cap, stergandu-si fata ca un copil mic ce scanceste.
"Cum ar fi sa fugarim iarasi pisici prin curte si prin palat?" de data aceasta hatanase violent din cap razand.
"Si cum ar fi sa iti spun povesti in fiecare seara, si sa nu mai fii suparat din cauza ei?" isi atinti ochii asupra Empiriei, privind-o ca si cum ar fi intruparea unei minuni.
"Atunci, asa sa fie, majestate"
Se intoarse brusc catre mama vitrega, cu pumnalul ascuns intre faldurile rochiei. Pasea incet spre ea, privind-o rece.
"Daca ai impresia ca poti scapa asa usor de mine, te inseli, mucoaso!"
Se priveau fata in fata. Regele isi freca mainile parand speriat. Mama regina vazand toata scena, o pufneste rasul, dar nici nu apuca sa hohoteasca de doua ori. Empiria ii infipse pumnalul in gat, cu o miscare sigura si brusca, ce paru sa pice de nicaieri. Regina mama, Yuribelle, se prabuseste intr-o balta se sange tulbure si gros, in spasme ce inceteaza dupa jumatate de minut. Thorodan avea o figura uimita, parand ca nu intelege prea bine ce se intampla. Batea din palme. Empiria se intorsese catre tatal ei la timp, ca sa vada cum intinereste vazand cu ochii. Asadar, nu ea fusese cea inveninata..."Empiria! fata lu'tata vino incoa! astazi mi-ai facut cel mai frumos cadou cu putinta, mi-ai redat viata!"
Dupa cateva luni, in miezul iernii, vraciul cere o audienta cu regele. Si o capata. De la el aveau sa afle ca omul simtise ceva in neregula la inmormantarea reginei. In noaptea aceea dezgropase femeia ca sa caute "insemnul" pe corpul ei. Si il gasi, pe gamba. Era o pasare alba lipsita de aripi, cu ochii rosii, ciugulind dintr-o inima. Cautase in cartile vechi ce doar la el se mai gaseau si iata ce aflase: "Majestate, regina nu fusese inveninata. Regina va fura cu buna stiinta viata. Inghitise din pielea napalita a Demonului, si asta ii daduse puterea! A invinuit-o cu buna stiinta pe printesa, ca sa o alungati de la Curte, si ea sa devina regina dupa moartea majestatii tale, si nemuritoare de mana timpului. Nu o tineti inmormantata pe teritoriul sfant al Majestatii sale, trebuie sa fie arsa, si dusa departe, caci in ea sta in asteptare samanta Demonului!"
Yuribelle fu dezgropata si arsa. Din carnea ei porneau scantei vii ce pareau ca tipa de puterea focului. Vocile iadului se faceau auzite in padure, iar lupii le raspundeau. Flacarile sclipeau in ochii Empiriei care se oferise sa duca aceste ramasite cat mai departe de aceasta lume, si poate daca va gasi puterea, sa starpeasca Demonul si sa reinstaureze vechea ordine a regatului. Aceasta spera sa fie prima fapta ce-o va consacra ca regina.
Se ascunde intr-un bloc parasit, sperand ca va scapa de ceea ce o urmareste.
“Sa te feresti de chestia aia. Nu o lasa sa ajunga la tine, sub nicio forma!”
Off..asta ii spusese tata inainte sa plece afara. Aceasta chestie haituise regatul de sute de ani, asa ca majoritatea oamenilor traiau in subterana, fara sa fi vazut vreodata lumina soarelui.
Urca scarile. Isi aude inima batand in urechile infundate. Deschide o usa de sticla, spre un loc imens de depozitare. Se ascunde pe langa pereti, dupa cutiile mari, dupa borcanele cu murauri, biciclete si piese vechi de calculatoare.
Acea “chestie” este un animalut antropomorf, cam cat un copil de sapte ani la statura, dar veninul lui are un efect teribil. Este deajuns sa te vada pentru a te inveninta. Ce se intampla apoi? Anii de viata ai celor pe care ii iubesti mai mult iti sunt transferati tie, ei devin mai batrani, in timp ce tu intineresti. Au fost cazuri in care cel inveninat, a ajuns iarasi la stadiu embrionar. Oricat de bine ar suna sa ai ani in plus de viata, ce rost ar avea daca cei pe care ii iubesti nu vor fi langa tine. Imediat ce incepi sa te atasezi de cineva, acela va fi ca si mort. Va trebui sa ii privesti pe toti acestia pierzandu-si viata in mod groaznic, fara speranta de a-i putea ajuta sau usura durerile.
Se aud pasi….apoi nimic. Ea isi scoate capul din ascunzatoare, priveste precauta peste tot…nu se aude nimic…isi tine rasuflarea…o raceala ii cuprinde corpul. Si ce greu este sa nu respiri puternic, mai ales dupa o asa fuga. Nimic de jur imprejur…se ridica incet, paseste pe varfuri privind in toate partile. Geamul! Este deschis! Mai priveste odata in spate. Isi aduna forta in picioare, trage aer adanc in piept alearga spre fereastra, se prinde cu mainile de pervaz ca si cum ar sari capra si se propulseaza afara din camera aceea mortuara. Cade pe asfalt julindu-si palmele si genunchii. Se taraste repede catre copaci, catre verdeata, orice i-ar putea oferi acoperire. Caderea nu fu prea grava , se afla doar la etajul I, dar sub influenta adrenalinei, aproape ca nu simtise nimic.
Sta cateva secunde langa copac, tragandu-si rasuflarea si felicitandu-se pentru brava ei fapta si aterizarea silentioasa si destul de reusita, mai ales pentru printesa acestui tinut. Dupa cate va secunde, ca de nicaieri, tasneste spre palat fugind la fel de repede ca si inainte. Aceeasi durere ii cuprinde corpul, dar ea trebuia sa afle daca nu cumva se aflase macar pentru o miime de secunda sub privirea acelei bestii. Priveste in jos in timpul fugii si observa ce distanta mare reuseste sa parcurga, cu un numar destul de mic de pasi. Atunci ii venise in minte ca ar fi ca un ghepard, si acest gand ii tinu durerea la o parte, dandu-i puterea sa continue. Traverseaza orasul parasit si desi isi propusese sa fuga pana acasa, iata ca se lasa doborata de oboseala si se opri langa o fantana arteziana ce inca mai scuipa apa din statuetele impersonandu-l pe tatal ei, regele si pe ea, ca mica printesa. Se aseaza langa fantana, isi curata rochia alba de praf, si picioarele de sange. Dupa ce isi potoleste setea isi stropeste fata , pieptul si parul cu apa si parca acum rasufla mai usor. Cu spatele sprijinit de ceea ce candva fusese o arcada acum napadita de iedera si ierburi, isi privea gambele julite intrebandu-se de unde naiba au mai aparut si ranile alea. Privirea ii zbura incet spre apa din fantana si sclipocirile picaturilor in lumina aurie si rogvaivul intens raspandind in aer parfumuri discrete si nostalgice. Restul drumului fu o plimbare relaxanta prin orasul recastigat de natura, pasari , veverite si umbre se fugareau prin crengile inalte ale artarilor. De dupa aceasta priveliste rasare castelul.
De fiecare data cand isi sprijinea privirea de aceasta imagine, nu poate sa nu se intrebe ce s-a intamplat cu mama ei adevarata. Este o poveste pe care o banuieste a fi dureroasa, si pe care nimeni nu indraznise sa i-o spuna. Dar il avea pe tatal ei, care era cel mai bland si mai iubitor tata. O invatase scrima, si latina, iar ea era autodidacta in chimie si literatura. Isi aminteste la un moment dat ca dupa Razboiul Neantului, tata se intorsese acasa ranit, cu insemnul casei regale (varcolacul) de pe armura plin de sangele dusmanilor, cu pletele inchegate de sange si palmele ranite de sabia grea ce s-a abatut peste crestetele nevrednicilor ce au indraznit sa se impotriveasca vointei sale. Si dupa ce privise moartea in ochi si isi batuse joc de ea, tot reusise sa zambeasca, asigurand mica printesa ca nu doare deloc si ca s-a intors acasa cu gandul la ea si cum aveau ei sa se joace in curtea palatului cand s-o mai incalzi oleaca si cum or sa fugareasca ei pisici pana or prinde vreuna si aceea avea sa devina pisica ei.
Si chiar daca timpul trecuse, regele Thorodan era inca in putere si tot nu isi pierduse simtul umorului. Cum ar putea, cand fiica-sa facea niste pozne dintre cele mai dragalase? Dar mama ei vitrega era destul de rece cu ea, si nu isi aminteste sa fi vorbit de mai mult de doua-trei ori cu ea. Totusi, bucuria era ca nu reusise sa isi impuna niciodata vointa asupra printesei.
Se intorcea spre casa zambind. Astazi era ziua in care urma sa ii citeasca regelui povesti si apoi vor manca impreuna prajituri cu fructe. Iar regele iar isi va umple barba cu frisca, si printesa va rade. Dar regele se va preface ca defapt sunt spume si se transforma in varcolac chiar acolo in plin soare, in miezul zilei, si o va fugari pe printesa prin toata sala tronului sub amuzamentul pajilor. Dar printesa nu se va lasa prinsa,iar pana la urma regele va obosi. Din cand in cand insa, se lasa prinsa, iar Thorodan ii ravaseste parul roscat si-i saruta obrajii palizi.
Astazi, ceea ce a gasit acasa a fost diferit. Fusese inveninata, nici ea nu stie cum, si tatal deja arata mai batran.
Nu stia cum sa reactioneze. Impietrise, isi deschise ochii mari ce incepeau sa lacrimeze, iar urletul ei fuse unul dintre cele mai infioratoare. Nici regele nu auzise asa urlet in miezul luptei, si fusese in destule batalii. Din departari ii raspunsera lupii cu un planset amar. Regele o imbratisa.
"Nu-i nimic, scumpa lu' tata. Sunt oricum batran, iar cand eu nu o sa mai fiu, tu vei conduce regatul. Nimeni nu scapa de demonul acela...iar cei ce stau mai mult de o secunda sub privirea lui, isi pierd carnea de pe ei. Bine ca esti intreaga! iubita lu' tata! scumpa lu'tata!" si-i tot saruta capul si fata in timp ce-o imbratisa. Avea sa isi vada tatal imbatranind inainte de vreme...
A reusit sa traiasca pana la Craciun, dar aproape isi pierduse mintile. Inainte de asta- sa isi dadu seama in ce pozitie se afla si ce avea sa se intample cu el, asa ca o numise pe fiica-sa noua regina a tinutului. Regina Empiria...suna destul de bine, dar nu destul de bine cat sa-i aduca macar impulsul de a zambi.
In timp ce deschidea unul din cadourile de sub bradul imens din salon, tatal ei statea pe canapea zambind la Empiria. Avea un zambet inocent, de copil, si aceeasi ochi limpezi si albastri. Mai mult era el incantat de ce se afla sub poleiala aurie decat fata. Un pumnal, mic, elegant, bine ascutit. Regele nu mai putea vorbi, dar asta era felul lui de a spune "mai tii minte cand te invatam sa lupti cu spada?". Il imbratisa pe batranul si inocentul tata, iar el incepu sa rada si o saruta pe frunte.
Usile se dadura de perete in salon. Era sotia sa, mama regina, Yuribelle. Maiestuoasa si frumoasa, dar emanand aroganta si malitiozitate. Face o reverenta in fata regelui sarutandu-i mana. "Fa-mi loc sa trec, copila" ii spuse fara macar sa se uite la ea.
"Acesta este cadoul meu pentru tine, majestate" spuse deschizand o cutie mica de bijuterii. "Este verigheta ta. Ne vom reinoi juramintele, cat mai curand posibil, fara discutii". Regele o privea confuz, apoi ii cazuse privirea asupra fiicei sale. "Tata! tata! tata! tata!" incepu sa strige, ridicand bratele spre fiica-sa. Iar ea se apropia de el, vrand sa il imbratiseze si sa il calmeze. Si atunci, reusi sa spuna "Hai la tata!". Ceva destul de complicat, cu atat mai mult cu cat regele nu mai vorbea. Plangea in bratele Empiriei, plangea cu hohote ascunzandu-si fata in faldurile rochiei si agatandu-se de ea cu putere.
Fata incerca sa isi pastreze calmul, ii mangaia crestetul carunt si in final reusi sa scoata fata regelui din ascunzatoare si sa ii sterga lacrimile. Privea in gol, apoi, se adresa cu raceala mamei vitrege: "Esti izgonita de la curte, si din acest tinut. Nesupunerea se pedepseste cu moartea."
"CE? cum indraznesti, copila?"
Dar Empiria nu ii raspunse ci continua sa priveasca in gol, spre portretul tatalui ei. Inca tinea in mana pumnalul de la tatal ei. Regele il privi, apoi catre tanara regina, cu subinteles.
"Cum ar fi, tata, sa ramanem doar noi doi din nou?" regele dadea aprobator din cap, stergandu-si fata ca un copil mic ce scanceste.
"Cum ar fi sa fugarim iarasi pisici prin curte si prin palat?" de data aceasta hatanase violent din cap razand.
"Si cum ar fi sa iti spun povesti in fiecare seara, si sa nu mai fii suparat din cauza ei?" isi atinti ochii asupra Empiriei, privind-o ca si cum ar fi intruparea unei minuni.
"Atunci, asa sa fie, majestate"
Se intoarse brusc catre mama vitrega, cu pumnalul ascuns intre faldurile rochiei. Pasea incet spre ea, privind-o rece.
"Daca ai impresia ca poti scapa asa usor de mine, te inseli, mucoaso!"
Se priveau fata in fata. Regele isi freca mainile parand speriat. Mama regina vazand toata scena, o pufneste rasul, dar nici nu apuca sa hohoteasca de doua ori. Empiria ii infipse pumnalul in gat, cu o miscare sigura si brusca, ce paru sa pice de nicaieri. Regina mama, Yuribelle, se prabuseste intr-o balta se sange tulbure si gros, in spasme ce inceteaza dupa jumatate de minut. Thorodan avea o figura uimita, parand ca nu intelege prea bine ce se intampla. Batea din palme. Empiria se intorsese catre tatal ei la timp, ca sa vada cum intinereste vazand cu ochii. Asadar, nu ea fusese cea inveninata..."Empiria! fata lu'tata vino incoa! astazi mi-ai facut cel mai frumos cadou cu putinta, mi-ai redat viata!"
Dupa cateva luni, in miezul iernii, vraciul cere o audienta cu regele. Si o capata. De la el aveau sa afle ca omul simtise ceva in neregula la inmormantarea reginei. In noaptea aceea dezgropase femeia ca sa caute "insemnul" pe corpul ei. Si il gasi, pe gamba. Era o pasare alba lipsita de aripi, cu ochii rosii, ciugulind dintr-o inima. Cautase in cartile vechi ce doar la el se mai gaseau si iata ce aflase: "Majestate, regina nu fusese inveninata. Regina va fura cu buna stiinta viata. Inghitise din pielea napalita a Demonului, si asta ii daduse puterea! A invinuit-o cu buna stiinta pe printesa, ca sa o alungati de la Curte, si ea sa devina regina dupa moartea majestatii tale, si nemuritoare de mana timpului. Nu o tineti inmormantata pe teritoriul sfant al Majestatii sale, trebuie sa fie arsa, si dusa departe, caci in ea sta in asteptare samanta Demonului!"
Yuribelle fu dezgropata si arsa. Din carnea ei porneau scantei vii ce pareau ca tipa de puterea focului. Vocile iadului se faceau auzite in padure, iar lupii le raspundeau. Flacarile sclipeau in ochii Empiriei care se oferise sa duca aceste ramasite cat mai departe de aceasta lume, si poate daca va gasi puterea, sa starpeasca Demonul si sa reinstaureze vechea ordine a regatului. Aceasta spera sa fie prima fapta ce-o va consacra ca regina.
Sunday, March 17, 2013
In late june
Au trecut cateva luni de cand ultimul foton incandescent a atins fata aceasta palida. A trecut si mai mult timp de cand inima ei s-a impetrit. Cand era mica, credea ca daca asa ceva se va intampla vreodata, va putea fi salvata daca va reusi sa isi intepe degetul cu un bold cu gamalie rosie, picurandu-si sangele pe pamant si invocand vulpea cu cioc.
Dar acum stie ca aberatiile astea mistice nu le poate crede decat o minte mistica, mintea de copil. Ea cea de azi a gasit o alta solutie de a trece peste problme. Cu ceai, sau cafea, vodka sau vin rosu. Si vinul rosu, nu il va sorbi oricum domnisoara, ci cu zahar. Mult zahar.
Va privi pe geam bandu-si vinul indulcit, fumand o tigara...la fel cum face de ani de zile. Muzica o va asculta la un volum foarte mic, savurand nemiscarea de care nu mult se poate bucura. Curand se va lumina, si toti oamenii isi vor parasi casele calduroase, vor iesi in frigul de afara ca sa ia metroul si sa se duca la munca. Dar ea nu trebuie sa faca asta. Defapt, nu va iesi din casa cu saptamanile. A adoptat fara sa vrea, comportamentul unei persoane pe care a cunoascut-o in trecut, in adolescenta. O persoana care i-a obsedat mintile fragile si le-a impins de colo-colo, izbindu-le de peretii cranieni, de sinapse, de dorintele ei, iar cand gustul lasat de aceste sentimente devenea prea amar, isi potolea limba cu vin indulcit si mitea cu o doza de plans. Plaansul, zice ea, e un mod bun de a-ti elibera nervii si frustrarile. Nu ranesti pe nimeni asa. Iar cand simti ca trebuie sa ranesti ceva, raneste-ti propria persoana. Intotdeauna, daca ceva nu a mers cum vroiai, nu esti vinovat decat tu. Tu cu prestantele tale care nu s-au ridicat destul de sus, cu incercarile tale patetice, cu umanitatea ta care te impinge spre ignoranta si nemernicie. Si desi nu ranise pe nimeni, era in proprii ochi o nemernica.
Dar astazi, domnisoara isi va sorbi incet vinul indulcit, isi va raspandi gustul pe buzele-i fragede, va prinde putina culoare in obraji si isi va relaxa somaticul. Se va lasa cuprinsa de amorteala, iti va simti propriul corp moale si alb, isi va vedea ochii lai clari, mai sticlosi si mirosul parului ei si-l va simti ca si cum ar fi altcineva. Cineva care o adora, cineva care nu i-ar reprosa ca doarme prea mult sau ca oboseala o impiedica sa se miste prea mult.
Nu este aceasta dedublare sanatoasa? In lipsa ei, singuratatea, stresul, deprimarea, i-ar fi scurtat viata fara ezitare. De cate ori nu a facut oare dragoste cu acest alter ego? Si cate orgasme nu au impartit cand lumea parea ca le tranteste la pamant? Au fost mereu impreuna si mai apropiate ca orice prieteni. Singura dragoste de care ar fi avut nevoie.
"De ce trebuie sa iubim pe altcineva? Eu pot sa te iubesc doar pe tine si nu vreau sa te impart".
"Nu stiu de ce trebuie sa iubim pe cineva...cred ca trebuie. Ne place. Nu vreau sa fiu pusa in situatia de a respinge...va suferi."
"Asa vom suferi noi!"
"Va fi bine. Culca-te."
Dar nu a fost bine.
"Ai de ales, eu sau el!!!"
"Nu ma obliga sa aleg...te rog! te rog nu pleca!"
"Nu vrei sa alegi? Nici nu ar trebui sa alegi defapt! eu sunt singura optiune! dar nu ma mai vrei. Adio!
"Nu pleca! Asculta, te rog.."
"Am auzit destul. Nici macar de mine nu ai nevoie. Iti esti autosuficienta, de asta ma ucizi acum."
Si asa s-a dus alter egoul, iar ea nu mai avea cui sa ii faca confidente. A ramas pe deplin singura, langa niste pseudo-prieteni ce nu i se puteau strecura prin vise, prin vene, prin vermis, ce nu ii puteau sti gandurile, poemele si tristetile. Defapt, nici nu se mai ranea pe sine cand simtea nevoia sa raneasca pe cineva, intrucat in proprii ei ochi nu mai era cineva.
Timpul a trecut si amintirile dureroase i-au ingropat zambetul in pene arse.
Dar in aceasta seara, zambeste. Cineva i-a trimis un sarut spre buze, cineva din trecut, un bun prieten pe care-l folosise ca model pentru un nou alter ego. Iar acum nu mai avea nevoie nici de acesta. Prietenul ei s-a intors, si si-au jurat sa nu mai lase nimic sa-i desparta, si-au jurat sa nu isi mai incalce promisiunile, sau sa se indoaie unul de celalalt.
In seara aceasta isi va bea vinul zambind, isi va lasa gandurile sa rezoneze cu ritmurile muzicii si isi va face plimbarea de la miezul noptii prin mijlocul strazii, asa cum face de obicei. Isi va lasa sperantele libere, pentru prima oara in ultimii cativa ani si convingerea ca viata i se va schimba ii va proteja eul cu aripile ei maiestuoase.
Rasarit cald de soare. Rasarit roz perlat infasurat in dantele aurii. Rasaritul dupa noaptea de tortura, noaptea in care i s-a varsat sangele. A reusit sa isi roada legaturile si sa isi taraie corpul mai mult mort decat viu din altarul unde ar fi trebuit sa fie sacrificata. Cu bratele dislocate, cu sange pe maini, cu pielea jupuita pe gambe, cu parul smotocit si plina de cicatrici si arsuri...s-a tarat in patru labe afara din altar, lasand in urma o dara de lichide corporale.
Gusta nesatula din parfumul soarelui de care s-a ascuns...din mangaierea vantului discret.
Ce diferenta poate face un sarut...
Dar acum stie ca aberatiile astea mistice nu le poate crede decat o minte mistica, mintea de copil. Ea cea de azi a gasit o alta solutie de a trece peste problme. Cu ceai, sau cafea, vodka sau vin rosu. Si vinul rosu, nu il va sorbi oricum domnisoara, ci cu zahar. Mult zahar.
Va privi pe geam bandu-si vinul indulcit, fumand o tigara...la fel cum face de ani de zile. Muzica o va asculta la un volum foarte mic, savurand nemiscarea de care nu mult se poate bucura. Curand se va lumina, si toti oamenii isi vor parasi casele calduroase, vor iesi in frigul de afara ca sa ia metroul si sa se duca la munca. Dar ea nu trebuie sa faca asta. Defapt, nu va iesi din casa cu saptamanile. A adoptat fara sa vrea, comportamentul unei persoane pe care a cunoascut-o in trecut, in adolescenta. O persoana care i-a obsedat mintile fragile si le-a impins de colo-colo, izbindu-le de peretii cranieni, de sinapse, de dorintele ei, iar cand gustul lasat de aceste sentimente devenea prea amar, isi potolea limba cu vin indulcit si mitea cu o doza de plans. Plaansul, zice ea, e un mod bun de a-ti elibera nervii si frustrarile. Nu ranesti pe nimeni asa. Iar cand simti ca trebuie sa ranesti ceva, raneste-ti propria persoana. Intotdeauna, daca ceva nu a mers cum vroiai, nu esti vinovat decat tu. Tu cu prestantele tale care nu s-au ridicat destul de sus, cu incercarile tale patetice, cu umanitatea ta care te impinge spre ignoranta si nemernicie. Si desi nu ranise pe nimeni, era in proprii ochi o nemernica.
Dar astazi, domnisoara isi va sorbi incet vinul indulcit, isi va raspandi gustul pe buzele-i fragede, va prinde putina culoare in obraji si isi va relaxa somaticul. Se va lasa cuprinsa de amorteala, iti va simti propriul corp moale si alb, isi va vedea ochii lai clari, mai sticlosi si mirosul parului ei si-l va simti ca si cum ar fi altcineva. Cineva care o adora, cineva care nu i-ar reprosa ca doarme prea mult sau ca oboseala o impiedica sa se miste prea mult.
Nu este aceasta dedublare sanatoasa? In lipsa ei, singuratatea, stresul, deprimarea, i-ar fi scurtat viata fara ezitare. De cate ori nu a facut oare dragoste cu acest alter ego? Si cate orgasme nu au impartit cand lumea parea ca le tranteste la pamant? Au fost mereu impreuna si mai apropiate ca orice prieteni. Singura dragoste de care ar fi avut nevoie.
"De ce trebuie sa iubim pe altcineva? Eu pot sa te iubesc doar pe tine si nu vreau sa te impart".
"Nu stiu de ce trebuie sa iubim pe cineva...cred ca trebuie. Ne place. Nu vreau sa fiu pusa in situatia de a respinge...va suferi."
"Asa vom suferi noi!"
"Va fi bine. Culca-te."
Dar nu a fost bine.
"Ai de ales, eu sau el!!!"
"Nu ma obliga sa aleg...te rog! te rog nu pleca!"
"Nu vrei sa alegi? Nici nu ar trebui sa alegi defapt! eu sunt singura optiune! dar nu ma mai vrei. Adio!
"Nu pleca! Asculta, te rog.."
"Am auzit destul. Nici macar de mine nu ai nevoie. Iti esti autosuficienta, de asta ma ucizi acum."
Si asa s-a dus alter egoul, iar ea nu mai avea cui sa ii faca confidente. A ramas pe deplin singura, langa niste pseudo-prieteni ce nu i se puteau strecura prin vise, prin vene, prin vermis, ce nu ii puteau sti gandurile, poemele si tristetile. Defapt, nici nu se mai ranea pe sine cand simtea nevoia sa raneasca pe cineva, intrucat in proprii ei ochi nu mai era cineva.
Timpul a trecut si amintirile dureroase i-au ingropat zambetul in pene arse.
Dar in aceasta seara, zambeste. Cineva i-a trimis un sarut spre buze, cineva din trecut, un bun prieten pe care-l folosise ca model pentru un nou alter ego. Iar acum nu mai avea nevoie nici de acesta. Prietenul ei s-a intors, si si-au jurat sa nu mai lase nimic sa-i desparta, si-au jurat sa nu isi mai incalce promisiunile, sau sa se indoaie unul de celalalt.
In seara aceasta isi va bea vinul zambind, isi va lasa gandurile sa rezoneze cu ritmurile muzicii si isi va face plimbarea de la miezul noptii prin mijlocul strazii, asa cum face de obicei. Isi va lasa sperantele libere, pentru prima oara in ultimii cativa ani si convingerea ca viata i se va schimba ii va proteja eul cu aripile ei maiestuoase.
Rasarit cald de soare. Rasarit roz perlat infasurat in dantele aurii. Rasaritul dupa noaptea de tortura, noaptea in care i s-a varsat sangele. A reusit sa isi roada legaturile si sa isi taraie corpul mai mult mort decat viu din altarul unde ar fi trebuit sa fie sacrificata. Cu bratele dislocate, cu sange pe maini, cu pielea jupuita pe gambe, cu parul smotocit si plina de cicatrici si arsuri...s-a tarat in patru labe afara din altar, lasand in urma o dara de lichide corporale.
Gusta nesatula din parfumul soarelui de care s-a ascuns...din mangaierea vantului discret.
Ce diferenta poate face un sarut...
Thursday, March 14, 2013
More digital art
Hello! today I rediscovered an old passion: photomanipulation. However, I will not post here something that would not be in the theme of the blog.
In other words, those of you that visit my blog(and seem to enjoy it, wink wink), are welcome to also take a look at my Deviations. You will find the link below, don't be shy, click it!
http://elisebast.deviantart.com/
In other words, those of you that visit my blog(and seem to enjoy it, wink wink), are welcome to also take a look at my Deviations. You will find the link below, don't be shy, click it!
http://elisebast.deviantart.com/
The Liar
The eyes amaze me to this day, they seem so natural, so clear, vivid, lifelike, seductive, inspiring...
Aletheia
Sa beau din raul Lethargiei, paharul inmanat de vaslasul
batran
Sa-nceteze aletheia*, anamneza* si vizarea*,
Sa se dezlantuie luntrea si seninatatea sa ma cuprinda.
In schimbul unui banut, doar un banut, imi va oferi uitarea*
Durerii ce m-a schingiuit pe mii de cruci
Si toate le-am purat pe umerii franti
Pe aripile-mi parjolite, sub soarele asupritor a carui raza
sunt.
Sa ating autenticitarea lui Dasein* prin moarte, prin smirna
si tamaie!
Frunze, ninsoare, lacrimi si inimi frante vor cadea pe
mormantu-mi
La care nu esti binevenit ca muritor nedemn, coplesit de ate*,
Inconstient la sine, la lume, la egalitate, ca demon te vei defini
Caci ai decis in lumea umbrelor sa ramai de-a pururi.
Si realitatea e doar ceea ce TU simti, si indoiala
inaltatoare
Nu are loc in inima ta, nici in sufletul pe care l-ai
alungat
Odata cu “Das Licht”* . Vei ramane chiar sub profan*,
Lipsit de pana sau ciocan*, lipsit de foc, lipsit de antidot
La todetita* ce te-ndoaie si te stoarce de speranta,
De putere, de setea de-a cunoaste…esti mai mort decat voi fi
vreodata.
Dictionar filosofic simplificat:
aletheia- stare de cunoastere, la greci
anamneza- concept platonician, amintire a ideilor pe care sufletul le-ar fi contemplat in existența sa antepamanteana.
vizare- concept husserlian, se refera la constiinta, atat timp cat constiinta vizeaza, fiinta umana este vie
uitarea: in mitul original, decedatului ii se pun banuti in palma sau pe pleoape, pentru a plati luntrasul ce ii va duce pe lumea de dincolo. Totusi, banutul nu este dat pentru efortul vaslasului, ci pentru paharul din apa raului, ce aduce cu sine impacarea, uitarea celor lumesti. Acesta este un mit pagan, dincolo de el rezida ideea ca iadul este pe pamant, se plateste in timpul vietii pentru greselile facute.
Dasein: spiritul la Heidegger, se refera la faptul-de-a-fi-in-lume, faptul-de-a-fi-in-moarte, faptul-de-a-fi-in-vederea-a, faptul-de-a-fi-impreuna.
ate: se refera la starea de ate, ce poarta numele zeitei Ate, cea ce provoca deziluzii, falsitate si neplacere. Putem sa ne referim la aceasta stare ca fiind si o stare de ascundere, in functie de caz. Starea de ascundere a Daseinului, ce nu se arata ca lucru in sine.
das licht: lumina, in germana. Concept Heideggerian ce se refera la cunoastere
profan: concept eliadesc. Lumea se imparte in lumea profana, cea ce o putem percepe imediat si inautentic, lume materiala,; si lumea sacra, lume a ideilor, a magicului, a misticului
pana sau ciocan: modalitatile de a filosofa, cu aluzie la Nietzsche, cel ce "filosofa cu ciocanul" distrugand sistemele ce au fost create pana la dansul, considerandu-le nesanatoase pe motiv ca se bazau pe un mod de a fi nesanatos, acela influentat de crestinismul care ataca vointa de a trai.
todetita: una din bolile spiritului la care face referire Noica in "Cele sase maladii ale spiritului contemporan" , todetita se refera la lipsa individualului, celelalte maladii sunt : catholita(din grecescul kathoulu, nevoia de a-si ridica propria persoana la o forma variabila de universalitate), horetita( din grecescul horos, este maladia ce se produce din neputiinta de a infaptui conform propriei dorinti). Desigur, celelalte trei maladii sunt reversul celor sus numite: atodetita, achatolita, ahoretita
Dictionar filosofic simplificat:
aletheia- stare de cunoastere, la greci
anamneza- concept platonician, amintire a ideilor pe care sufletul le-ar fi contemplat in existența sa antepamanteana.
vizare- concept husserlian, se refera la constiinta, atat timp cat constiinta vizeaza, fiinta umana este vie
uitarea: in mitul original, decedatului ii se pun banuti in palma sau pe pleoape, pentru a plati luntrasul ce ii va duce pe lumea de dincolo. Totusi, banutul nu este dat pentru efortul vaslasului, ci pentru paharul din apa raului, ce aduce cu sine impacarea, uitarea celor lumesti. Acesta este un mit pagan, dincolo de el rezida ideea ca iadul este pe pamant, se plateste in timpul vietii pentru greselile facute.
Dasein: spiritul la Heidegger, se refera la faptul-de-a-fi-in-lume, faptul-de-a-fi-in-moarte, faptul-de-a-fi-in-vederea-a, faptul-de-a-fi-impreuna.
ate: se refera la starea de ate, ce poarta numele zeitei Ate, cea ce provoca deziluzii, falsitate si neplacere. Putem sa ne referim la aceasta stare ca fiind si o stare de ascundere, in functie de caz. Starea de ascundere a Daseinului, ce nu se arata ca lucru in sine.
das licht: lumina, in germana. Concept Heideggerian ce se refera la cunoastere
profan: concept eliadesc. Lumea se imparte in lumea profana, cea ce o putem percepe imediat si inautentic, lume materiala,; si lumea sacra, lume a ideilor, a magicului, a misticului
pana sau ciocan: modalitatile de a filosofa, cu aluzie la Nietzsche, cel ce "filosofa cu ciocanul" distrugand sistemele ce au fost create pana la dansul, considerandu-le nesanatoase pe motiv ca se bazau pe un mod de a fi nesanatos, acela influentat de crestinismul care ataca vointa de a trai.
todetita: una din bolile spiritului la care face referire Noica in "Cele sase maladii ale spiritului contemporan" , todetita se refera la lipsa individualului, celelalte maladii sunt : catholita(din grecescul kathoulu, nevoia de a-si ridica propria persoana la o forma variabila de universalitate), horetita( din grecescul horos, este maladia ce se produce din neputiinta de a infaptui conform propriei dorinti). Desigur, celelalte trei maladii sunt reversul celor sus numite: atodetita, achatolita, ahoretita
Tuesday, March 12, 2013
Elise enjoying the autumn wind
"Elise enjoying the autumn wind in her hair".
I did not forget about the promise I made, Portraits of Eloise and Evangeline coming up! In addition to them, I will also add for you paintings of The Saviour (no, not Jesus), the unknown tired rider that helped Elise rebuild her Labyrinth Garden.
Also, I would like to announce that in a matter of days, you will also have the english version of my stories.
'Till then...don't let the wind dry up your tears.
Monday, March 11, 2013
De gradul III
Buna ziua. Ma numesc Elise, si urmeaza sa va spun ca nu exista moarte demna. Demn poate fi doar modul in care traiesti. Nici chiar regii, cavalerii sau vitejii pe care istoria i-a consacrat nu au murit cu demnitate. Ceea ce incerc sa subliniez prin asta este ideea ca moartea mea, ca si a ta, si a lui si a lor,va fi ne-demna. Toate actele morale duse la indeplinire in scurta si patetica viata cu care ai fost binecuvantat nu te vor face sa arati mai bine cand iti vei da duhul eliberandu-ti sistemul digestiv pentru ultima oara. Ce e asa demn la a muri cu rahat la cur? Sau plangadu-ti de mila si de frica? pe de alta parte, daca nu iti plangi de mila, te-ai cam impacat cu gandul ca ai sa mori asa cum te-ai nascut.
Criminalii sunt aceia care ne scutesc de viata si de greutatea demnitatii. Si criminalii sunt de multe feluri, dar ii vom reduce aici la doua tipuri, criminali si spiritului si criminali ai trupului.
Unii reusesc chiar sa combine cele doua tipuri. Pe acestia din urma ii vom numi hibrizi.Sa retinem de asemenea ca unii criminali nu sunt persoane... Asez aceste randuri in onoarea unei bune prietene ce a avut ocazia de a studia indeaproape un asemenea specimen.
"Are colti, iubita mea. Colti imensi pe care ii infinge cu sete in carnea mea ca sa imi suga pe acolo sufletul. Si macar de ar termina deodata, dar asa nu ar mai fi placut pentru el. Vezi tu, astia sunt si sadici. Nu le e de ajuns sa te ucida, dar trebuie sa te ucida prin tortura, sa isi atinteasca privirea rece asupra ta cand te zbati neajutorat pe gresia alba, ca o ganganie impunsa cu acul si pusa la insectar. Stii cum sunt unii copii care smulg aripile fluturilor ca sa ii vada cum se misca spasmodic de durere? Cam asa si in cazul asta. Prind o placere care ii face sa se simta mai vii cand privesc la corpul viermiform al unei biete ganganii care se zbate pentru viata. Doar ca judecatori ontologici se pot simti in putere, asta pentru ca defapt, nu au nicio putere. Asa se razbuna pe propria incompetenta, cand vorbim de adulti, La copii e alta poveste. Isi inchipuie ca defapt chinuind insecta, isi impun vointa asupra parintilor care i-au pedepsit pe nedrept...dar nu toti criminalii sunt umani. Unii sunt in mintea ta".
Asta este o scrisoare destul de veche. Intr-una mai recenta, imi povesteste despre cum este sa bei cafeaua fara zahar, despre cum este sa iti refuzi orice placere.
"Asta pentru ca, iubita mea draga, daca iti faci asemenea placeri, se va bucura si mai mult cand iti smulge spiritul".
Ah...dar eu nu trebuie sa ma ingrijorez de asta. Spiritul meu sta conservat in anumite obiecte pe care nimeni nu va pune mana vreodata. In bijouxurile mele, in peretii camerei mele, in patul in care atat mi-au sangerat incheieturile si in care mi-au zacut durerile. Amintirile mele rupeau particele mici din angoasa mea, se scurgeau prin canalele trupului meu- ca niste vene energetice- ieseau prin varfurile degetelor, prin lacrimi sau prin insasi privirea mea, si se lipeau de pereti...peretii de acum imbibati de mine, ca fitilul unei lumanari imbibat in ceara topita ce-i mentie vie si calda flacara usturatoare.
"Dar vezi tu...simt cum ma schimb...cum devin din ce in ce mai putina. Raman o goala carcasa...o bucata de carne si atat! Draga mea, ma tem de moartea ce-mi pare iminenta...si nu la moartea trupeasca ma refer..."
"Ma duc, iubito. Ma sting...iata ultimele mele cuvinte inainte sa devin altceva...ma poti ucide, oricine poate ucide in fond, e un instinct de baza iar omul are posibilitatea sa traiasca ori ca animal, ori ca Fiinta. Ma poti ucide chiar fara regrete, fara procese de constiinta, fara lacrimi, fara vreun tremur al mainilor. Ai putea da dovada chiar de o precizie aproape medicala, ai putea fi un artist in crima, dar retine asta...daca eu voi cadea, te voi lua cu mine. Noptile, cand vei sta confortabil in patul tau imbibat de mine, fara motiv inima va incepe sa iti bata mai repede...in arpegii de angoasa, in vibrari de transcendent, apoi, de nicaieri, focul in care m-ai impins iti va frige mainile si fata iar tu il vei vedea si ii vei simti caldura inabusitoare pe obrazul tau patat de sange. Si vei arde la nesfarsit, si te vei fi obisnuit cu focul iar aceasta este cea mai groaznica soarta pentru un biet suflet. Cenusa mea nu ti-o vei spala nicicand de pe maini, si zgarieturile mele iti vor brazda pielea pana va putrezi. Si te vor urma acestea si dincolo de mormant, lipindu-se de spiritul tau ingrasat din durerea altora. Si vei fi intr-atat de obez, incat nu va fi nevoie sa fii constrans pentru tortura. Daca eu cad, te voi lua cu mine....".
Si tu imi lipsesti...dar nu am indraznit sa plang pentru tine, draga mea. Am ramas fara lacrimi, toate s-au scurs dincolo de plansa a ceea ce as putea cuprinde cu intelesul.
Pastrez cu sfintenie tot ce mi-ai lasat si incerc sa-ti tin amintirea vie, dar ce as putea sa spun acum? "sper ca acel foc mistuitor sa nu te parleasca prea tare"? M-am impacat cu ideea ca te-ai dus... ca nedreptatea domneste si ca in ultima instanta, tot ce ne ramane este razbunarea dulce-acrisoara. Razbunarea la al carei gand ne trec fiori reci pe sira spinarii. Imi voi aminti mereu ceaiurile pe care le serveam impreuna, si mai ales in zilele de toamna cand ploua...
"Nu imi vine sa cred! m-a adus inapoi! sunt bine...sunt in viata! Da, mi-au ramas cicatrici, dar mi-am castigat razboiul. Si vom putea relua vechiul obicei de a bea ceai negru in zilele ploioase, si in noptile depline, fara vant doar noi ne vom tine de maini si vom topai in cerc ca vrajitoarele in vremea Sabbatului, iar prin singuratati doar rasul noastru dement va zgudui linistea...si vom canta iarasi ca atunci:
< Антихрист уже здесь, среди вас,
Он смотрит на мир из ваших глаз.
В каждом заронил он зерно темноты.
Может быть, он – это я или ты. > "
Criminalii sunt aceia care ne scutesc de viata si de greutatea demnitatii. Si criminalii sunt de multe feluri, dar ii vom reduce aici la doua tipuri, criminali si spiritului si criminali ai trupului.
Unii reusesc chiar sa combine cele doua tipuri. Pe acestia din urma ii vom numi hibrizi.Sa retinem de asemenea ca unii criminali nu sunt persoane... Asez aceste randuri in onoarea unei bune prietene ce a avut ocazia de a studia indeaproape un asemenea specimen.
"Are colti, iubita mea. Colti imensi pe care ii infinge cu sete in carnea mea ca sa imi suga pe acolo sufletul. Si macar de ar termina deodata, dar asa nu ar mai fi placut pentru el. Vezi tu, astia sunt si sadici. Nu le e de ajuns sa te ucida, dar trebuie sa te ucida prin tortura, sa isi atinteasca privirea rece asupra ta cand te zbati neajutorat pe gresia alba, ca o ganganie impunsa cu acul si pusa la insectar. Stii cum sunt unii copii care smulg aripile fluturilor ca sa ii vada cum se misca spasmodic de durere? Cam asa si in cazul asta. Prind o placere care ii face sa se simta mai vii cand privesc la corpul viermiform al unei biete ganganii care se zbate pentru viata. Doar ca judecatori ontologici se pot simti in putere, asta pentru ca defapt, nu au nicio putere. Asa se razbuna pe propria incompetenta, cand vorbim de adulti, La copii e alta poveste. Isi inchipuie ca defapt chinuind insecta, isi impun vointa asupra parintilor care i-au pedepsit pe nedrept...dar nu toti criminalii sunt umani. Unii sunt in mintea ta".
Asta este o scrisoare destul de veche. Intr-una mai recenta, imi povesteste despre cum este sa bei cafeaua fara zahar, despre cum este sa iti refuzi orice placere.
"Asta pentru ca, iubita mea draga, daca iti faci asemenea placeri, se va bucura si mai mult cand iti smulge spiritul".
Ah...dar eu nu trebuie sa ma ingrijorez de asta. Spiritul meu sta conservat in anumite obiecte pe care nimeni nu va pune mana vreodata. In bijouxurile mele, in peretii camerei mele, in patul in care atat mi-au sangerat incheieturile si in care mi-au zacut durerile. Amintirile mele rupeau particele mici din angoasa mea, se scurgeau prin canalele trupului meu- ca niste vene energetice- ieseau prin varfurile degetelor, prin lacrimi sau prin insasi privirea mea, si se lipeau de pereti...peretii de acum imbibati de mine, ca fitilul unei lumanari imbibat in ceara topita ce-i mentie vie si calda flacara usturatoare.
"Dar vezi tu...simt cum ma schimb...cum devin din ce in ce mai putina. Raman o goala carcasa...o bucata de carne si atat! Draga mea, ma tem de moartea ce-mi pare iminenta...si nu la moartea trupeasca ma refer..."
"Ma duc, iubito. Ma sting...iata ultimele mele cuvinte inainte sa devin altceva...ma poti ucide, oricine poate ucide in fond, e un instinct de baza iar omul are posibilitatea sa traiasca ori ca animal, ori ca Fiinta. Ma poti ucide chiar fara regrete, fara procese de constiinta, fara lacrimi, fara vreun tremur al mainilor. Ai putea da dovada chiar de o precizie aproape medicala, ai putea fi un artist in crima, dar retine asta...daca eu voi cadea, te voi lua cu mine. Noptile, cand vei sta confortabil in patul tau imbibat de mine, fara motiv inima va incepe sa iti bata mai repede...in arpegii de angoasa, in vibrari de transcendent, apoi, de nicaieri, focul in care m-ai impins iti va frige mainile si fata iar tu il vei vedea si ii vei simti caldura inabusitoare pe obrazul tau patat de sange. Si vei arde la nesfarsit, si te vei fi obisnuit cu focul iar aceasta este cea mai groaznica soarta pentru un biet suflet. Cenusa mea nu ti-o vei spala nicicand de pe maini, si zgarieturile mele iti vor brazda pielea pana va putrezi. Si te vor urma acestea si dincolo de mormant, lipindu-se de spiritul tau ingrasat din durerea altora. Si vei fi intr-atat de obez, incat nu va fi nevoie sa fii constrans pentru tortura. Daca eu cad, te voi lua cu mine....".
Si tu imi lipsesti...dar nu am indraznit sa plang pentru tine, draga mea. Am ramas fara lacrimi, toate s-au scurs dincolo de plansa a ceea ce as putea cuprinde cu intelesul.
Pastrez cu sfintenie tot ce mi-ai lasat si incerc sa-ti tin amintirea vie, dar ce as putea sa spun acum? "sper ca acel foc mistuitor sa nu te parleasca prea tare"? M-am impacat cu ideea ca te-ai dus... ca nedreptatea domneste si ca in ultima instanta, tot ce ne ramane este razbunarea dulce-acrisoara. Razbunarea la al carei gand ne trec fiori reci pe sira spinarii. Imi voi aminti mereu ceaiurile pe care le serveam impreuna, si mai ales in zilele de toamna cand ploua...
"Nu imi vine sa cred! m-a adus inapoi! sunt bine...sunt in viata! Da, mi-au ramas cicatrici, dar mi-am castigat razboiul. Si vom putea relua vechiul obicei de a bea ceai negru in zilele ploioase, si in noptile depline, fara vant doar noi ne vom tine de maini si vom topai in cerc ca vrajitoarele in vremea Sabbatului, iar prin singuratati doar rasul noastru dement va zgudui linistea...si vom canta iarasi ca atunci:
< Антихрист уже здесь, среди вас,
Он смотрит на мир из ваших глаз.
В каждом заронил он зерно темноты.
Может быть, он – это я или ты. > "
Saturday, March 9, 2013
Angoasa
oncologoic...scumpa apatie...
ploua marunt in curtea scolii parasite.
corbii zboara , uneori mai ciugulesc
dintr-o pisica moarta...si ploua marunt.
parfumuri de fabrici relaxeaza angoasa orei
de franceza.
ploua. nu isi mai aminteste de mine.
nu se
gandeste la mine acum.
si niciodata
oncologic .
rasuflare
rece , ftizica , pe gatul meu bolnav.
batista plina de sange
azvarlita pe pat ca o femeie folosita si uitata.
doarme pe jos , podeaua trosneste ,
in departari vibreaza voci de corbi.
frunze cad si ploua
O vara calduroasa
<“Dati-va la o parte! Pana nu e prea tarziu!”
Striga de zor medicul ambulantei .
Nimeni nu il asculta , era deja prea tarziu ,
EA era moarta …
Ziua s-a scurs incet apoi …
Soarele parca tot vroia sa stea pe cer
Ca sa ne ucida pe toti .
Doar pe EL nu il afecta lumea exterioara .
Privea cuminte din fotoliul sau
Cum cladirea se topeste , ramanand doar
Scheletul de metal inrosit .
Privea in gol , nu-i venea sa creada!
Acum o secunda era cu EA . E imposibil
Ca totul sa se fi schimbat atat de repede .
Unde e EA? EA doarme undeva ,
Unde oamenii o analizeaza crezand ca a murit .
Iar EA le rade in nas .
Atat de prosti sunt .
Iar EL …EL o asteapta acasa , cum face de obicei .
Cu televizorul deschis…purici .
Se uita in gol…
Ba la ceas…pe cer…asteapta sa vina si EA .
Scheletul metalic al
cladirii se topeste…
Caldura dilata Timpul .
Ar putea incerca sa se ia la intrecere cu Lumina ,
Sa dea Timpul inapoi , sa o mai vada o data…
Iese pe balcon …norii se scurg de pe cerul rosu
In picaturi de plasma solara…
Acopera desertul , pamantul crapat…
Frunze si plante moarte acopera cadavrele .
Nu o sa mai ploua .
Sare in gol si e prins de o floare alba .
Totul se schimba…
E lumina…e viata…
Se aude ploaia…
Noaptea de ieri a fost cea mai blanda noapte…
Atunci Lumina era vie , EA era vie , EL era viu .
O priveste cum doarme…cum respira incet…
Cum buclele ii viseaza pe umeri ,
Cum ii curge o lacrima in vis…
O adora . Doar o priveste fara sa o atinga
Ii miroase lacom parfumul discret .
Ziua de ieri , cea mai dureroasa amintire…
EL doar statea in fotoliul sau , privind cerul .
Se ridica si iese pe balcon .
Se arunca…dar nu il mai prinde nimic .>
Se trezeste speriata . A fost un vis .
Plansese in somn . Ia o batista si isi sterge
Obrazul palid si ochii rosii .
Doar un vis…
Se imbraca si iese…
Caldura e insuportabila . Timpul se dilata…
Norii se topesc . EA uitase sa isi ia pastilele .
Ameteste…cade .E prea cald pentru EA .
Cineva cheama ambulanta…
Lume se aduna in jurul ei .
Medicul striga fara sa fie luat insa in seama :
“ Dati-va la o parte ! pana nu e prea tarziu!”
Timpul se scurge prea incet ,
Dar pentru EL nu conta .
EL o astepta , ca de obicei , acasa ,
Cu televizorul deschis…
Se uita la ceas … se uita la cer…
O visa…
From a romantically troubled adolescence
To feel your spirit being purified through the pain of love, to feel happy in your suffering, for pain is what makes us alive.
Not a general happiness, in the classical way of understanding. But a spiritual one. When your spirit goes higher(and you actually feel like you are about to be ripped apart) with no particular reason... asceticism, denying pleasures onto your body for that is the only way to feed your spirit.
Thursday, March 7, 2013
All for music
Our latest work, a music website!
Yup, now you can surf for music and discover new artists on MusicFanatics.
All my compliments to our PHP programmer and web developer: Mandache Ciprian.
Our cooperation will continue, and hopefully we will create many more sites for your entertainment.
Enjoy ! you will find the link below:
http://music-fanatics.vv.si/
Yup, now you can surf for music and discover new artists on MusicFanatics.
All my compliments to our PHP programmer and web developer: Mandache Ciprian.
Our cooperation will continue, and hopefully we will create many more sites for your entertainment.
Enjoy ! you will find the link below:
http://music-fanatics.vv.si/
Meeting Elise
You will soon meet the other two, Evangeline and Eloise.
You may consider this a privilege , as we have agreed to let you take a look in our world.
Wednesday, March 6, 2013
Ducesa
Lumina obscura a unei zile din multele ce au urmat Tragediei ce a lovit umanitatea, pe cat de dureros, pe atat de dramatic.
Aerul palid si incandecent coloreaza monocrom peisajul solitar. Au ramas blocurile inalte in picioare,de un gri ceausist, aliniate unul langa altul, la milimetru, cu o disciplina obsesiva, iesita de sub control. Nu exista urme de umanitate in aceasta arhitectura minimalista. Doar geamurile le lipsesc, totusi ramele ferestrelor sunt intacte. Nici urma de cioburi sau de mizerie. Totul este aranjat, curat, trotuarele sunt libere, fara masini sau gunoaie, plantele nu ies din curti, si nicio vietate nu bantuie.
Ma numesc Elise. Sunt unul dintre putinii supravietuitori. am un apartament la ultimul etaj al unui astfel de bloc. Peretii sunt albi, curati, mobila putina si argintie, iar in loc de perdele am folii lungi si groase de plastic gri. Apartamentul meu este singurul ce are geamuri.
Eram la birou, scriindu-mi memoriile, sperand ca daca voi inceta din existenta, cineva le va gasi. Sunt asa ahtiata dupa socializare, incat actul asta disperat, devenit cliseu, este singurul ce imi da speranta ca gandurile mele nu se vor fi risipit in van. Atat de departe merge admiratia mea pentru viata si pentru capacitatile creierului, incat pentru mine, fiecare gand este o mica minune. Un element magic intr-o existenta profana. Dar nu reusesc sa inteleg, ce s-a intamplat cu restul lucrurilor magice. Unde sunt zanele, puterile magice, vrajitorii, grifonii? De ce doar capacitatile cognitive au ramas printre noi? Cum sa le putem exersa fara celelalte elemente magice...?
Am adoptat doua pisici, din plictiseala, din pasiune pentru feline, din nevoia de afectiune. In acea zi, una dintre ele a zbughit-o pe usa. La cateva secunde, dupa ce mi-am dat seama ce s-a intamplat, am fugit dupa ea. Iesise in curtea blocului fugind de colo colo, iar eu dupa ea, incercand sa o prind. Ajunseseram sa ne fugarim in jurul unui copac, dar miscarile imi erau lente, si deveneau din ce in ce mai lente. Aceasta anomalie in contiuumul spatio-temporal m-a prins in ea toata dupa amiaza. Cu miscari lente si pasi grei, ca si cum as fi fost prinsa intr-o balta de noroi, am reusit n final sa ma apropii de usa blocului si sa ma eliberez din zona bantuita. Intre timp, pisica se intorsese acasa...iar acum era timpul.
Dupa o groasa usa metalica, e camera. Camera unde pelvisuri porcine atarna suspendate de tavan. Unul este pe cale sa nasca, iar eu ii voi fi moasa. Vaginul dilatat scuipa sange purulent la fiecare contractie. Labiile inferioare, latite ca niste bucatele de carne, scarbavnice, buboase, flutura la eliberarile de aer ale contractiilor vaginale. Imi bag mana in acel loc grosier, trec de labiile imense si ajung in miezul secretiilor branzoase si imputite. Trec de vaginul gelatinos, dilatat si ros de candida. Apoi, simt o copita. Picioarele pelvisului abia acum se misca spasmodic, impulsuri somatice, nicidecum un raspuns la durere. Durerea nu exista in lipsa analizatorului. Ce existenta vegetativa...
Trag de copita si scot purcelul acoperit de sange. Da din copite guitand, ii rup cu dintii cordonul ombilical si il asez jos, langa singura scroafa. Din pacate, desi ea este scroafa "clasica" pe care o stim cu totii la infatisare, este si ea...inceata la minte. Nu stie ce se intampla cu ea, nu recunoaste senzatia de foame, sau nevoia biologica de golire a colonului sau a vezicii urinare. Totusi o tin pentru caare tot timpul lapte.
Abia atunci ridic privirea si il vad privindu-ma, plutind la fereastra Camerei. Vishnu. Cu privirea rece si toate chakrele deschize, emana energie in valuri gigantice ce ma topesc parca chiar fizic. Pielea, inima, muschii, durerile, amintirile, deceptia, dorinta...toate de topesc in eter, in timp; devin una cu canapeaua, cu biroul, cu pelvisul ce tocmai a nascut.
Fara griji, fara ganduri, fara intentii, fara vise, fara a respira.
In adanc...Eloise tipa din pieptul ei micut, cu o forta feroce ce ma aduce inapoi, ma revigoreaza si ma ajuta sa ma impotrivesc lui Vishnu. Clipesc rapid, imi iau pulsul...bataile inimii sunt atat de rapide incat nu le pot numara. Sunt energizata de sus pana jos, din interior inspre exterior. Sunt bulgare de energie pura, energie orbitoare pana si pentru Vishnu. Explodez de putere, simt ca as putea muta muntii...ca as putea schimba totul. Umanitatea imi dicteaza sa iau purcelul si sa il ascund. Are firicele blonde de par pe pielea roz. Simt ca el ar putea ajunge un mare intelept, un salvator, cel ce va schimba totul in bine si va face lumea ceea ce a fost inainte. El este cel ce va drege lumea, rivanolul de pe rana, antibioticul umanitatii, Mesia.
Il cuprind in brate si fug cu el sperand ca il pot salva...si atunci imi amintesc. Stiau! Stiau! ei cei ce gasesc frumosul in amputare, in viol, in violenta asupra femeii, in necrofilie, pedofilie, si varii combinatii intre ele. "Butchered at Birth". Cum de nu mi-am dat seama inainte?
Strang purcelul la piept si fug, sperand ca la randul meu voi gasi o Alice care sa imi salveze copilul. Ochii lui Visnu plutesc incandescenti asupra spiritului meu blocandu-mi miscarile, amortindu-ma si dandu-mi o stare de lesin. Purcelul guita, ii simt inima batand tare la pieptul meu, ii simt caldura pielii si copitelele cu care loveste speriat in toate partile. Spatele meu se lateste devenind un scut cruciat menit sa apere Salvatorul. Toata durerea umanitatii se abate asupra mea, pe spatele meu...biciuiri, rupturi, jupuire, arsuri, intepaturi, impulsaturi, lovituri, privirea Zeului pagan.
Rig Vega va arde, odata cu Vishnu si asta datorita mie!
Puiul demonului va domina peste lumea decazuta si va supune fiece suflet la ceea ce merita! cel ce merita sa sufere va ramane schilodit intru eternitate, fara posibilitatea de reincarnare ca fiinta demna. Cel merituos va fi supus la incercari pana va ceda umanitatii sale pacatoase si va fi pedepsit. Fiecare va primi ceea ce merita, ceea ce a meritat dintotdeauna.Regulile prea blande ale societatii vor fi inlocuite, favorizati vor fi cei genetic stabili si curati.
Durere fulgeratoare in sira spinarii....amorteala....negru....
Doar un vis? Doar un vis... m-am trezit transpirata plina de zgarieturi pe piept si vanatai pe picioare. Probabil am dat cu picioarele in pat incercand chipurile sa fug...
Aerul palid si incandecent coloreaza monocrom peisajul solitar. Au ramas blocurile inalte in picioare,de un gri ceausist, aliniate unul langa altul, la milimetru, cu o disciplina obsesiva, iesita de sub control. Nu exista urme de umanitate in aceasta arhitectura minimalista. Doar geamurile le lipsesc, totusi ramele ferestrelor sunt intacte. Nici urma de cioburi sau de mizerie. Totul este aranjat, curat, trotuarele sunt libere, fara masini sau gunoaie, plantele nu ies din curti, si nicio vietate nu bantuie.
Ma numesc Elise. Sunt unul dintre putinii supravietuitori. am un apartament la ultimul etaj al unui astfel de bloc. Peretii sunt albi, curati, mobila putina si argintie, iar in loc de perdele am folii lungi si groase de plastic gri. Apartamentul meu este singurul ce are geamuri.
Eram la birou, scriindu-mi memoriile, sperand ca daca voi inceta din existenta, cineva le va gasi. Sunt asa ahtiata dupa socializare, incat actul asta disperat, devenit cliseu, este singurul ce imi da speranta ca gandurile mele nu se vor fi risipit in van. Atat de departe merge admiratia mea pentru viata si pentru capacitatile creierului, incat pentru mine, fiecare gand este o mica minune. Un element magic intr-o existenta profana. Dar nu reusesc sa inteleg, ce s-a intamplat cu restul lucrurilor magice. Unde sunt zanele, puterile magice, vrajitorii, grifonii? De ce doar capacitatile cognitive au ramas printre noi? Cum sa le putem exersa fara celelalte elemente magice...?
Am adoptat doua pisici, din plictiseala, din pasiune pentru feline, din nevoia de afectiune. In acea zi, una dintre ele a zbughit-o pe usa. La cateva secunde, dupa ce mi-am dat seama ce s-a intamplat, am fugit dupa ea. Iesise in curtea blocului fugind de colo colo, iar eu dupa ea, incercand sa o prind. Ajunseseram sa ne fugarim in jurul unui copac, dar miscarile imi erau lente, si deveneau din ce in ce mai lente. Aceasta anomalie in contiuumul spatio-temporal m-a prins in ea toata dupa amiaza. Cu miscari lente si pasi grei, ca si cum as fi fost prinsa intr-o balta de noroi, am reusit n final sa ma apropii de usa blocului si sa ma eliberez din zona bantuita. Intre timp, pisica se intorsese acasa...iar acum era timpul.
Dupa o groasa usa metalica, e camera. Camera unde pelvisuri porcine atarna suspendate de tavan. Unul este pe cale sa nasca, iar eu ii voi fi moasa. Vaginul dilatat scuipa sange purulent la fiecare contractie. Labiile inferioare, latite ca niste bucatele de carne, scarbavnice, buboase, flutura la eliberarile de aer ale contractiilor vaginale. Imi bag mana in acel loc grosier, trec de labiile imense si ajung in miezul secretiilor branzoase si imputite. Trec de vaginul gelatinos, dilatat si ros de candida. Apoi, simt o copita. Picioarele pelvisului abia acum se misca spasmodic, impulsuri somatice, nicidecum un raspuns la durere. Durerea nu exista in lipsa analizatorului. Ce existenta vegetativa...
Trag de copita si scot purcelul acoperit de sange. Da din copite guitand, ii rup cu dintii cordonul ombilical si il asez jos, langa singura scroafa. Din pacate, desi ea este scroafa "clasica" pe care o stim cu totii la infatisare, este si ea...inceata la minte. Nu stie ce se intampla cu ea, nu recunoaste senzatia de foame, sau nevoia biologica de golire a colonului sau a vezicii urinare. Totusi o tin pentru caare tot timpul lapte.
Abia atunci ridic privirea si il vad privindu-ma, plutind la fereastra Camerei. Vishnu. Cu privirea rece si toate chakrele deschize, emana energie in valuri gigantice ce ma topesc parca chiar fizic. Pielea, inima, muschii, durerile, amintirile, deceptia, dorinta...toate de topesc in eter, in timp; devin una cu canapeaua, cu biroul, cu pelvisul ce tocmai a nascut.
Fara griji, fara ganduri, fara intentii, fara vise, fara a respira.
In adanc...Eloise tipa din pieptul ei micut, cu o forta feroce ce ma aduce inapoi, ma revigoreaza si ma ajuta sa ma impotrivesc lui Vishnu. Clipesc rapid, imi iau pulsul...bataile inimii sunt atat de rapide incat nu le pot numara. Sunt energizata de sus pana jos, din interior inspre exterior. Sunt bulgare de energie pura, energie orbitoare pana si pentru Vishnu. Explodez de putere, simt ca as putea muta muntii...ca as putea schimba totul. Umanitatea imi dicteaza sa iau purcelul si sa il ascund. Are firicele blonde de par pe pielea roz. Simt ca el ar putea ajunge un mare intelept, un salvator, cel ce va schimba totul in bine si va face lumea ceea ce a fost inainte. El este cel ce va drege lumea, rivanolul de pe rana, antibioticul umanitatii, Mesia.
Il cuprind in brate si fug cu el sperand ca il pot salva...si atunci imi amintesc. Stiau! Stiau! ei cei ce gasesc frumosul in amputare, in viol, in violenta asupra femeii, in necrofilie, pedofilie, si varii combinatii intre ele. "Butchered at Birth". Cum de nu mi-am dat seama inainte?
Strang purcelul la piept si fug, sperand ca la randul meu voi gasi o Alice care sa imi salveze copilul. Ochii lui Visnu plutesc incandescenti asupra spiritului meu blocandu-mi miscarile, amortindu-ma si dandu-mi o stare de lesin. Purcelul guita, ii simt inima batand tare la pieptul meu, ii simt caldura pielii si copitelele cu care loveste speriat in toate partile. Spatele meu se lateste devenind un scut cruciat menit sa apere Salvatorul. Toata durerea umanitatii se abate asupra mea, pe spatele meu...biciuiri, rupturi, jupuire, arsuri, intepaturi, impulsaturi, lovituri, privirea Zeului pagan.
Rig Vega va arde, odata cu Vishnu si asta datorita mie!
Puiul demonului va domina peste lumea decazuta si va supune fiece suflet la ceea ce merita! cel ce merita sa sufere va ramane schilodit intru eternitate, fara posibilitatea de reincarnare ca fiinta demna. Cel merituos va fi supus la incercari pana va ceda umanitatii sale pacatoase si va fi pedepsit. Fiecare va primi ceea ce merita, ceea ce a meritat dintotdeauna.Regulile prea blande ale societatii vor fi inlocuite, favorizati vor fi cei genetic stabili si curati.
Durere fulgeratoare in sira spinarii....amorteala....negru....
Doar un vis? Doar un vis... m-am trezit transpirata plina de zgarieturi pe piept si vanatai pe picioare. Probabil am dat cu picioarele in pat incercand chipurile sa fug...
Subscribe to:
Posts (Atom)
